Chițu

Devoțional zilnice

„Nu pofti mâncările lui alese, căci sunt o hrană înșelătoare.” Proverbe 23:3

Chița șorichița dădu naștere la câțiva șoricei într-un ghemotoc de hârtii și zdrențe ronțăite. De mai multe ori pe zi, cu inima strânsă, părăsea cuibușorul și pleca în căutarea hranei. De la mama ei a învățat că mâncarea trebuie muncită. Altfel nu e de bine. Ajunsă în hambar, găsi grăunțe, grămezi, grămezi. Grâu, grâu bun – hrană cât să trăiești mii și mii de ani fericit până la adânci bătrâneți. Dar mama! Ce o învățase mama?

Nu gustă nimic. Se cățără pe coada unei lopeți, ajunse pe oblonul remorcii și țup! sus în remorcă, unde găsi de lucru cât văzu cu ochii. Zeci de saci cu grâu care trebuiau cercetați, găuriți și deșărtați numaidecât! După aproape un ceas, istovită și flămândă se opri, își trase sufletul și așa în tihnă, se înfruptă cu câteva grăunțe obținute prin muncă cinstită. Și uite-așa, se trezi că puișorii ei crescuseră.

Obosită, într-o seară se întorcea de la remorca ei cu saci și găsi pe toți șoriceii ei pe afară.

„Haideți repede în casă că vă ia pisica!”

„Ce e aia o pisică? Cât e de mare? Cum o cheamă? Ce face ea? Ce mănâncă? Unde doarme? …”

În acea seară începu Chița să fie mamă adevărată. Și așa cum făcea mama ei cu ea, începu și ea să-și învețe șoriceii despre lumea de afară, cu bune și cu rele. Așa aflară ei că după pisică, pe locul doi în ierarhia pericolelor de afară, este „mâncarea nemuncită”.

„Să nu mâncați, dragii mei, mâncare de pe prag sau din mijlocul casei sau din fața galeriei pe care a săpat-o răstrăbunicul vostru! Și mai ceva! Grăunțele colorate, frumos mirositoare, nici să nu le atingeți!…” Toți ascultau cu mare interes, că doar e de viață și de moarte! Numai Chițu adormea la cursuri, căscând atunci când era cel mai important să fie atent. Și uite-așa, se trezi flăcău mare.

Cât era el de adormit, atunci când îl apuca foamea pleca să caute ceva de papă. În câțiva pași, înaintea lui, „minune de mâncare”, roșie ca focul. Nasul începu a-l atrage spre bunătățuri. I se păru că așa ceva nu mai mâncase în viața lui. Și ca nu cumva să audă frățiorii lui că el are ceva bun, o mâncă pe toată în mare grabă.

Nu a înțeles Chițu că acea mâncare era pregătită exact pe gustul lui, cu un scop precis.

Chițu s-a uscat! Și nu era o floare. Era un șoricel!

Ionel Indricău, Director Exploratori, Conferința Banat

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit