Devoțional zilnic

Cea mai mare speranță

Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru. Romani 6:23

Mesaj: Alege astăzi între viață și moarte

Versetul acesta este pesimist sau optimist? Dacă citești doar prima parte e posibil să îți dai seama de situația dezastroasă  în care ne aflăm prin faptul că trăim în contextul păcatului. Partea a doua aduce speranță cititorului, deoarece se prezintă planul lui Dumnezeu pentru rezolvarea problemei păcatului. Harul este oferta Sa pentru orice om, însă doar cei care acceptă oferta vor putea beneficia de ea. Ai acceptat darul? Atenție! E vorba de cel mai valoros cadou pe care îl poți primi vreodată: viața veșnică. Isus și-a dat viața pentru tine! Ești gata să îți predai viața Lui?

Natanael Jigău, pastor, Conferința Banat