Devoțional zilnic

Comparație între păcătos și neprihănit

Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine. (Psalmii 23:4)

Adesea, viața creștinilor este descrisă ca fiind plină de încercări, tristețe și necazuri, cu foarte puțină bucurie și mulțumire; și prea adesea se transmite impresia că, dacă ei ar renunța la credința lor și la eforturile depuse pentru câștigarea vieții veșnice, scena s-ar schimba, fiind marcată de plăcere și fericire. Însă am fost îndrumată să compar viața păcătosului cu viața celui neprihănit. Păcătoșii nu au dorința de a-I fi pe plac lui Dumnezeu, de aceea nu pot avea acel simțământ al plăcerii ce derivă din aprobarea Sa. Ei nu se bucură în starea lor de păcătoșenie și plăceri lumești fără să aibă necazuri. Ei simt foarte profund relele acestei vieți trecătoare. Da, uneori sunt foarte rău tulburați. Ei se tem de Dumnezeu, dar nu Îl iubesc.

Nu sunt oare păcătoșii afectați de dezamăgiri, probleme, pierderi, sărăcie și necazuri? Sigur că și ei se confruntă cu asemenea lucruri. În această privință, ei nu sunt mai în siguranță decât cei neprihăniți. Adesea, ei suferă de boli de durată, dar nu au un braț puternic pe care să se sprijine și nici harul de sus care să-i susțină. În slăbiciunea lor, ei trebuie să se bizuie doar pe puterea lor. Ei nu pot privi cu optimism în viitor la dimineața învierii pentru că nu au nicio nădejde că s-ar putea afla printre cei mântuiți. Când privesc înainte, nu au nicio mângâiere. O nesiguranță înfricoșătoare îi chinuie când închid ochii și trec în neființă. Acesta este sfârșitul vieții de plăceri nesăbuite a sărmanilor păcătoși.

Creștinii au și ei parte de boală, descurajare, sărăcie, ocară și necazuri. Și totuși, când trec prin toate acestea, ei Îl iubesc pe Dumnezeu, le face plăcere să facă voia Lui și nu prețuiesc nimic mai mult decât aprobarea Sa. În luptele, în necazurile și problemele vieții, ei știu că există Cineva care înțelege toate lucrurile; Unul care Își pleacă urechea la strigătele celor în necaz și suferință; Unul care simte cu ei în orice problemă și alină durerile cele mai mari ale inimii. El a lansat o invitație către toți cei trudiți și împovărați să vină la El pentru a găsi odihnă. Prin toate necazurile lor, creștinii au multă mângâiere, iar dacă trec prin boli de lungă durată, însoțite de multă durere, înainte de a închide ochii în moarte, ei pot suporta toate acestea pentru că sunt în legătură cu Răscumpărătorul lor. – Review and Herald, 28 aprilie 1859