Ce este un cămin?

Devoțional femei

Nevastă-ta este ca o viţă roditoare înăuntrul casei tale, copiii tăi stau ca nişte lăstari de măslin împrejurul mesei tale. – Psalmii 128:3

Astăzi este o zi specială pentru mine și familia mea, deoarece într-o zi de marţi, 18 ianuarie 1983, soţia mea, Marly, şi cu mine ne-am căsătorit. Dumnezeu a binecuvântat căsnicia noastră şi căminul nostru s-a îmbogăţit cu trei copilaşi minunaţi: Suellen, William şi Shelley. De-a lungul anilor, soţia mea ne-a înfrumuseţat şi parfumat vieţile. Dacă nu aş fi avut sprijinul ei, niciodată nu aş fi reuşit să îmi iau timp din programul meu aglomerat pentru a scrie aceste devoţionale. Îi sunt recunoscător şi folosesc această ocazie pentru a reflecta câteva momente la modul în care o casă poate deveni un cămin.

Fără îndoială, familia este cea mai importantă instituţie socială; şi totuşi, ea trece printr-o criză profundă în societatea noastră modernă. Multe familii convieţuiesc sub acelaşi acoperiş, mănâncă la aceeaşi masă, dar nu au un cămin. O zicală foarte populară spune: „Umple o casă cu dragoste şi va deveni un cămin.” La aceasta aş adăuga că un cămin solid este un dar de la Dumnezeu, construit cu dragoste şi susţinut de valori şi principii.

Ernestine Schumann-Heink (1861–1936) definea căminul ca „un acoperiş care te apără de ploaie. Patru pereţi care te apără de vânt. Podele care te apără de frig. Da, dar un cămin este mai mult decât atât. Este râsul unui bebeluş, cântecul unei mame, puterea unui tată. Căldura unor inimi iubitoare, lumina din ochii fericiţi, bunătate, loialitate, camaraderie. Căminul este prima şcoală şi prima biserică pentru cei tineri, unde învaţă ce este bine şi ce este bun. Unde caută mângâiere atunci când sunt răniţi sau bolnavi. Unde bucuria este împărtăşită şi durerea este alinată. Unde taţii şi mamele sunt respectaţi şi iubiţi. Unde copiii sunt doriţi. Unde cea mai simplă hrană este suficient de bună pentru împăraţi pentru că este câştigată. Unde banii nu sunt la fel de importanţi ca bunătatea. Unde ceainicul cântă de fericire. Acesta este un cămin. Dumnezeu îl binecuvântează.”

Nu există familii perfecte sau cămine fără greşeli în lumea noastră păcătoasă. Dar misiunea noastră escatologică este de a restaura familiile destrămate şi de a transforma casele reci în cămine pline de căldură.

Pregătirea pentru a doua venire a lui Hristos include şi lucrarea de a „întoarce inima părinţilor spre copii şi inima copiilor spre părinţi” (Maleahi 4:5-6). Căminele noastre pământeşti trebuie să devină centre de susţinere pentru călătoria noastră înspre căminul ceresc.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit