Ceva mai de preț decât munca

Devoțional zilnic

Mai bine o mână plină de odihnă, decât amândoi pumnii plini de trudă şi goană după vânt. – Eclesiastul 4:6

Poate că unii dintre noi nu ştiu de la medicina muncii (căci se realizează doar pe hârtie!), dar specialiştii avertizează că mediile de lucru de azi sunt „pericole moderne” – aceasta pentru că muncim ca nişte roboţi pentru a face faţă cerinţelor, iar, la final, ne aşteaptă multe boli – în general psihice. (Despre cele fizice s-a mai vorbit, cât de cât, dar celelalte au fost constant ignorate.)

Oamenii din întreaga lume plătesc un preţ prea mare pentru „succesul în muncă”. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a numit depresia „criză globală”. Până acum, te stingeai pe picioare din dragoste – poate vă aduceţi aminte de celebrul Zburător! Acum te arzi până la capăt pe altarul datoriei.

Să fii ocupat a devenit o onoare. Ni se cere să gândim ca nişte maşini, să acţionăm ca ele, iar nouă ne este frică să facem altfel pentru că ar trebui să ieşim din rânduri.

Ceea ce face această situaţie şi mai interesantă este că omului îi place să muncească din greu. O muncă bine făcută îl încântă. O sarcină îndeplinită cum trebuie aduce sentimentul de mândrie. Munca ne oferă un sentiment de identitate şi de realizare, ne permite să avansăm şi să ne dezvoltăm. Există o valoare incredibilă în muncă.

Asociaţia Psihologică din America avertizează că nu munca în sine este problema – mai ales că, fiind creştini, ştim că ea este un dar de la Dumnezeu pentru a ne bucura de zilele pe care le avem. Nenorocirile vin din condiţiile nefavorabile de muncă, relaţiile cu colegii şi şeful, presiunea la care suntem supuşi din cauza unor responsabilităţi prea importante. Adică din elementul uman, din relaţionarea defectuoasă. Din faptul că se pun beţe în roate pentru că există sentimente rănite la mijloc, invidii. De aceea, când alegeţi un loc de muncă, nu puneţi accentul înainte de toate pe lucrurile materiale pe care le puteţi câştiga, ci pe atmosfera de la locul de muncă. Tot cu o gură mâncaţi, tot pe o pernă dormiţi!

Îmi amintesc o expresie a unei femei. Stătea de vorbă cu o alta, care a întins mâna şi i-a indicat o vilă, apoi a spus că îi aparţine unei vedete din zilele noastre: „Cică are 20 de camere!” a mai adăugat cu invidie. La care prima femeie ridică din umeri: „Şi ce? Tot într-o cameră doarme şi ea, nu? Că doar nu se trezeşte din oră în oră să se ducă în fiecare dintre cele 20. Altfel îşi strică somnul!”

Munca este un mijloc prin care putem fi fericiţi, nu un instrument de tortură. Nu uitaţi că aceasta este învăţătura pe care ne-a dat-o Dumnezeu.


Bianca Timşa-Stoicescu

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit