Credinţă, nu iluzii. Interviu cu Rusty Williams

semneletimpului.ro 6 iulie 2019

Pastorul american Rusty Williams are de împărtășit nu doar o istorie de viaţă captivantă, ci și o experienţă de creștere a credinţei. Prilejul a fost un îndelungat efort de construire a unei biserici: 14 ani! În timp ce pregăteam versiunea scrisă a interviului realizat acum cinci săptămâni, am participat la primul serviciu divin din biserica terminată, pe 20 aprilie, exact în timp ce SperanţaTV transmitea emisiunea.[1]

Ultimii dumneavoastră 14 ani au gravitat în jurul proiectului de construire a noii biserici din Alpharetta. Nu știu dacă v-aţi gândit, dar aţi parcurs același drum ca generaţiile anterioare din familia dumneavoastră.

Este adevărat. Tata a avut un rol esenţial în construirea bisericii din Cohutta, Georgia, iar bunicul meu, în construirea bisericii din Apison, Tennessee. Dar părinţii mei au ajuns în situaţia de a părăsi biserica pentru mulţi ani.

Aceasta s-a petrecut înainte de construirea acelei biserici sau după?

După aceea.

Uneori se întâmplă ca, după un asemenea devotament și sacrificiu, să apară probleme.

Eram în clasa a șaptea. Sâmbătă dimineaţa copiii sunt cei ce zic adesea: „Nu vreau să mă duc acolo, nu vreau să fac asta.” Dar acum erau părinţii! Eu am zis: „Trebuie să merg la biserică.”

Tata m-a dus și m-a lăsat la o altă biserică, nu la cea pe care o construise.

Au urmat anii adolescenţei. Aveam 14 ani și toţi prietenii mei apropiaţi deveniseră destul de rebeli, încât au decis să nu mai vină la biserică. După un timp am părăsit și eu biserica. Stăteam acasă și mă uitam la desene animate. În vremea aceea nu se dădeau decât sâmbăta. La început nu făceam nimic teribil de rău, dar, stând în preajma unor oameni nepotriviţi, am ajuns să consum alcool, tutun, chiar droguri.

Nu a fost nimeni din familie să vă susţină. Nici bunicii?!

E interesant că mă întrebaţi asta. Când aveam 21 de ani, I-am spus lui Dumnezeu că aveam să mă întorc în biserică la 27 de ani.

Foarte precis!

Dumnezeu nu a mai putut aștepta, m-a făcut să mă întorc la 21 de ani.

Ce s-a întâmplat?

După șapte ani în care am stat departe, bunicul meu m-a invitat la o serie de predici. Și cei din biserică au venit în locul unde lucram ca mecanic auto pentru tata și ne-au invitat la acest program. M-am uitat la pliant. Asta se petrecea în jurul anului 1990, când America avea să intre în război cu Irakul. Mă întrebam ce se întâmplă. Urma să se vorbească despre evenimentele din Orientul Mijlociu, despre papă și astfel de lucruri și mi-am zis: „Mă interesează, am să particip.”

Predicatorul a spus de la început că urmau încă 18 prezentări, lucru ce m-a șocat și m-am gândit: „Trebuie să fie o glumă. În predica din prima seară nu s-a răspuns la nicio întrebare din pliant.

N-o să vin la 18 întâlniri!” Am plecat și am făcut ce făceam de obicei vineri seara – am petrecut și am băut. Nici nu m-am mai gândit la acele întâlniri.

După vreo nouă ocazii, bunica mea avea nevoie să o ducă cineva cu mașina. Nu e interesant?! Bunicul era cel care mă invitase la întâlniri, dar acum ea avea nevoie să fie dusă cu mașina. I-am spus: „Te duc eu cu mașina.” Eram încă interesat de prezentări. În acea seară, predicatorul a început să răspundă la întrebările din pliant. Așa că am continuat să merg.

În timp ce eram acolo, s-a întâmplat ceva incredibil – Dumnezeu S-a arătat. Stăteam acolo, urmăream programul, mă uitam la predicator și, deodată, am realizat că se petrecea ceva în sală. Am realizat că era prezenţa lui Dumnezeu. Am rămas uimit. Și m-am gândit: „Asta înseamnă ceva!” Nu îmi amintesc să fi trăit această experienţă înainte, deși, mai târziu, mi-am amintit de prezenţa lui Dumnezeu când eram mic, căci El li Se arată și copiilor, dar nu realizasem despre ce era vorba.

Am trecut printr-o perioadă când m-am gândit: „Poate o să renunţ la fumat pentru Iisus; ar fi un lucru bun.” O săptămână nu am fumat, dar nu voiam să renunţ la alcool și la droguri. Ele au un efect narcotic, îţi pierzi puterea voinţei. Nu am fumat timp de o săptămână, dar apoi am reînceput. Te simţi atât de mărunt! Nu știi ce se întâmplă, spui că vrei să te oprești, dar apoi spui că vrei să mergi tot așa, nu mai ai mintea limpede.

A mai trecut o săptămână și mi-am zis: „Gata, o fac și pe asta! Ce e mai bine decât să renunţ la fumat pentru Iisus?” A mai trecut o săptămână în care nu am fumat, doar am băut, iar apoi am băut și am fumat din nou. Pur și simplu s-a întâmplat. Eram băut, băusem niște bere. Îi vorbeam unui prieten de întâlnirile la care mergeam, de revenirea lui Iisus și de faptul că mă săturasem de acel mod de viaţă. Eram frustrat că nu puteam renunţa la fumat. Mi-am vărsat berea, am zdrobit ţigările, m-am întors spre prietenul meu și i-am zis: „O să mă botez miercuri seara asta.”

Miercuri seara asta!

Da. L-am întrebat: „Vii la botezul meu?” Când m-am trezit a doua zi, nu mai eram beat și m-am gândit: „Ce am făcut?!” Dar spusesem că aveam să mă botez, așa că l-am sunat pe pastor și i-am zis: „Vreau să mă botez miercuri.” El a zis: „Da, poţi veni.”

Cam o lună mai târziu, când stăteam în camera mea, am simţit prezenţa lui Dumnezeu acolo și era ca și cum mi-ar fi spus: „Rusty, vreau să mergi la Southern University și să înveţi ca să devii pastor.” Vă garantez că am considerat că aceea era vocea lui Dumnezeu, căci acela era ultimul lucru la care m-aș fi gândit. Nu eram o persoană publică, nu suportam să fiu în faţă.

Care erau planurile dumneavoastră iniţiale privind cariera, ce cursuri urmaţi pe atunci?

Finanţele afacerii. Eram în anul al treilea, promovasem toate cursurile generale când am făcut această schimbare radicală. Au fost mulţi care m-au sprijinit în acea perioadă. Mi-am făcut un prieten maghiar, Acest om era altfel. Era un om prietenos, dar era diferit. Avea o relaţie uimitoare și sinceră cu Dumnezeu, Îl cunoștea pe Iisus fără îndoială. Viaţa lui de rugăciune a avut o influenţă foarte mare asupra activităţii mele de pastor.

Mai târziu, când am fost în programul de master, am citit o carte a unuia dintre profesorii mei. M-a impresionat foarte mult un pasaj despre prezenţa lui Dumnezeu. Ideea era că, atunci când nu simţi prezenţa lui Dumnezeu, trebuie să ai încredere că El e totuși acolo. Sunt situaţii când te rogi, dar nu Îi simţi prezenţa și sunt ocazii când te rogi și o simţi. Am aflat mai târziu că, dacă te vei ruga destul de mult, nu va fi nicio ocazie în care să nu Îi simţi prezenţa. Dacă ajungi în acel punct în rugăciune și rămâi acolo suficient de mult, Îi simţi mereu prezenţa.

Influenţa activă a acestor oameni m-a ajutat să ajung într-un punct unde credinţa mea e neîndoielnică. Sunt sigur că aţi completat și dumneavoastră un chestionar privind darurile spirituale. Și eu am făcut unul și am văzut că am trei daruri majore: conducere, administrare și învăţare. Dar, când m-am uitat la celelalte daruri spirituale, în dreptul credinţei am obţinut 3 puncte din 22 sau 24! Știţi ce am crezut că înseamnă asta? Credinţa mea este o închipuire. Adică Dumnezeu spune că va face una sau alta, iar eu zic: „Știu și eu?!” Ca să fiu sincer, mi-am zis atunci: „Nu vreau iluzii!”

