El era credincios; și nu se găsea nicio greșeală la el și niciun lucru rău. (Daniel 6:4)
Urmărește versiunea video aici.
Când Darius a numit în provinciile împărăției sale o sută douăzeci de dregători, și peste aceștia, trei căpetenii cărora dregătorii trebuiau să le dea socoteală, citim că „Daniel întrecea pe toate aceste căpetenii și pe dregători, pentru că în el era un duh înalt; și împăratul se gândea să-l pună peste toată împărăția”. Însă îngerii cei răi, temându-se de influența pe care ar fi avut-o acest om bun asupra împăratului și asupra treburilor împărăției, au stârnit în căpetenii și dregători invidie față de el. Acești oameni nelegiuiți îl urmăreau pe Daniel îndeaproape, ca să poată găsi la el vreo greșeală, pe care s-o poată raporta împăratului; însă n-au putut să găsească. „Căci el era credincios și nu se găsea nicio greșeală la el și niciun lucru rău.”
Atunci Satana s-a gândit să facă din credincioșia lui Daniel față de Dumnezeu un motiv pentru distrugerea sa. Căpeteniile și dregătorii au venit cu zarvă împreună la împărat și i-au spus: „Toate căpeteniile împărăției, îngrijitorii, dregătorii, sfetnicii și cârmuitorii sunt de părere să se dea o poruncă împărătească, însoțită de o aspră oprire, care să spună că oricine va înălța timp de treizeci de zile rugăciuni către vreun dumnezeu sau către vreun om, afară de tine, împărate, va fi aruncat în groapa cu lei.” Împăratul s-a simțit măgulit. El nu avea idee de planul ticălos pus la cale împotriva lui Daniel și le-a aprobat cererea. Decretul a fost semnat și a devenit una dintre legile de neschimbat ale mezilor și perșilor.
Acești oameni invidioși nu credeau că Daniel avea să fie necredincios față de Dumnezeul lui sau că avea să se abată de la principiile sale și, într-adevăr, nu s-au înșelat în privința caracterului său. Daniel cunoștea valoarea comuniunii cu Dumnezeu. Cunoscând bine decretul împăratului, el a continuat să se plece în rugăciune de trei ori pe zi, „cu ferestrele odăii sale deschise spre Ierusalim”. El nu a căutat să înceteze să facă acest lucru, deși cunoștea bine care aveau să fie consecințele credincioșiei sale față de Dumnezeu. A întrevăzut pericolele de pe calea sa, dar picioarele nu i s-au clătinat. El nu a dorit nici măcar să dea de înțeles celor care complotaseră la nimicirea sa că legătura sa cu cerul ar fi fost în vreun fel afectată. (…)
El știa că niciun om, nici măcar împăratul, nu avea dreptul de a se interpune între conștiința sa și Dumnezeul său și să intervină în ce privește închinarea pe care el o datora Făcătorului său. – Signs of the Times, 4 noiembrie 1886