Devoțional de seară

Ceața de iarnă

Acum vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos, dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin. – 1 Corinteni 13:12

Pe vremea când locuiam în San Joaquin Valley, din California, nu îmi plăcea deloc ceaţa răcoroasă, densă, alburie şi specifică iernii. Apoi, săptămâna trecută, am văzut la ştirile de la televizor un reportaj despre ceaţă.

REPORTERUL: Din cauza secetei a scăzut recolta de fistic cu aproape cincisprezece procente în acest ani

FERMIERUL: Da. Deoarece nu a plouat suficient şi nu a fost suficientă umezeală în aer, nu a fost aproape deloc ceaţă răcoroasă. Neapărat avem nevoie de aceste sezoane lungi cu ceaţă răcoroasă!

Nu se poate! Mă gândeam eu. Vrei să spui că acea ceaţă densă şi răcoroasă de îţi intră până în oase, pe care am urât-o atât de mulţi ani, chiar are un scop? De acum eram ochi şi urechi!

REPORTERUL: Dar cu ce ajută această ceaţă rece cultura de fistic?

FERMIERUL: Fără acele zile lungi cu ceaţă, nu avem suficiente „ore de călire”, cum le numim noi, pentru a „adormi” copacii, astfel încât copacii mascul „să se trezească” în armonie cu copacii femelă pentru polenizare. Ceaţa de iarnă asigură o primăvară productivă şi un sezon de creştere vara.

Atunci mi-am amintit de alte sezoane cu ceată — si de creştere — din viată. Momente de nesiguranţă, când nu putem vedea dincolo de ceaţa acelei zile… nu vedem ziua de mâine. Nu ne place deloc necunoscutul care ne încetineşte si ne înceţoşează ochii, încât nu mai putem vedea drumul — şi nici măcar unde suntem!

Ştiţi ceva? Sunt foarte bucuroasă că Dumnezeu are ochi care pot vedea prin ceaţă în acele momente ostile din viaţa noastră, când El ştie că noi nu putem vedea! Pavel scrie: ,Acum vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos, dar atunci vom vedea faţă în faţă. Acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin” (1 Corinteni 13:12).

Când suntem ispitiţi să ne descurajăm din cauză că tot ce putem vedea şi simţi în jurul nostru este o ceaţă de nepătruns, rece până la oase, poate ne-ar ajuta să ne amintim că Dumnezeu, în propria noastră „livadă”, poate vedea dincolo de ceaţă pomii de fistic. Chiar în aceste „ore de călire”, El ne pregăteşte pentru următorul sezon de producţie şi creştere.


Carolyn Rathbun Sutton