Crede!

Devoțional zilnic 5 decembrie 2019

Pot totul în Hristos, care mă întărește. Filipeni 4:13

A crede tot ce zice Isus ni se pare ușor când este vorba despre alții. Știm să îi încurajăm, să îi sfătuim să creadă din toată inima, dar când e vorba de noi, parcă ne lipsește acea certitudine. Dar Isus spune: “Cereți cu credință și veți primi, dacă cereți cu toată inima.”

 Într-o zi, când m-am întors de la lucru acasă, soția mi-a povestit ce experiență a avut cu fiica noastră în vârsta de 5 ani.

 Miriam nu știa unde a pus o carte. Au căutat peste tot, dar nu au găsit-o. După mai multe căutări, soția a renunțat.

 După ceva zile de căutare, Miriam îi spune mamei: 

-Mama, ai citit în Biblie că dacă ne rugăm la Isus și îi cerem, El ne dă orice? Hai să-I cerem să găsim cartea.

Soția fiind ocupată și nemaicrezând că are rost să caute, îi spune să meargă să facă singură lucrul acesta și își continuă treaba fără să ia în serios spusele fetei. După câteva minute, apare fetița cu cartea, iar când mama o întreabă cum de a găsit-o, fetița îi răspunde: 

 – I-am cerut lui Isus și când m-am ridicat, ceva îmi spunea să caut acolo. Am căutat și am găsit-o.

 Isus spune: „până nu veți ajunge ca niște copilași în a crede și a ierta…”

Ion Pop – ghid

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro