Devoțional zilnic

Ce fel de om ești?

Și Faraon a zis slujitorilor săi: “Am putea noi oare să găsim un om ca acesta, care să aibă în el Duhul lui Dumnezeu?” – Geneza 41:38

Iosif este un personaj biblic a cărui relație cu Dumnezeu ne face să privim cu speranță, indiferent de încercările care vin în viața noastră. În copilărie avea să afle pe propria piele ce înseamnă să nu te pui bine cu frații mai mari. Departe de cei dragi, de părinți, de frații săi și de prieteni, Iosif își pune toată nădejdea în Acela care îi arătase de atâtea ori dragostea Sa. Vândut ca sclav, ajunge în casa lui Potifar, apoi la închisoare. În mijlocul unei lumi idolatre, asemenea exploratorilor cu busola în mână căutând Nordul, Iosif reușește de fiecare data să aibă credință în inimă și să-L găsească pe Dumnezeu pentru a nu-și pierde orientarea morală.

Cred că ar merita să ne întrebăm ce văd oamenii la noi sau în noi atunci când intrăm în contact cu ei. Ce văd părinții noștri? Dar frații noștri, prietenii, colegii, cei care văd postările noastre pe Instagram sau pe Whatsapp, profesorii, etc.? Ce gândesc ei despre noi în cadrul relaționării noastre cu ei? Dar despre Dumnezeul căruia ne rugăm zilnic, ce pot spune doar prin prisma a ceea ce văd la noi?

Până și Faraon, care se considera zeu, reușește să vadă în Iosif ceva cu totul special, față de ceea ce se putea vedea la cei din generația sa. Când acesta îi spune că a auzit că este în stare să tălmăcească visele, „Iosif a răspuns lui Faraon: „Nu eu! Dumnezeu este Acela care va da un răspuns prielnic lui Faraon!” (Geneza 41:16)

Ceea ce a realizat Iosif nu este rodul unei decizii de moment, ci trăirea unei vieți de consacrare zilnică înaintea lui Dumnezeu. Pentru dezvoltarea unui caracter frumos, care să reziste într-o societate atât de agitată, este nevoie de timp. Un dovleac se culege la 2-3 luni de la așezarea seminței în pământ, în timp ce falnicul stejar ajunge la maturitate la 50-70 de ani și trăiește până la 1000 de ani. Cei mai mulți preferă să obțină lucrurile foarte rapid, cu o investiție minimă de timp, de energie și de resurse. Care model de dezvoltare ți se potrivește? Dovleacul sau stejarul?

Ce fel de om ești?


Geo Mogheri, Pastor – Transilvania de Sud