Acum trei sau patru ani am făcut din nou un test. Dumnezeu lucrase în viaţa mea, am făcut din nou testul și mi s-au confirmat cele trei daruri: conducere, administrare, învăţare/predicare. În ce privește credinţa, acolo unde obţinusem 3 puncte, după zece ani am obţinut 22! Mi-am spus: „Nu mai e vorba de iluzii.” Dumnezeu mă călăuzise printr-o experienţă în care am crescut în credinţă. El nu te lasă acolo unde ești, ci te ajută să crești în credinţă.

Puteţi să ne dezvăluiţi această experienţă?

Acum vreo 15 ani am fondat o nouă biserică în Alpharetta, un oraș-satelit din nordul Atlantei. Dar construcţia a fost un proces îndelungat. În primul rând, un acru de pământ costa între 150.000 și 175.000 de dolari. Am început cu 60 de oameni și a durat șapte ani să strângem prima sută de mii de dolari. A fost un parcurs interesant, am început să ne rugăm, am crescut în încrederea noastră în Dumnezeu.

Unul dintre cei prin care Dumnezeu a lucrat a fost președintele comitetului de construcţie, Rick Mosley, care era agent de vânzări. El spunea mereu: „Trebuie să cumpărăm niște pământ.” Eu îi răspundeam: „Nu avem bani.” Dar el repeta: „Nu contează, trebuie să cumpărăm niște pământ.”

El a găsit 10 acri, care costaseră 2.100.000 de dolari. Începuse recesiunea economică, iar proprietarul s-a sinucis. Toată ţara se afla într-o spirală descendentă, preţul caselor scăzuse drastic. Nu știam că și preţul pământului. Terenul care costase 2.100.000 de dolari se vindea acum cu 500.000 de dolari, dar Domnul ne-a ajutat să-l cumpărăm cu 400.000 de dolari.

Ce diferenţă uluitoare!

În loc de 150.000 de dolari pe acru, am cumpărat cei 10 acri cu 40.000 acrul. Nici așa nu aveam toţi banii, dar am făcut un împrumut. Dar nu aveam niciun ban pentru construcţie. Începusem să mă îndoiesc de întregul proiect.

O doamnă din biserică a început să spună: „Nu trebuie doar să ne rugăm, ci să și postim.” Ne-am întors la post și rugăciune. Între timp, economia începuse să se redreseze, iar agentul imobiliar m-a sunat. Avea un cumpărător pentru proprietate și ne-a recomandat să o vindem și să cumpărăm alta puţin mai departe. Mi-a spus că trimite clientul la mine și să-i spun că vrem 975.000 de dolari, altfel nu vindem. Părea o nebunie!

Clientul a venit, reprezenta o firmă mare și nici nu a negociat. Ne-a dat 975.000 de dolari. Am achitat creditul și am rămas cu 500.000 de dolari pentru biserică. Acesta a fost primul miracol și am rămas uimiţi. Vânduserăm pământul și aveam în plus 500.000.

Economia se redresa și am început să căutăm altă proprietate. Preţurile urcau, dar banii noștri rămâneau aceiași. Într-un final, am găsit 10 acri cu 75.000 de dolari acrul. Era vizavi de un cartier cu case de milioane de dolari. Locatarii au început din senin să se împotrivească. Am spus că Domnul o să ne dăruiască victoria. Ne rugam și aveam contractul pentru teren. Am făcut tot ce ţinea de noi. O comisie de care depindeam a pus proiectul nostru la vot și l-a respins.

Vizavi locuia un domn care câștiga mai mulţi bani decât ne-am fi putut imagina. El se lăuda că vinde una dintre firmele lui cu 2,2 miliarde de dolari.

Miliarde?!

Da. El se opunea proiectului nostru. M-am gândit: „Poate ne împrietenim cu el.” Am aranjat o întâlnire. Am fost calm, dar el era foarte supărat. I-am zis: „Vă mulţumesc că aţi venit la întâlnire.” El a răspuns că „Dacă v-aţi fi enervat pe mine, aș fi rămas ferm pe poziţie, dar văd că sunteţi foarte amabili.” Nu știu ce făcea domnul respectiv, dar ne-am rugat și ne-am propus să-i cunoaștem și pe ceilalţi vecini.

Am organizat o întâlnire. Era un cartier cu barieră la intrare. M-am gândit: „Să le vorbim de convingerile noastre.” Le-am vorbit despre Iisus, despre Sabat, starea morţilor, iad, în șapte minute. O doamnă a venit la mine plângând, spunându-mi că era foarte fericită să afle că mama ei nu ardea în iad. O altă persoană și-a cerut scuze fiindcă biserica sa schimbase ziua Sabatului. M-am gândit: „Măcar îi cunoaștem pe cei din acest cartier închis!”

Poate că domnul acela nu câștigase atâţia bani din vânzare, dar avea destui încât să facă ce voia. M-a sunat și mi-a zis: „Angajez cu 550 de dolari pe oră o echipă de avocaţi și dau în judecată primăria, iar apoi pe voi. Nu faceţi voi biserică în această zonă de lux!” Am rămas consternat. Doamne, ce să facem? Nu vreau să fiu dat în judecată.

Și să cheltuiţi toţi banii pe avocaţi.

Exact. Cei de la primărie au zis: „O să câștigaţi, dar va fi un cost mare și procesul va dura la nesfârșit.” Văzusem astfel de lucruri. Procesele duraseră cinci, șase sau șapte ani. Într-un final, ai câștig de cauză, dar cu ce preţ?!

Sunt texte biblice care spun că biruinţa este a Domnului, că El va lupta pentru noi. Dar omul acesta zice că ne dă în judecată, iar Iisus a spus: „Dacă vrea cineva să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, împacă-te repede cu el, altfel o să-ţi ia şi cămaşa!” M-am întrebat: „Cum împaci aceste două lucruri?!”

Poate ar trebui să cedăm. În plus, să presupunem că vom câștiga procesul. Ce vom face după aceea? Ne vom invita vecinii la biserică? Nu merge! Am ajuns la o înţelegere prin care acel domn ne-a dat 188.000 de dolari doar ca să renunţăm la acel loc. Nici măcar nu eram proprietarii pământului, dar Domnul a făcut să câștigăm niște bani.

Acum trebuia să cumpărăm pământ puţin mai departe. Mă temeam că va dura un an, iar preţul terenurilor va urca. Ambele lucruri s-au dovedit adevărate. După multe rugăciuni, Domnul ne-a călăuzit spre o altă proprietate.

A durat foarte mult, un an, dar aveam încredere. Între timp, se acumula și dobânda pentru banii pe care îi aveam la bancă. Am găsit o proprietate de 10 acri. După îndelungate negocieri, discuţii cu vecinii și cu oficialităţile, am cumpărat 9 acri cu 20.000 de dolari acrul.

M-am gândit: „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu!” Când ajunsesem acolo, spusesem: „Să nu privim preţurile acestor terenuri ca și cum am fi niște lăcuste în faţa lor. Dumnezeu va lucra. Nu știu cum, ce și când, dar El va lucra.” Am privit în urmă la acea afirmare a credinţei, făcute cu 14 ani înainte și, deodată, am realizat: „Da, Dumnezeu exact acest lucru îl făcuse.”

Au fost totuși 14 ani – ocupaţi cu tratative, comisii, calcule, apoi pregătiri de construcţie și șantier. Ce s-a întâmplat cu credincioșii bisericii între timp?

Aţi spus asta și mă gândesc la părinţii mei, care au avut această problemă, au construit o biserică, dar apoi au stat deoparte 20 de ani. Dar Dumnezeu nu încheiase lucrarea. Nu știu cum lucra El în viaţa lor, dar a trimis niște oameni de la o biserică aflată la 45 de minute distanţă. Ei voiau să vadă un cal, așa că au zis: „De ce nu mergem să vedem calul lui Larry?” După ce au discutat despre cal, tata a fost invitat să se întoarcă la biserică, după 20 de ani. Trecea pe lângă 15 biserici ca să meargă la acea biserică și merge acolo și în prezent, deci Dumnezeu lucrează.

Sunt așa bucuros să aud asta!

Când spunem „biserică” nu e vorba doar de cărămizi și mortar, e vorba de comuniune între oameni. Noi construim Împărăţia lui Dumnezeu. Dăm întâietate vieţii de rugăciune și așa ne întărim credinţa.

Footnotes
[1]„Vă invit să următiţi interviul complet la http://www.sperantatv.ro/web/punctul-de-plecare-rusty-williams-20-04-2019/”.

„Vă invit să următiţi interviul complet la http://www.sperantatv.ro/web/punctul-de-plecare-rusty-williams-20-04-2019/”.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro