Copiii sunt valoroși

Devoțional femei

„Feriți-vă să nu defăimați nici măcar pe unul din acești micuți; căci vă spun că îngerii lor din ceruri văd pururea fața Tatălui Meu, care este în ceruri.” Matei 18:10

Am văzut cu toții o întâmplare asemănătoare: o mamă agitată în alimentară, la orele de vârf, trecând grăbită printre rafturi, în timp ce băiețelul ei, obosit și plictisit, se oprește scâncind, dorind să ia pachete de biscuiți de pe rafturi. Ea îl amenință neîncetat cu pedeapsa, dacă nu e cuminte – fără să-și ia ochii de la eticheta de pe conserva de mazăre.

În cele din urmă, nivelul lui de energie îl depășește pe al ei și ea explodează. În timp ce țipătul lui răsună în tot raionul, ea îi strigă cele mai urâte nume care îi vin în minte. Aruncă spre el cuvinte care rănesc respectul de sine, ca și proveniența sa. Și doar după ce el se liniștește, suspinând în cărucior, se face liniște și în alimentară.

Să ne amintim acum fotografii din copilărie, în care un înger cu aripi albe și în haine lungi protejează un copilaș, care tocmai trebuie să treacă un pod îngust, peste un râu înspumat. Intențiile mângâietoare ale artistului sunt că Dumnezeu e interesat de securitatea copiilor. Dar un observator atent își dă seama că copiii sunt mult mai predispuși să poarte cicatrice pe viață în suflete decât în genunchi. Rănile care fac cel mai mare rău sunt cele bazate pe rușine, care îl fac pe copilul în creștere să spună: „Sunt o pacoste; nu sunt iubit; sunt putred din rădăcină, pentru că mama și tata mi-au spus asta.”

Isus a dorit să fixeze o imagine foarte specifică în mințile ascultătorilor Săi. Înainte de a le vorbi copiilor. El dorea ca ei să-și amintească faptul că și alte ființe vegheau asupra copiilor lor. Și acestea erau ființe care tocmai au fost în prezența Divinității. Proaspăt întorși de la tronul de slavă, ei au fost onorați să privească reflectările tinere, promițătoare ale acelei Divinități. O astfel de înțelegere va ridica întotdeauna modul în care vorbim cu copiii noștri.

Aceasta va ridica stima lor atât față de părinți, cât și față de Dumnezeu. Ei vor fi la fel de fericiți să fie copiii noștri, cum sunt să fie copiii lui Dumnezeu.

Data viitoare când ești ispitit să ridici glasul sau mâna, în așa fel încât să cauzezi durere, imaginează-ți îngerul păzitor lângă copil și vezi care este diferența.

Dan Matthews

Acest articol face parte din cartea „Dacă vrei să trăiești” de Jan Kuzma

 

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit