Cea mai bună trăire a cuvintelor lui Isus

Devoțional zilnic

Ştiţi că cei priviţi drept cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi mai-marii lor le poruncesc cu stăpânire. Dar între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru. – Marcu 10:42,43

În zilele noastre, oamenii privesc cu admiraţie spre mulţi alţi oameni – vedete de muzică pop şi celebrităţi din filme. Probabil că, fără să îmi dau seama, şi în viaţa mea sunt persoane care au un fel sau altul de „autoritate” asupra mea. Totuşi, dacă m-ar întreba cineva pe cine admir cel mai mult, eu aş răspunde, fără îndoială, că pe mama.

Da, ea este cea care m-a purtat în pântece nouă luni de zile. Ea este cea care m-a înfăşat în fiecare zi, ajutându-mă să adorm. Ea m-a hrănit când mi-a fost foame. Şi, da, ea este cea care m-a certat din cauza comportamentului meu urât. Dar nu îmi amintesc ca vreodată să mă fi certat cu asprime. De fapt, îmi amintesc doar câteva ocazii, puţine, în care a fost nevoită să se aşeze lângă mine să avem o discuţie mai serioasă. În mare parte a timpului, mama mă învăţa prin propriile ei fapte.

Pe când aveam unsprezece ani, mama a hotărât ca, în fiecare săptămână, să meargă în vizită la doamnele de la azilul de bătrâni din apropiere. Chiar dacă noi nu eram bogaţi, în fiecare Sabat invita la noi acasă pe cineva căruia îi era foame sau care avea o oarecare nevoie. Când o persoană avea nevoie de un loc de muncă, suna la mama, şi ea făcea ce putea. Când cineva nu avea unde să doarmă pentru că era străin, ea îi oferea adăpost. Filosofia după care se ghida mama era: „Este mai ferice să dai decât să primeşti.” Doar acum îmi dau seama cât de mult mi-a influenţat viaţa acest lucru.

Am aşteptat cu nerăbdare să împlinesc optsprezece ani – nu pentru a obţine permisul, ci pentru a putea fi voluntară într-un azil de bătrâni. Acesta era visul meu. Chiar şi în prezent lucrez la un spital din apropierea şcolii şi mă implic în proiecte de intervenţie în urma dezastrelor, pentru a le fi alături celor care au nevoie de hrană.

Mulţi cred că este „cool” să fii star pop, cu multe avantaje şi cu mulţi admiratori. Din contră, mama mea consideră un privilegiu să îi poţi ajuta pe semeni. Probabil că numele ei nu va apărea pe prima pagină din The New York Times. Dar sunt sigură că numele ei va fi în cartea vieţii.

Pentru mine, mama este cea mai bună exemplificare a cuvintelor lui Isus: „Ştiţi că cei priviţi drept cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele. (…) Dar între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fîe mare între voi să fie slujitorul vostru” (Marcu 10:42,43).


Lyudmyla Oliynyk

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit