Cei milostivi vor avea parte de milă

Devoțional zilnice

Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! (Matei 5:7)

Din fire, inima omului este rece, întunecată şi lipsită de iubire. Ori de câte ori cineva manifestă un spirit de milă şi iertare, nu face aceasta de la sine, ci prin influenţa Duhului lui Dumnezeu, care lucrează la inima sa. „Noi Îl iubim, pentru că El ne-a iubit mai întâi” (1 Ioan 4:19).

Dumnezeu însuşi este izvorul milei. Numele Lui este „îndurător şi milostiv” (Exod 34:6). El nu se poartă faţă de noi după cum merităm, nici nu întreabă dacă suntem vrednici de iubirea Lui, ci revarsă asupra noastră bogăţiile iubirii Sale, ca să ne facă vrednici. El nu este răzbunător. Nu caută să pedepsească, ci să răscumpere. Chiar şi asprimea pe care El o manifestă prin providenţa Sa este pentru mântuirea celui abătut. El doreşte din toată inima să uşureze vaiurile oamenilor. (…) Toţi aceia ale căror inimi sunt unite cu inima Iubirii Nemărginite vor căuta să îndrepte, şi nu să osândească. Hristos locuind în suflet este un izvor care nu seacă niciodată. Oriunde locuieşte El va fi un belşug de binefacere.

La strigătul celor rătăciţi, al celor ispitiţi, al victimelor naufragiate din cauza lipsei şi a păcatului, creştinul nu întreabă: Merită ei oare?, ci: Cum pot să le vin în ajutor? în cei mai stricaţi, cei mai decăzuţi, el vede suflete pentru mântuirea cărora Hristos a murit. (…) Milostivi sunt aceia care dau dovadă deîmpreună-simţire cu cei sărmani, suferinzi şi apăsaţi. (…)

Omul care îşi predă viaţa lui Dumnezeu slujindu-i pe copiii Săi este legat de Acela care are toate resursele universului la porunca Sa. Viaţa sa este legată de viaţa lui Dumnezeu prin lanţul de aur al făgăduinţelor neschimbătoare. Domnul nu-l va lăsa în ceasul suferinţei şi al necazului. „Şi Dumnezeul meu să se îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos” (Filipeni 4:19). Şi în ceasul revenirii finale, cel milostiv va afla scăpare în harul îndurătorului Mântuitor şi va fi primit în locaşurile veşnice. (Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 27-29)

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit