Cofondator Wikipedia lansează un apel la boicotarea reţelelor de socializare

Unul dintre fondatorii Wikipedia, Larry Sanger, a lansat un apel mondial de boicotare a reţelelor de socializare online timp de 48 de ore, de pe 4 pe 5 iulie, invocând această măsură drept o modalitate de a forţa reţelele să le redea utilizatorilor controlul asupra datelor personale.

„Vom face o grămadă de zgomot”, a scris Sanger într-o postare pe blogul său, preluată de media internaţională. „Ne vom încorda mușchii colectivi și le vom cere acestor corporaţii gigantice și manipulatoare să ne redea controlul asupra datelor, intimităţii și experienţei noastre ca utilizatori”, a mai spus Sanger.

Speranţa cofondatorului Wikipedia este ca reţelele să devină mai deschise și interoperabile astfel încât o postare publicată pe una dintre reţele să fie vizibilă și pe celelalte. „Acesta este modul în care social media ar fi trebuit dezvoltată de la bun început, nu să fie separate ca reţele concurente”, a motivat Sanger, înainte de a-și invita cititorii să semneze „Declaraţia de Independenţă Digitală”, pe care a compus-o chiar el.

Declaraţia le cere reţelelor sociale să se descentralizeze și să se transforme în sisteme care respectă dreptul la liberă exprimare, la intimitate și la securitate.

Apelul la „grevă” a circulat pe Reddit, pe Twitter și pe alte câteva reţele sociale, iar Sanger și-a rugat cititorii să distribuie mesajul lui și pe Facebook, unde el refuză să își facă vreun cont.

Apelul lui Sanger a trezit interes, însă mulţi se îndoiesc că o astfel de grevă va avea impactul scontat. Potrivit BBC, un comentator scria pe Hacker News că, „și dacă toată lumea căreia îi pasă ar intra în grevă, cred că scăderea numărului de vizitatori zilnici va scădea în termenii unei erori marginale.”

Sentimentul public împotriva celei mai mari reţele sociale, Facebook, pare să capete o nuanţă tot mai negativă. Luni, patru clădiri din campusul central Facebook, situat în Menlo Park, California, au fost evacuate, iar două persoane sunt suspectate că ar fi fost expuse la substanţa toxică sarin, după primirea unui pachet.

Alerta s-a declanşat după ce un aparat care scana corespondenţa venită la sediul Facebook a detectat substanţa periculoasă într-un colet. În trei din cele patru clădiri evacuate, activitatea s-a reluat după o serie de verificări.

Pentru moment nu este clar dacă substanţa detectată chiar era sarin, o neurotoxină extrem de puternică, sau altceva.

O picătură de sarin pe piele poate cauza transpiraţie excesivă şi spasme musculare, iar expunerea la doze mari poate duce la paralizie şi stop respirator.

Din fericire, cele două persoane care au intrat în contact cu pachetul suspect nu prezintă simptome de expunere la sarin, a declarat Jon Johnston, şeful serviciului de pompieri din Menlo Park. Oficialul a precizat că toate pachetele primite sunt în mod standard testate, iar în cazul unui pachet au fost depistate presupuse urme ale substanţei sarin.

În ultimele luni, Mark Zuckerberg, CEO-ul Facebook, a vorbit pe larg despre intenţia companiei de a remedia problemele cu care se confruntă. Centrală în rândul soluţiilor este „pivotarea” spre o reţea socială care să favorizeze interacţiunile private, în spaţii închise, precum grupurile și mesajele. Reporterul BBC Dave Lee nota că mulţi critici sunt îngrijoraţi că schimbarea aceasta s-ar putea traduce într-o deresponsabilizare a reţelei. „Faptul de a face Facebookul mai privat nu va elimina cel mai probabil problemele care ţin de abuz – însă va împiedica outsiderii să descopere situaţii în care Facebookul a eșuat în misiunea sa.”

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro