Ba încă va face altele și mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl. (Ioan 14:12)
În calitate de reprezentanți ai lui Hristos, apostolii aveau să producă impresii profunde asupra tuturor. Faptul că erau oameni umili nu avea să le micșoreze influența, ci, dimpotrivă, s-o sporească. Mințile celor ce-i ascultau erau purtate de la ei înspre Maiestatea cerului. Cuvintele pline de încredere aveau să-i asigure pe toți că ei nu lucrau prin puterea lor, ci doar continuau lucrarea pe care o făcuse Domnul Isus când fusese cu ei. Cu umilință, ei au declarat că Acela pe care iudeii Îl răstigniseră era Prințul vieții, Fiul viului Dumnezeu, și că, în numele Lui, făcuseră lucrările pe care El le-a făcut. (…)
Întregul univers se află sub controlul Prințului vieții… El a plătit prețul de răscumpărare pentru întreaga lume. Toți pot fi salvați prin El. El ne cere să ascultăm, să credem, să primim și să trăim. El avea să strângă laolaltă o biserică ce urma să cuprindă întreaga familie omenească, dacă toți erau dispuși să părăsească stindardul cel negru al răzvrătirii și să se așeze sub stindardul Său. Pe aceia care urmau să creadă în El, avea să-i prezinte lui Dumnezeu ca supuși credincioși. El este și Mijlocitorul nostru, și Mântuitorul nostru. El îi va apăra pe urmașii Săi aleși împotriva puterii lui Satana și va supune pe toți dușmanii lor. (…)
Domnul Hristos a dorit ca ucenicii Săi să înțeleagă că nu îi va lăsa orfani… El urma să moară, însă voia ca ei să fie conștienți că va fi readus la viață. Şi chiar dacă, după înălțarea Sa, El nu va fi prezent cu ei, totuși prin credință ei Îl vor putea vedea și cunoaște, iar El va avea pentru ei același interes plin de iubire ca atunci când a fost cu ei.
Domnul Hristos i-a asigurat pe ucenici că după învierea Sa li Se va arăta viu. Atunci aveau să înțeleagă ceea ce nu înțeleseseră în trecut, și anume că există o unire deplină între Hristos și Tatăl Său, o unire care va exista veșnic. – Review and Herald, 26 octombrie 1897