Cei flămânzi și însetați vor fi săturați

Devoțional zilnice

Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi! (Matei 5:6)

Neprihănirea înseamnă sfinţenie; este asemănarea cu Dumnezeu, iar „Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4:16). Ea este trăirea Legii lui Dumnezeu, pentru că „toate poruncile Tale sunt drepte!” (Psalmii 119:172), iar „dragostea este împlinirea Legii” (Romani 13:10). Neprihănirea este iubire, iar iubirea este lumina şi viaţa lui Dumnezeu. Neprihănirea lui Dumnezeu este întrupată în Hristos. Noi primim neprihănirea, primindu-L pe El.

Neprihănirea nu se capătă prin lupte chinuitoare sau munci istovitoare, nici prin daruri sau sacrificii, ci ea se dă în dar oricărui suflet care flămânzeşte şi însetează după ea. (…)

Nimeni de pe pământ nu poate să dea ceva ce va potoli foamea şi setea sufletului. Dar Isus spune: „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată” (Ioan 6:35).

După cum avem nevoie de hrană pentru susţinerea puterii noastre fizice, tot aşa avem nevoie de Hristos, Pâinea din ceruri, pentru a susţine viaţa spirituală şi a ne da putere să facem faptele lui Dumnezeu. După cum corpul primeşte hrană continuu, care susţine viaţa şi vigoarea, tot aşa sufletul trebuie să comunice continuu cu Hristos, supunându-se Lui şi depinzând în totul de El.

După cum călătorul obosit caută izvorul în pustie, iar când îl găseşte îşi potoleşte setea arzătoare, tot aşa şi creştinul va înseta după apa curată a vieţii şi o va căpăta. Hristos este un izvor de apă vie. (…) Noi nu trebuie să căutăm a ne potoli setea la nişte pârâiaşe, pentru că marele Izvor este chiar deasupra noastră şi din apele lui îmbelşugate putem să bem în voie, dacă ne ridicăm puţin mai sus pe calea credinţei.

Cuvintele lui Dumnezeu sunt izvoarele vieţii. Dacă veţi căuta aceste izvoare de apă vie, veţi fi conduşi prin Duhul Sfânt în comuniune cu Dumnezeu. (…) Atunci veţi şti că Hristos vă conduce; un învăţător divin este alături de voi. (Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 23-25)

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit