Cheile

Devoțional de seară 28 august 2019

Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde. – Isaia 65:24

Eu şi soţul meu eram foarte entuziasmaţi. Familia noastră ne dăruise mai repede cadoul pentru aniversarea a şaizeci de ani de căsătorie: o croazieră în Alaska. Am fost foarte ocupaţi cu bagajele şi cu pregătirile pentru plecare. Când am verificat ce am în poşetă, am scos tot ce nu îmi era necesar, inclusiv cheile. Le-am pus pe toate în sertarul noptierei de lângă pat, împreună cu alte lucruri pe care hotărâsem să le las acasă. Apoi am închis sertarul.

Aproape imediat am simţit îndemnul să deschid sertarul şi să iau cheile – lucru pe care l-am şi făcut – deşi nu mi se părea foarte logic.

Dimineaţa următoare am mers cu maşina la Seattle, am parcat maşina într-o zonă specială şi am pornit înspre docuri, unde ne aştepta vasul de croazieră. După ce am stat puţin la rând şi am completat toate formularele, într-un final am ajuns pe vapor.

Toată săptămâna am fost foarte binecuvântaţi de peisajul din Alaska de o frumuseţe care îţi tăia respiraţia. Am întâlnit foarte multe persoane minunate şi neam simţit foarte bine. Croaziera s-a încheiat mult prea repede.

În dimineaţa când trebuia să părăsim vaporul, soţul meu s-a trezit panicat. Şi-a dat seama că nu ştia unde lăsase cheile de la maşină şi se întreba cum vom ajunge acasă. A amintit câteva locuri unde le-ar fi putut lăsa.

Le-am căutat, dar fără succes. Bagajul nostru mare fusese luat deja de personalul de acolo în timpul nopţii şi era deja în drum spre terminal, de unde urma să îl luăm noi mai târziu.

Cât de recunoscătoare am fost că am putut să îi spun soţului meu că eu ştiam exact unde erau cheile mele. Imediat după ce ne-am recuperat bagajul l-am deschis, am luat cheile şi aşa am reuşit să plecăm de acolo.

Dumnezeu a ştiut că voi avea nevoie de acele chei şi m-a inspirat să nu le las acasă.

Nici cheile soţului meu nu s-au pierdut. Când am despachetat valizele acasă, le-am găsit în buzunarul de la pantalonii scurţi, exact unde le lăsase.

Îi mulţumesc şi îl laud pe Dumnezeu că întotdeauna ne putem încrede în călăuzirea Sa. Dacă nu as fi ascultat de El? Să hotărâm fiecare să ascultăm si să urmăm glasul lui Dumnezeu astăzi.


Anna May Radke Waters

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro