Chiar la ultimul viraj

Devoțional zilnic

Și aceasta cu atât mai mult, cu cât știți în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziți în sfârșit din somn, căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. – Romani 13:11

Este ora șapte seara. Ies de la serviciu (camera de gardă a unui spital de țară) și mă îndrept spre casă. Locuiesc într-o suburbie la puțin peste o oră de mers cu mașina de unde lucrez. Trebuie să parcurg o șosea lungă de țară. Pe lângă drum sunt copaci, pustietate și multe căprioare și alte creaturi care uneori sar brusc pe carosabil.

Pe când ajung la mașină deja este întuneric. Îmi pun centura, spun o rugăciune și mă îndrept spre casă. De-abia aștept să ajung acasă și să mă întind în patul cald.

Conducând pe acel drum lung secundar, îmi este teamă ca nu cumva vreo căprioară sau alt animal să îmi sară în față din pădure, așa că pornesc faza lungă, să văd mai bine și mai departe. Stau dreaptă pe scaunul șoferului, pun amândouă mâinile pe volan și îmi țin ochii ațintiți spre șosea și spre pădurea de lângă. Sunt concentrată la maximum.

Ajung la șoseaua cu două benzi care duce la suburbii și încep să mă liniștesc. Trec farurile pe faza scurtă. Răsuflu ușurată în rugăciune: „Doamne, Îți mulțumesc, aproape am ajuns acasă.” Pot vedea luminile caselor din zona unde locuiesc. Mă las puțin pe spate în scaun și iau ultima curbă doar cu o mână pe volan.

Dintr-odată, de pe un petic mic de teren neîngrijit sar chiar în stânga mașinii doi cerbi mari – unul în spatele celuilalt. Cumva reușesc să îl evit pe primul, dar nu și pe al doilea. Partea din față a mașinii este avariată și trebuie să opresc pe marginea drumului.

În acea seară am învățat o lecție importantă. Vrăjmașul sufletelor nu se relaxează pentru că aproape am ajuns acasă. El lovește când ne așteptăm cel mai puțin, unde ne așteptăm cel mai puțin și în maniera în care ne așteptăm cel mai puțin.

Dragile mele, nu lăsați garda jos! Privirea să vă fie ațintită spre Isus! Luminile voastre să lumineze puternic!

Prin credință, noi putem vedea luminile din cer. Dumnezeu este cu noi pe tot drumul spre casă.

Chinwe Ubani-Ebere

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit