Copiii şi merii

Devoțional zilnic 7 ianuarie 2020

Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Galateni 6:9

Seara trecută am făcut o plimbare cu soţul meu şi ne-am privit merii. Timp de cinci ani, el i-a îngrijit, i-a hrănit, i-a protejat, anticipând ziua când se va putea bucura de delicioasele mere. Acesta este primul an în care au înflorit şi aştept cu nerăbdare să gust roadele muncii lui. Este important să ne hrănim familia cu mâncare sănătoasă. Şi ce e mai sănătos decât ceva cultivat acasă?

Copiii sunt precum merii. Soţul meu a trebuit să depună cinci ani de muncă asiduă pentru a putea să vadă roadele crescând. Nu este la fel şi cu copiii? Când sunt nou-născuţi, sunt complet dependenţi de părinţii lor pentru mâncare, adăpost, protecţie şi dragoste. Ei trebuie să se maturizeze pentru a putea supravieţui pe cont propriu. Iar noi, ca părinţi, avem provocarea de a le oferi tot ce au nevoie. Ştim că într-o zi îşi vor atinge scopul în viaţă datorită muncii noastre şi dedicării în vederea dezvoltării de trăsături necesare reuşitei.

Relaţia noastră cu Dumnezeu este extrem de asemănătoare. Ne începem călătoria spirituală dependenţi de El. Maturitatea noastră progresează, pe măsură ce descoperim cum să devenim mai mult asemenea lui Hristos. În timp ce învăţăm cum să demonstrăm faţă de alţii dragostea Lui, dependenţa noastră de Dumnezeu rămâne constantă, ca dovadă vie a roadelor date de creşterea noastră spirituală.

Când copiii noştri sunt foarte mici, suntem în perioada de muncă asiduă şi de nopţi nedormite, cu cerinţe enorme de timp şi energie şi cu multe manuale de instrucţiuni. Dar, dacă vom continua să le oferim un program clar, limite, protecţie şi dragoste, va veni şi o zi în care vom apuca să ne aşezăm şi să ne bucurăm de roadele muncii noastre. Până atunci ţnsă, haideţi să ne încurajăm unii pe alţii de-a lungul nopţilor nedormite, al pubertăţii, al temelor care nu se mai termină şi al bonurilor mari de la supermarket! Haideţi să nu devenim aşa de ocupaţi încât să uităm să ne bucurăm de fiecare etapă! Acestea sunt temporare şi vor dispărea înainte de a ne da seama.

Doamne, Îţi mulţumesc pentru privilegiul de a creşte, proteja şi ghida copiii pe care ni i-ai împrumutat! Nu ne lăsa să obosim în pregătirea lor pentru a Te iubi şi a Te sluji, pentru ca recolta să fie bogată şi să Te mulţumească!


Cheri Swalwell

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro