Ce puteţi găsi în ediţia specială ST din luna noiembrie

semneletimpului.ro

Fără să impună o teocraţie, biserica are un rol sacralizator, adică trebuie să aducă în societate principiile lui Dumnezeu. Să influenţeze în bine societatea, fără să încalce libertăţi și fără să impună tiranii politico-religioase. Cu gândul la Ceruri, să contribuie la schimbarea vieţii pe pământ. A face dreptate, a lua apărarea celor asupriţi și evanghelizarea nu sunt polii unei alegeri de tip ori-ori, ci și-și. În luna noiembrie, o lună cu alegeri politice, Semnele timpului vă propune o ediţie specială, cu o miză unică: argumentarea faptului că separarea puterii politice și a bisericii nu înseamnă că statul și dreptatea socială trebuie abandonate în mâinile oricui și că un creștin ar trebui să privească detașat la ce se întâmplă pe scena politică.

Editorialul semnat de Norel Iacob, redactor-șef Semnele timpului, deschide, ca de fiecare dată ediţia. Anticipând argumentaţiile materialelor care alcătuiesc această ediţie specială, Iacob afirmă, citându-l pe sociologul James Davison Hunter, că deși destui creștini cred că, dacă dorește să apere dreptatea socială, biserica trebuie să influenţeze în special puterea politică, totuși pentru a determina schimbarea socială, creștinii ar trebui să treacă dincolo de modelul alianţei politice, către menţinerea unei prezenţe mărturisitoare în societate. Ce înseamnă această „prezenţă mărturisitoare” detaliază, exemplificând cu numeroase instanţe ale ei, articolele din acest număr tematic.

În „Dincolo de pește și undiţă”, primul articol al acestei ediţii speciale, Norel Iacob stabilește terminologia comună, care îl va ajuta pe cititor să descopere fascinat cât de complex este, în realitate, conceptul de „dreptate socială” și de ce caritatea, deseori opţiunea favorită din paleta de soluţii la inechitatea socială, este doar o versiune limitată a acestuia. Instinctul de a lua poziţie de partea dreptăţii sociale este în acord cu mărturia Bibliei și, în special, cu mărturia vieţii Domnului Iisus, iar articolul lui Iacob este o pledoarie plină de dovezi în acest sens.

Dorind să verifice dacă etica occidentală este într-adevr atât de îmbibată de valorile creștine cum susţinuse pastorul prezbiterial Timothy Keller într-o prezentare în faţa parlamentului britanic, Alina Kartman a pornit un periplu prin istorie și a descoperit că drepturile omului, așa cum le asumăm noi astăzi sunt „concepte tinere”, de doar câteva zeci de ani. Mai mult, influenţa liderilor de opinie (și instituţionali) creștini este evidentă în evoluţia raportării ţărilor occidentale la ideea de demnitate umană.

Carmen Lăiu a văzut că Vaticanul este foarte vocal pe tema mediului, în timp ce numeroși creștini par prinși într-o tensiune dată de două convingeri simultane: aceea că mediul se va degrada continuu, ca semn al iminentei apocalipse, și aceea că este necesar să avem un comportament proactiv în protejarea mediului. A descoperit că soluţiile politice și spirituale pe care le propune Vaticanul la problemele de mediu au implicaţii pe care cititorii merită să le evalueze atent.

Biserica este conștientă, cel puţin la nivel teoretic, că are o misiune în societate, dar raportarea ei la această misiune a pendulat între control și izolare. Articolul lui Laurenţiu Florentin Moţ expune celor mai vizibile modele de implicare a bisericii în societate: modelul teocratic, cel monastic și cel hristic, pentru a argumenta necesitatea unei poziţii de echilibru, în care biserica îndeamnă, dar nu impune.

Atunci când creștinul este epuizat de provocările traiului într-o lume marcată de efectele păcatului, el poate ajunge să își reducă interesul la siguranţa personală. Iar când această atitudine se extinde și la escatologie, ea creează un creștinism comod, elitist, pozitiv, naiv, preocupat pragmatic de mântuirea și binele propriu, dar care refuză responsabilitatea faţă de lume. Laurenţiu Nistor a căutat să evidenţieze modelul de implicare socială prezentat de Iisus Hristos și arată în articolul său cum așteptările populare și tradiţiile pot distorsiona viziunea creștinilor de astăzi.

Ștefăniţă Marian Poenariu scrie despre vot dintr-o perspectivă creștină, subliniind cât de important este dreptul nostru de a vota, atunci când ne dorim avansarea libertăţii de conștiinţă, a temperanţei, a oralităţii și a profesionalismului. Indiferenţa faţă de vot denotă o laxitate în mare parte incompatibilă cu creștinismul. „Descoperim adesea că în spatele indiferenţei cuiva faţă de lumea Cezarului se ascunde o lipsă de interes faţă de Împărăţia lui Dumnezeu”, scrie Poenariu, referindu-se la îndemnul lui Hristos: „daţi Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”.

Pentru Nicu Butoi, participarea la un târg uriaș al statului Georgia, cu zeci de mii de participanţi a fost catalizatorul unui articol care deplânge un „divorţ tragic” între creștinism și societate, despre care autorul scrie că este la fel de toxic cum ar fi plasarea în antagonism a iubirii faţă de Dumnezeu și a iubirii faţă de semeni. Este o divizare imposibilă, așa cum este și cea între credinţă și fapte. „O biserică ce nu este benefic prezentă în viaţa obștii (…) este ea însăși moartă”, adjudecă autorul.

Istoria lui Ellen White ca un studiu de caz pe un pioner al unui cult neoprotestant face obiectul materialului semnat de Adrian Neagu. White apăra sclavii, lupta împotriva alcoolului, era în favoarea acordării dreptului de vot femeilor, critica evoluţionismul și conflictele născute între sindicaliști și deţinătorii de capital, se exprima împoriva exploatării copiilor și încuraja tinerii să viseze la o implicare activă în Congresul american. Ce principii și ce model se pot desprinde și extrapola din cazul White? Neagu le reduce la o provocare: aceea de a trăi zilnic fericirea și mulţumirea pe care le aduce ajutorarea celorlalţi prin tot ceea ce putem, spulberându-ne astfel ignoranţa.

Corina Matei a remarcat în literatura concentraţionară comunistă că, deși mulţi au intrat în acest univers asumat și demn, totuși unii au sfârșit ca niște fiare, iar alţii ca niște sfinţi. Ce anume i-a diferenţiat, se întreabă autoarea, și abundenţa emoţionantă a exemplelor pe care le oferă duc spre un răspuns pe care îl putem asimila și noi, astăzi. Istoria vieţii lui Nicole Valéry-Grossu, nepoata lui Iuliu Maniu, cea a lui Mircea Vulcănescu, precum și cea a lui Richard Wurmbrand, Martin Niemoeller, Martin Luther King Jr. și a altor eroi contemporani ai credinţei arată spre o caracteristică care ar trebui să nu lipsească niciunui creștin care dorește, din motive sfinte, să fie o influenţă benefică pentru mediul în care trăiește. Vă invităm să o descoperiţi citind ediţia din noiembrie a revistei Semnele timpului.

Pentru a vă abona la revista noastră, puteţi contacta Editura Viaţă și Sănătate la numărul de telefon 0213230020 sau la adresa de mail abonamente@viatasisanatate.ro. Preţul unui abonament pe 6 luni este de 48 lei, iar abonamentele pe un an costă 90 lei. Revista apare lunar.

Leave a CommentSubmit