Să nu vă luaţi după chipul veacului acestuia, ci să vă transformaţi prin înnoirea minţii, ca să puteţi deosebi care este voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită. – Romani 12:2 (EDCR)
Într-o vineri noaptea pe la ora 1, mi-a venit o idee şi a trebuit să caut sensul cuvântului „deosebit”.
Dicţionarul meu online oferă două definiţii: 1) „care este altfel, care nu este asemenea (cu altul), diferit; 2) „care iese din comun, neobişnuit, special”.
Toată viaţa mea de credinţă am auzit spunându-se că urmaşii lui Dumnezeu formează un „popor deosebit”. Afirmaţia aceasta mă zgâria uneori la ureche şi mă făcea să mă gândesc la apartenenţii cultelor mistice. Nu-mi suna deloc plăcut. Aşa că m-am întrebat: Ce înseamnă să fim deosebiţi în lumea aceasta, potrivit exemplului pe care ni L-a dat Isus în viaţa Sa pe pământ?
A! Atunci mi-am dat seama de un lucru: Isus era deosebit. El a fost ca o gură de aer proaspăt pentru oamenii care trăiau într-o închisoare spirituală. Isus a încălcat norma. Conducătorii bisericii, în majoritatea lor, nu L-au înţeles. Nu priveau cu ochi buni faptul că nu respecta ceremoniile şi tradiţiile lor. Isus era special, ciudat şi probabil că părea uneori excentric. Isus, Mântuitorul lumii, care a intrat în casa unui păgân, era întruchiparea acestei trăsături. El a stat în mijlocul mulţimii şi a vorbit nu despre legi, reguli şi tradiţie, ci despre Dumnezeu Tatăl, despre cer şi despre harul uimitor. El i-a iubit pe păcătoşi.
Deci ce înseamnă a fi deosebit în lumea aceasta? Cred că înseamnă a fi îmbrăcat în harul lui Isus. Cred că o persoană care înţelege pacea ce întrece orice pricepere va fi considerată de alţii deosebită. Lumea aceasta nu înţelege dragostea curată a lui Isus – dragostea care nu renunţă niciodată.
A iubi ca Hristos Isus într-o lume a suferinţei şi a urii, aceasta înseamnă a fi deosebit. Accept provocarea. Mă alătur şi eu!
Joey Lynn Norwood Tolbert