Devoțional zilnic

Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?

Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi și v-am rânduit să mergeți și să aduceți rod, și rodul vostru să rămână. (Ioan 15:16)

Domnul Hristos i-a mustrat întotdeauna pe farisei pentru îndreptățirea lor de sine… Ei erau foarte favorizați în privința șanselor pe care le aveau în deținerea Scripturilor, în cunoașterea Dumnezeului adevărat, dar din inimile lor lipsea recunoștința față de Dumnezeu pentru marea Lui bunătate față de ei. Erau plini de mândrie spirituală, iar tema lor favorită era eul –„eu, simțămintele mele, cunoștințele mele, căile mele”. Propriile lor realizări erau standardele după care îi măsurau pe alții. (…)

Ar trebui ca fiecare ucenic al lui Hristos să-și pună cu umilință întrebarea: Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit? Dacă dorim cu sinceritate să știm ce trebuie să facem, vom afla. Domnul Isus nu ne iubește și nu ne binecuvântează datorită bogățiilor noastre, a cunoștințelor noastre sau a superiorității poziției pe care o deținem, ci pentru că noi credem în El ca Mântuitor al nostru personal. Domnul Isus ne-a iubit pe când eram noi încă păcătoși și, pentru că ne-a ales, El spune că ne-a rânduit să mergem și să aducem roadă. Este ceva de făcut pentru fiecare? Cu siguranță, fiecare om care a luat asupra sa jugul lui Hristos trebuie să ducă sarcina Lui și să se înroleze la lucru în rândurile Lui… Viața lui Hristos, plină de iubirea Sa iertătoare prezentă în suflet, este ca un izvor de apă ce țâșnește în viața veșnică. Dacă izvorul cu apă este în inimă, atunci întreaga viață va scoate la iveală acest lucru. (…)

Religia nu înseamnă pur și simplu să trăiești sentimente de bucurie, să fii conștient că ai privilegii și lumină, să fii entuziasmat, să-ți cheltuiești toate energiile ca să păstrezi echilibru în viața creștină și între timp să nu faci nimic pentru câștigarea de suflete. Religia înseamnă să trăiești cuvintele lui Hristos, să stai la datorie, să nu faci ceva ca să câștigi mântuirea, ci ceea ce faci să faci datorită faptului că, deși nu ai niciun merit, ai primit acest dar ceresc. Religia înseamnă să aduci la îndeplinire planurile lui Dumnezeu, să cooperezi cu ființele cerești.

Dacă vom continua să-L cunoaștem pe Domnul, orizontul nostru se va lărgi. El nu va rămâne limitat la eul nostru. Trebuie să ne rugăm Domnului să ne mărească înțelegerea astfel ca noi să înțelegem nu doar că Domnul Isus Hristos este înlocuitorul și garantul nostru, ci și că noi Îi aparținem lui Hristos pentru că El a plătit un preț pentru noi. Apostolul Pavel spune: „Căci ați fost cumpărați cu un preț”, și apoi trage această concluzie: „Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” – Signs of the Times, 17 decembrie 1894