“Iata Eu stau la usa si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el, si el cu Mine.” Apocalipsa 3:20
Trecuse deja o săptămână de când Denisa începuse şcoala. Era în clasa întâia şi când mama s-a convins că ştie deja să vina singură acasă, cunoaşte bine drumul, s-a decis să o lase să se întoarcă singură.
Era prima zi când venea singură şi… a început furtuna. Ploua cu stropi mari, norii grei au întunecat totul, apele şiroiau pe străzi iar fulgerele erau singurele semne care mai animau străzile.
Mama, întâi a sunat la şcoală, dar când a aflat că Denisa plecase deja, a pornit repede după ea, pe traseul pe care deja îl cunoştea. Ştia că se teme de fulgere, iar fulgerele, parcă se adunaseră toate în colţul acesta de planetă.
Nu a trebuit să o caute mult. Fiind fetiţă ascultătoare, Denisa venea pe drumul cunoscut, repede-repede, dar de câte ori fulgera, se oprea pentru o secundă, îndrepta capul în sus, zâmbea, apoi îşi continuă mersul grăbit.
După ce a ajutat-o să urce în maşină, mama a întrebat-o ce făcea, ştiind teama Denisei de fulgere. Aceasta a răspuns “Zâmbeam. Ultima oară când am fost la bunicul, mi-a spus că de câte ori fulgeră, Dumnezeu face poze. Vroiam să fiu drăguţă, să ies bine în poza”
Tu mai poţi zâmbi când ai o problemă? Poţi zâmbi când lucrurile nu ies aşa cum ţi-ai dorit? Oare te ajută dacă îţi spun că Domnul veghează asupra ta şi când te bucuri dar şi când eşti trist?. Încrede-te în El şi viaţa îţi va părea mai frumoasă.
Remus Ciutan, Director Exploratori, Conferința Transilvania Sud