Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul! (Matei 5:5)
Au fost ocazii când Domnul Hristos a vorbit cu o autoritate ce făcea ca spusele Lui să meargă la ţintă cu o forţă irezistibilă, cu un simţământ copleşitor al măreţiei Vorbitorului, iar omul se micşora, dispărea în comparaţie cu Cel dinaintea lui. Ei erau profund mişcaţi, mintea, sufletul lor erau profund impresionate de faptul că El repeta porunca cu autoritate de Sus. El insista ca lumea să asculte, iar ei erau încântaţi, extaziaţi şi convingerea punea stăpânire pe ei, pe mintea lor. Fiecare cuvânt îşi făcea loc, iar ascultătorii credeau şi primeau cuvintele cărora nu aveau putere să li se împotrivească. Fiecare cuvânt pe care El îl rostea era considerat de ascultătorii Săi ca fiind viaţa lui Dumnezeu. El oferea dovezi că era lumina lumii şi autoritatea bisericii, confirmând autoritatea Sa asupra tuturor. (Manuscript 118,1905)
Isus aşeza blândeţea printre primele însuşiri ale împărăţiei Sale. Viaţa şi caracterul Său descoperă frumuseţea dumnezeiască a acestei preţioase virtuţi. (…)
Natura umană se luptă să iasă la suprafaţă, este gata să provoace, dar cel care îl cunoaşte pe Hristos este golit de sine, de mândrie, de dorinţa de supremaţie şi are pace în suflet. Eul este pus la dispoziţia Duhului Sfânt. Atunci nu mai suntem nerăbdători să deţinem cea mai înaltă poziţie. (…) Simţim că locul cel mai bun este la picioarele Mântuitorului nostru. (…)
Smerenia inimii, smerenia aceea care este rodul rămânerii în Hristos, este adevărata taină a binecuvântării. El îi „slăveşte pe cei nenorociţi (în engl., blânzi), mântuindu-i” (Psalmii 149:4). (…) Prin dorinţa de înălţare de sine a intrat păcatul în lume şi primii noştri părinţi au pierdut stăpânirea acestui pământ frumos, împărăţia lor. Numai prin tăgăduire de sine Hristos răscumpără ce era pierdut. El spune că noi trebuie să biruim, aşa cum El a biruit (Apocalipsa 3:21). Prin umilinţă şi predare de sine putem deveni moştenitori împreună cu El, atunci când cei „blânzi moştenesc ţara” (Psalmii 37:11). (Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 21-22)