Cererea mea specială

Devoțional zilnic 24 noiembrie 2019

Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră şi vă voi da o inimă de carne. – Ezechiel 36:26

Am mai zăbovit pe genunchi încă puţin, aşteptând ca Dumnezeu să răspundă. Cererea mea era profundă şi meditativă. Am vrut ca Dumnezeu să-mi dea o inimă nouă. Am vrut o inimă ca inima Sa – o inimă cu dragoste, răbdare şi iertare. Timp de cinci ani am înălţat această rugăciune şi chiar am cerut unui prieten să se roage pentru mine. Dar cu cât mă rugam mai mult şi ceream împlinirea pasajului de mai sus, cu atât mai mult Satana mă ispitea. Tată, este aceasta o cerere imposibilă? m-am rugat eu. Mă auzi? îţi pasă? Atunci, când stăteam la o înmormântare, a venit răspunsul.

Cu patru ani în urmă, cumnata mea, Clarissa, a informat familia noastră că fratele ei cel mai tânăr, Vernon, a aflat că are nevoie de un transplant imediat de inimă ca să poată trăi o viaţă normală. Clarissa a cerut familiei şi mai multor prieteni să se roage ca o nouă inimă să fie găsită pentru Vernon. Îi rugam pe Dumnezeu zilnic, iar după ce a fost trecut pe lista transplanturilor, după un scurt timp, Vernon a primit o inimă. Timp de un an, lucrurile au mers bine. Apoi au apărut alte complicaţii, iar Vernon s-a îmbolnăvit din nou şi, în cele din urmă, a murit.

La funeraliile lui Vernon, fratele mai mare al Clarissei, Filip, a relatat experienţa transplantului lui Vernon. În timp ce elogia viaţa fratelui său decedat, Filip a explicat că cineva a trebuit să moară pentru ca Vernon să trăiască. În acel moment, s-a aprins un bec în mintea mea. Am înţeles imediat răspunsul la rugăciunea mea personală pentru o inimă nouă. Fratele meu ceresc Şi-a oferit viaţa. El a murit de o inimă zdrobită pentru ca eu să am o inimă nouă, împreună cu oportunitatea pentru viaţa veşnică. A devenit clar pentru mine că Dumnezeu mi-a dat acea nouă inimă. Toate încercările care veneau pe calea mea erau pur şi simplu teste care să întărească noua mea inimă. Nu este bun Dumnezeu?

De la acea ocazie, m-am gândit adesea la sacrificiul lui Isus şi la ceea ce a însemnat acesta. Mărimea darului Său pentru umanitate este departe de înţelegerea noastră. Ne va lua o veşnicie să apreciem măreţia acestui dar. A spune „mulţumesc” Domnului şi Mântuitorului meu nu este de departe suficient pentru tot ceea ce a făcut El pentru mine. Însă, atunci când îl voi vedea pe Isus al meu faţă în faţă, îi voi spune cât de recunoscătoare sunt pentru că a ales să-mi dea o inimă nouă. Îi voi mulţumi, de asemenea, şi pentru că mi-a pus la dispoziţie oportunitatea pentru viaţa veşnică şi pentru că mă consideră ca fiind una de-a Sa.


Yvonne Curry Smallwood

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro