Conștiinciozitate

Devoțional zilnic 19 ianuarie 2020

Fă-ți o corabie din lemn de gofer (chiparos); corabia aceasta s-o împarți în cămăruțe, și s-o tencuiești cu smoală pe dinlăuntru și pe dinafară. – Geneza 6:14

Când eram mică, îmi petreceam vacanțele la țară, la bunici. Bunicul meu era tâmplar și lucra cu pasiune. Mai întâi se gândea ce fel obiect are de făcut, apoi își alegea lemnul potrivit. După aceea, după un plan bine stabilit, își pregătea fiecare parte componentă de care avea nevoie. Măsura, tăia curăța, șlefuia, finisa, și verifica dacă piesele se potrivesc. Mai ajusta unde era nevoie și în final îmbina totul. Nu era de ajuns, trebuia apoi să mărească rezistența naturală a lemnului prin tratare cu ulei ars, sau grund și apoi vopsea după cum era cazul.

Era foarte multă treabă de făcut, trebuia să fii foarte bine organizat și să îți alegi cu grijă materialul de lucru, dar și uneltele cu care să lucrezi. Îmi plăcea să petrec timp în atelierul bunicului și să învăț câte ceva, iar uneori chiar să îl ajut.

Când citesc despre Noe, mă văd acolo, în atelierul de tâmplărie al bunicului. Noe a fost avertizat că va veni o judecată asupra pământului și pentru aceasta trebuia să se pregătească. Dar nu numai sufletește, ci avea de construit o corabie. Nu știm dacă cineva mai construise vreodată o corabie, dar Noe a primit un plan concret de la Dumnezeu. Ce fel de lemn să folosească, cum să o pregătească să reziste la apă și cum să arate în interior.

Dumnezeu nu lasă salvarea noastră la întâmplare așa cum nu a lăsat nici salvarea lui Noe la întâmplare. El planifică totul, este foarte atent la detalii și se asigură că planul este îndeplinit.

Îmi place să lucrez și să învăț de la un astfel de Dumnezeu, care știe foarte bine care este metoda cea mai bună de salvare pentru mine și pentru tine și care o pregătește cu multă atenție. Noi suntem foarte importanți pentru Dumnezeu și El se implică total în viața noastră, atât cea prezentă cât și cea viitoare.


Angheluță Mari, Master Ghid – Conferinta Oltenia

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro