Creștinii și datoriile financiare, în lumina Bibliei

semneletimpului.ro

Îndatorarea a devenit condiţia sine qua non a unui prezent îndestulat, care se livrează consumatorului cu o singură clauză: aceea a amanetării viitorului. De aceea, mulţi spun că a fi creștin și a fi dator sunt două atribute care se exclud reciproc.

Jean și Allen Hitchcock au ajuns la biroul consilierului financiar abia atunci când criza conjugală își atinsese apogeul, ameninţând să pulverizeze relaţia. Presiunea financiară sub care trăiau își făcea simţite efectele – nu e simplu să respiri sub greutatea a două împrumuturi de la bancă, a trei rate și a datoriilor acumulate pe cărţile de credit. Primul împrumut fusese contractat pentru o mașină nouă. Jean, care provenea dintr-o familie înstărită, considerase că nu se puteau priva de privilegiul acesta, când toţi prietenii lor conduceau mașini noi. Mai târziu, și-au ales casa visurilor, într-o suburbie selectă, prilej pentru un al doilea împrumut consistent. Soţii nu reușiseră să se pună în acord cu privire la modalitatea de a cheltui veniturile familiei, iar în acest dans războinic între parteneri cu stiluri diferite de viaţă, datoriile au început să se acumuleze. Din păcate, atât de silenţios, încât, în ziua în care banca a ameninţat că le va lua casa, cei doi au avut senzaţia că sunt actori într-un film pe care l-ar fi detestat chiar și din postura de spectatori.

Drumul spre eliberarea de datorii se anunţa lung, extenuant și jalonat de sacrificii, dar Jean și Allen s-au hotărât să îl parcurgă până la ultimul pas, înainte să piardă tot ce aveau și înainte să se piardă unul pe celălalt.

Dacă reclamele și ofertele de amânare a plăţii („cumperi acum și plătești mai târziu, în rate ușor de achitat”) camuflează un adevăr, acesta este că plata nu devine mai facilă doar pentru că e plasată în alt moment decât euforia posesiei. În realitate, datoria îl așază pe „fericitul” beneficiar între acoladele unui prezent umplut de satisfacţii și ale unui viitor sugrumat de termene. Și, chiar dacă un creștin s-ar putea înarma cu diverse teorii despre prosperitate, credinţă și miracole pentru a-și justifica optimismul, momentul scadenţei rămâne unul traumatizant atunci când dificultăţile de plată se ivesc la orizont.

Dileme despre legitimitatea biblică a împrumutului

Scriitorul C. S. Lewis nota[1] că vechii greci, evreii din vechiul Testament și marii propovăduitori creștini ai Evului Mediu au dezavuat împrumutul cu dobândă. Lewis amintea și opinia celor care credeau că Moise sau Aristotel s-ar fi pronunţat împotriva activităţilor de cămătărie doar pentru că nu ar fi putut prevedea apariţia societăţilor pe acţiuni. Declinându-și competenţa de a stabili un verdict în această problemă, Lewis considera totuși că e un motiv de reflecţie acela că trei mari civilizaţii au fost împotriva a ceea ce constituie sistemul nostru economic modern.

În timp ce multe voci polemizează în privinţa caracterului moral al datoriei pe care o acumulează ţara lor (mai ales în Statele Unite), e de interes imediat să ne referim la creditele individuale, care așază pe umerii contractanţilor poveri greu de purtat, mai ales în perioadele de recesiune.

Ca reacţie la un articol[2] de pe blogul lui Peter Anderson, fondatorul Bible Money Matters, un cititor a lansat o întrebare care a devenit apoi prilej de dezbatere al unui viitor articol: Are Biblia ceva de spus pe tema creditului ipotecar sau a împrumutului în general? Cititorul cu pricina, Guy, se teme că multe dintre blogurile financiare de orientare creștină obișnuiesc să ofere sfaturi bune, însă nu neapărat biblice. Deși nu știe unde să se situeze exact în problema creditului, el crede că sunt versete ale Bibliei care dezaprobă în mod clar sau implicit practica împrumutului. „Să nu datoraţi nimănui nimic” (Romani 13:8) sau „cel ce ia cu împrumut este robul celui ce-i dă cu împrumut” (Proverbe 22:7) sunt doar două dintre textele pe care Guy le aruncă în discuţie. Deși nu poate fi sigur că în viitor nu va bifa din nou opţiunea creditului, Guy se întreabă dacă nu cumva ceea ce a devenit o regulă nu este decât o soluţie extrabiblică, la care nu ne mai sfiim să apelăm, pentru că e în spiritul vremii să o facem.

O soluţie radicală – absolutiștii

Un articol[3] de pe incomemagazine.ro, din iunie 2009, titra: „Băncile au câștigat bisericile de partea lor: dobânda nu mai e păcat”. Punctul de plecare al articolului era declaraţia lui Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR: „Religia creștină nu mai privește în trecut. Nu mai înfierează împrumuturile și dobânda. Mai ales azi, când dobânda este motorul bunăstării.”

Un „absolutist” pe tema împrumuturilor poate fi considerat Sf. Vasile cel Mare, al cărui comentariu la Psalmul 14 se constituie într-o pledoarie pentru refuzul datoriei, construită pe doi piloni – sfatul biblic și pleiada de vulnerabilităţi cu care vine împrumutul. Concluzia lui este una simplă: „Ești bogat? Nu te împrumuta! Ești sărac? Nu te împrumuta! Dacă ești bogat, n-ai nevoie să te împrumuţi, iar, dacă n-ai nimic, nu vei avea cu ce să-ţi plătești împrumutul.”[4]

Deși nu afirmă că datoriile în sine sunt un lucru greșit, soţii Noftsinger, autorii cărţii Liber de datorii, reliefează ideea că un împrumut se bazează întotdeauna pe un set de presupuneri cu privire la viitor. Amintind textul biblic[5] care avertizează că viaţa e caracterizată de inconsistenţa unui abur, ei subliniază că decizia de a lua cu împrumut e comparabilă cu antrenarea într-un joc de noroc – orice e posibil, dar șansele de a pierde prevalează. În consecinţă, un creștin trebuie să înveţe că faptul de a cumpăra este adesea doar un eufemism: atunci când un lucru nu a fost achiziţionat din economii, realitatea este că proprietarul lui s-a îndatorat. Iar această confuzie între a cumpăra și a lua pe datorie este nota distinctivă a omului modern, fie el și creștin.

Când împrumutul e inevitabil, există întotdeauna un post-scriptum

Howard Dayton, cofondator al organizaţiei interconfesionale Crown Financial Ministries, amintește că în Vechiul Testament statutul de debitor era în legătură strânsă cu neascultarea de Dumnezeu și era parte a listei de consecinţe[6] ce decurgeau din această situaţie. Dayton spune că Biblia nu interzice explicit împrumutul și nici nu-l etichetează drept păcat (în pofida interpretărilor radicale), însă avertizează cu privire la efectele secundare pe care și le asumă debitorul până ce reușește să ramburseze suma datorată.

O mare parte a stresului generaţiei noastre se leagă de datoriile financiare, punctează Larry Burkett, fondator și președinte al Christian Financial Concepts, în cartea sa Afaceri ca la carte, în fapt, un ghid despre modul în care principiile biblice se aplică la locul de muncă. Stresul unei vieţi subjugate de datorii surclasează de cele mai multe ori neplăcerea de a nu deţine lucrurile materiale dorite sau chiar necesare, afirmă Burkett.

Un alt neajuns al datoriei poate fi și acela că îndepărtează creștinul de călăuzirea lui Dumnezeu, atâta timp cât mintea îi este setată pe soluţia creditului sau atunci când împrumutul nu are la bază rugăciunea și chibzuirea atentă a tuturor faţetelor deciziei.

În cele din urmă, luarea unui împrumut poate tergiversa luarea unor hotărâri necesare, punctează Burkett. De exemplu, proprietarul unei afaceri nerentabile poate să amâne tranșarea problemei de fond, întrucât împrumuturile succesive oferă un fals sentiment de siguranţă și ţin afacerea pe linia de plutire o perioadă de timp. O familie care nu mai reușește să întreţină mașina veche poate contracta un credit pentru o mașină nouă, când soluţia corectă este de a opera ajustări dureroase ale bugetului. În aceste cazuri, împrumutul prelungește agonia și maschează adevăratele cauze ale problemei (deci și soluţiile, pentru că derapajul financiar intră pe un traseu-pâlnie, în care fiecare nou pas reduce opţiunile rezonabile). La un bilanţ final, se poate constata că împrumutul n-a reușit decât să împingă o situaţie corectabilă în zona incontrolabilului.

Criterii după care stabilim împrumuturile necesare

Definiţia necesarului e foarte vagă, variind în limite tot mai largi, generaţie după generaţie. Și, desigur, ea fluctuează de la individ la individ și de la familie la familie.

Howard Dayton consideră că o datorie acceptabilă îndeplinește simultan trei condiţii.[7] În primul rând, bunul achiziţionat are potenţialul de a-și crește valoarea sau de a aduce venit. În al doilea rând, valoarea acestui bun este cel puţin egală cu valoarea creditului. O a treia condiţie se leagă de cuantumul datoriei, care trebuie raportat la buget – dacă suma datorată strâmtorează nepermis de mult o familie sau depășește posibilităţile ei de plată, atunci trebuie explorate soluţii alternative.

Precizând faptul că împrumutul nu este interzis în Biblie, deși în mod cert nu este încurajat, și Lary Burkett înaintează trei principii formulate în acord cu învăţătura Bibliei.[8]

Un principiu este acela de a nu împrumuta dacă acest lucru nu reprezintă o necesitate absolută. Referindu-se la americanii de la sfârșitul anilor ’90, Burkett le surprinde mentalitatea, care echivalează nevoile cu dorinţele mereu înmulţindu-se într-o societate de consum. Nerespectarea principiului biblic atrage decizii financiare deloc rezonabile: o familie de americani cheltuie într-o viaţă aproximativ 300.000 de dolari, reprezentând împrumuturile pentru mașini. Cu acești bani, cei mai mulţi ar putea trăi o bătrâneţe liniștită, după pensionare. În cele din urmă, notează autorul Afacerilor ca la carte, preţul mașinilor este foarte ridicat tocmai datorită împrumuturilor și a posibilităţii de achiziţionare în leasing. Nimeni nu știe care ar fi preţul de piaţă al mașinilor, dacă practica împrumuturilor ar fi mai degrabă excepţia decât regula.

Evitarea semnării unei garanţii pentru împrumut constituie un alt principiu biblic identificat de Burkett, pe baza textelor[9] din Proverbele. În Noul Testament, adesea un debitor gira împrumutul cu propria persoană, expunându-se riscului sclaviei, în caz de neplată. Astăzi, depunerea bunurilor ca garanţie poate echivala, în situaţia în care lucrurile nu decurg conform planului, cu moartea financiară a datornicului.

De asemenea, Biblia nu încurajează împrumuturile pe o perioadă lungă de timp – cel puţin aceasta sugerează cartea Deuteronomul, care vorbește despre anul de îndurare, în care evreii trebuiau să șteargă o datorie care nu a putut fi achitată vreme de șapte ani. Pare imposibil să scoţi din calcul creditele care se întind pe 20 sau 30 ani, în condiţiile în care o casă a devenit aproape imposibil de achitat în alt mod. Însă în această ecuaţie, mentalitatea joacă un rol cheie, notează Burkett. La urma urmei, bunicilor noștri li s-ar fi părut de neconceput să se îndatoreze pentru câteva decenii.

Iar un set de calcule, nu neapărat complicate, ne poate convinge și pe noi, generaţia deschisă împrumuturilor, că un credit de lungă durată ascunde în manșete date mai puţin plăcute. Și e responsabilitatea noastră să le analizăm înainte ca semnătura noastră să ne oblige la un angajament ireversibil.

Costul real al datoriilor

Regula 72[10], explicată de site-ul Investopedia.com, este utilă pentru a afla atât numărul de ani în care îţi poţi dubla banii dintr-o investiţie, dar și perioada după care plătești dublu pentru un credit bancar.

Astfel, pentru a calcula intervalul de timp în care se poate dubla o sumă economisită la o anumită dobândă (de exemplu 10%), se împarte 72 la dobânda respectivă. Aflăm astfel că în 7,2 ani obţinem un profit de 100%, pornind de la suma iniţială. În cheie inversă, dacă avem un credit bancar cu dobânda de 10%, în doar 7,2 ani plătim dublu faţă de situaţia în care am fi realizat achiziţia în numerar. Atunci când calculele sunt așternute pe hârtie, ideea unui credit nu mai pare atât de bună, iar soluţia economisirii nu mai pare atât de perimată. De unde rezultă că, dacă majoritatea dorinţelor ar fi supuse unui triaj auster, iar nevoile ar fi ponderate raţional, multe dintre achiziţiile propuse ar putea fi realizate fără pierderea și tensiunea aferente plăţii dobânzilor, doar extinzând perioada de așteptare.

Chiar și în privinţa unui credit pentru locuinţă, e foarte util să analizăm toate datele, inclusiv modul în care ratele lunare se distribuie între datorie și dobândă. Un calcul[11] făcut în cazul unui împrumut de 75.000 de dolari, cu o rată de 12%, care trebuie rambursat în 30 de ani, arată că, în primii ani, banii merg în mare parte pentru a acoperi dobânda. Astfel, din totalul de 9.257,64 de dolari plătiţi în primul an, doar 272,26 sunt alocaţi reducerii împrumutului. Rata de rambursare a împrumutului și cea a dobânzii devin egale abia după 23 de ani și jumătate de plată.

Singurul mod de a evita ca banii să fie înghiţiţi de dobânzi (în afară de refuzarea creditului) este efortul de a achita datoria în jumătate din perioada stabilită, atunci când veniturile lunare, eventual susţinute de economie severă, permit acest lucru.

Nerambursarea datoriilor nu e o soluţie biblică

Ceea ce subliniază, în general, experţii financiari creștini este că a nu restitui împrumutul, indiferent de originea lui, nu trebuie să reprezinte niciodată o opţiune. Biblia însăși o spune: „Cel rău ia cu împrumut și nu dă înapoi” (Psalmul 37:21).

Jay Fleischman, membru al Asociaţiei Naţionale a Avocaţilor în Falimentul Consumatorilor, le spune clienţilor săi religioși că, deși falimentul în sine nu este imoral, obligaţia de a achita datoriile – în măsura în care este posibil – este una morală, la fel ca și contractarea unei datorii doar în situaţia în care există intenţia onestă de a o rambursa.[12]

Buna-credinţă în stingerea unei datorii (chiar dacă debitorul este eliberat legal de plată) reclamă sacrificii financiare și, eventual, un plan de eșalonare a plăţii sumei datorate.

Cum afectează creditele dărnicia creștină

Biblia menţionează că, dincolo de obligaţiile faţă de semeni, omul are îndatoriri materiale și faţă de Dumnezeu – îndatoriri instituite de El în calitate de Creator și de Proprietar al pământului („Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea și cei ce o locuiesc!” – Psalmul 24:1). Astfel, sistemul biblic al zecimilor[13] prevede că 10% din veniturile noastre trebuie înapoiate lui Dumnezeu, ca dovadă a loialităţii și recunoștinţei umane. Un aspect pe care creștinii îl iau în considerare atunci când se trezesc pe o spirală financiară descendentă este modul în care să procedeze cu zecimea. Ar trebui plătită în continuare? Sau îngheţată până în momentul degrevării de datorii? Nu ar trebui să apăsăm butonul de pauză în cazul datoriei noastre faţă de Dumnezeu, afirmă Chris Brown într-un articol[14] de pe daveramsey.com. Cel mai important argument ar fi acela că în Biblie este imposibil de găsit o suspendare motivată a acestei obligaţii. Brown leagă înrăutăţirea situaţiei financiare a celor care au oprit oferirea zecimii de dezactivarea, prin alegerea lor, a promisiunii[15] de binecuvântare făcute celor credincioși în acest aspect. În SUA, adoptarea proiectului de lege Hatch-Obama[16] în 2006 a fost răspunsul la nevoia celor aflaţi în faliment de a-și onora credinţa legată de dărnicia creștină, permiţându-le persoanelor fizice aflate în faliment (consumer bankruptcy, engl.) să doneze totuși pentru activităţile caritabile și să își ofere zecimea.

Cum are loc ieșirea din datorie

Elaborarea unui buget foarte strict și notarea cheltuielilor, precum și a datoriilor, soldurilor și dobânzilor sunt operaţiuni simple, obligatoriu de bifat în travaliul cu happy-end al obţinerii libertăţii financiare.

Simpla lor schiţare mintală nu are nici eficienţa, nici impactul necesar – atrage atenţia un articol[17] de pe site-ul wikihow. De asemenea, marșul spre achitarea creditelor nu poate ocoli indicatoarele incomode care informează debitorul că unele cheltuieli nu pot fi menţinute decât cu preţul împingerii datoriei spre un indezirabil prag superior. Ceea ce înseamnă că vor fi operate schimbări în dinamica cheltuielilor obișnuite – cărţile pot fi împrumutate de la bibliotecă, în loc să fie cumpărate, prânzul nu va fi comandat, ci pregătit acasă, ieșirile în oraș din week-end vor fi înlocuite cu o cină acasă, împreună cu un prieten.

Uneori poate fi salutară întocmirea unei liste cu bunurile materiale, pentru a putea decide care dintre ele este dispensabil, astfel încât suma obţinută din vânzare să fie direcţionată spre achitarea unor rate. Cuantumul sporit al datoriei poate reclama și ajustări masive ale stilului de viaţă, de genul mutării într-o locuinţă mai ieftină sau al renunţării la mașina nouă pentru una veche, soluţii care să economisească fonduri necesare diminuării datoriilor. De fapt, atunci când datoria a pășit peste linia roșie a posibilităţii de a o gestiona, nu există decât două soluţii, ne previne Dayton: creșterea venitului sau reducerea cheltuielilor.[18]

Achitarea datoriilor mai mici (inclusiv notarea acestor succese de etapă într-un jurnal financiar și elaborarea unui calendar al rambursării) poate motiva o familie să continue maratonul plăţilor conștiincioase și eliberează mai mulţi bani pentru procesul de stingere a datoriilor mari.

Când circumstanţe vitrege împiedică temporar plata datoriei, ceea ce atrage după sine penalizări și comisioane mai mari, o soluţie poate fi reprezentată de contactarea creditorului pentru a-i explica situaţia și pentru a negocia un nou calendar al plăţilor.

Soţii Noftsinger, fondatorii Harbour Credit Counseling, sunt de părere că o disciplinare strictă a dorinţelor și obiceiurilor este cheia pentru eliberarea de datorii. În experienţa lor de consultanţă, au constatat că majoritatea celor cu probleme financiare aveau resurse pentru a ieși din valea datoriilor, însă nu doar că împrumuturile contractate nu fuseseră chibzuite de la bun început, dar acomodarea cu un sistem auster de cheltuieli nu constituise ulterior o prioritate.

Ei au câteva sfaturi simple pentru această categorie de datornici, cum ar fi: obișnuirea cu sume mici în portmoneu, pentru a evita cumpăratul compulsiv; utilizarea plicurilor pentru categorii diferite de cheltuieli, așa încât fiecare leu să aibă un scop bine definit; evaluări lunare și anuale ale situaţiei financiare.[19]

De fapt, disciplina financiară trebuie exersată înainte de a solicita băncii un credit. În acest caz, recomandarea consultanţilor Noftsinger este de a întreprinde o simulare de câteva luni înainte de semnarea contractului, prin care ratele lunare să fie depuse într-un cont de economii. Acest exerciţiu poate conștientiza potenţialul solicitant de credit de gradul de presiune pe care ratele viitoare îl așază asupra bugetului, dar și de efortul necesar pentru achitarea lor regulată, iar experienţa îl poate ajuta să decidă în cunoștinţă de cauză.[20]

Fiecare decizie financiară ar trebui să treacă prin filtrele (auto)analizei, ale calculului realist și ale consultării cu persoanele apropiate, fără a fi distorsionată de nevoia competiţiei. Mai ales că există riscul real și confirmat al fenomenului numit de psihologi „concentrarea pe supravieţuitor” – tendinţa de a-i remarca pe cei care reușesc într-un domeniu ignorând categoria (de obicei chiar mai numeroasă) a celor care eșuează.

Banii au un rol greu de neglijat în lumea în care trăim. Dar nu ar trebui să le permitem să ne monopolizeze viaţa și atenţia, așa cum se întâmplă cu negustorii surprinși magistral, într-unul dintre romanele contemporane[21], în marșul lor cotidian, început totdeauna devreme, chiar înainte de a se lumina. Niciunul dintre ei nu privește spre caldarâm, căci le e bine cunoscut, nici înspre cer, câtă vreme atenţia le e acaparată de dansul degetelor ce caută galbenii în cusăturile buzunarelor până la inerentul suspin de ușurare atunci când îi găsesc acolo unde-i știau. „Slavă Domnului, lumea nu e cu totul pierdută, contururile ei nu sunt cu totul șterse. Slavă Domnului, lumea mai are zimţi.”[22]

Puterea de seducţie a banilor depășește graniţele lumii ficţionale. Ea absoarbe energii și relaţii în febra greu de stins a unui materialism tot mai feroce. Într-o lume care gravitează în jurul valorilor financiare, administrarea deficitară a resurselor materiale își culege efectele, de la achiziţii compulsive și datorii împovărătoare la degradarea stării de sănătate și șubrezirea relaţiilor familiale. Reașezarea priorităţilor, redescoperirea valorilor simplităţii și exersarea mulţumirii în diferite etape ale traiectoriei financiare pot constitui indicatoarele spre o viaţă îmbelșugată, în care suntem cu mult mai mult decât ceea ce deţinem. Iar ori de câte ori labirintul problemelor financiare tinde să ne confiște, ne putem reaminti că lumea mai are încă un cer și că ne putem trăi viaţa, inclusiv în detaliile ei financiare, cu ochii într-acolo.

Footnotes
[1]„ C. S. Lewis, Creștinism. Pur și simplu, Humanitas, 2004.”
[2]„Peter Anderson, «Mortgage Quotes And The Highest Customer Satisfaction From Quicken Loans», biblemoneymatters.com ”.
[3]„«Bancile au castigat bisericile de partea lor: doband nu mai e pacat», 22 iun. 2009, incomemagazine.ro ”.
[4]„«Despre Camatarie si imprumuturi – Sf. Vasile cel Mare» (fișier Word), https://www.desprevremuriledinurma.ro/sistemul-financiar/ ”.
[5]„ Iacov 4:14.”
[6]„Deuteronomul 28.”
[7]„ Howard Dayton, Banul tău contează, Carmel Print, 2017.”
[8]„ Larry Burkett, Afaceri ca la carte, Editura Carmel, 2007.”
[9]„„Fiule, dacă te-ai pus chezaş pentru aproapele tău, dacă te-ai prins pentru altul (…) fă totuşi lucrul acesta, fiule: dezleagă-te, căci ai căzut în mâna aproapelui tău! (Proverbele 6:1,3)”.
[10]„Marius Alexandru Stanciu, «Regula 72: cum poţi calcula perioada de timp in care locuinta ta isi dubleaza valoarea pe piata», 7 iun. 2017, wall-street.ro”.
[11]„ Howard Dayton, op. cit.”
[12]„«The Bible on Debt and The Morality of Bankruptcy», http://www.consumerhelpcentral.com/morality/ ”.
[13]„ Leviticul 27:30-33.”
[14]„ Chris Brown, «Should You Give While Getting Out of Debt?», https://www.daveramsey.com/blog/give-while-in-debt ”.
[15]„« Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare» (Maleahi 3:10).”
[16]„«Congress Passes Obama-Hatch Tithing Bill», 7 dec. 2006, http://www.patheos.com/blogs/faithfuldemocrats/2006/12/congress-passes-obama-hatch-tithing-bill/ ”.
[17]„ Vezi art. «How to Pay Off Credit Card Debt», wikihow.com ”.
[18], „ Howard Dayton, op. cit.”
[19]„ Ray și Shirley Noftsinger, Liber de datorii, Alfa Omega Publishing, 2013.”
[20]„ Ray și Shirley Noftsinger, op. cit.”
[21]„ Varujan Vosganian, Cartea șoaptelor, Polirom, 2012.”
[22]„ Varujan Vosganian, op. cit.”

„ C. S. Lewis, Creștinism. Pur și simplu, Humanitas, 2004.”
„Peter Anderson, «Mortgage Quotes And The Highest Customer Satisfaction From Quicken Loans», biblemoneymatters.com ”.
„«Bancile au castigat bisericile de partea lor: doband nu mai e pacat», 22 iun. 2009, incomemagazine.ro ”.
„«Despre Camatarie si imprumuturi – Sf. Vasile cel Mare» (fișier Word), https://www.desprevremuriledinurma.ro/sistemul-financiar/ ”.
„ Iacov 4:14.”
„Deuteronomul 28.”
„ Howard Dayton, Banul tău contează, Carmel Print, 2017.”
„ Larry Burkett, Afaceri ca la carte, Editura Carmel, 2007.”
„„Fiule, dacă te-ai pus chezaş pentru aproapele tău, dacă te-ai prins pentru altul (…) fă totuşi lucrul acesta, fiule: dezleagă-te, căci ai căzut în mâna aproapelui tău! (Proverbele 6:1,3)”.
„Marius Alexandru Stanciu, «Regula 72: cum poţi calcula perioada de timp in care locuinta ta isi dubleaza valoarea pe piata», 7 iun. 2017, wall-street.ro”.
„ Howard Dayton, op. cit.”
„«The Bible on Debt and The Morality of Bankruptcy», http://www.consumerhelpcentral.com/morality/ ”.
„ Leviticul 27:30-33.”
„ Chris Brown, «Should You Give While Getting Out of Debt?», https://www.daveramsey.com/blog/give-while-in-debt ”.
„« Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare» (Maleahi 3:10).”
„«Congress Passes Obama-Hatch Tithing Bill», 7 dec. 2006, http://www.patheos.com/blogs/faithfuldemocrats/2006/12/congress-passes-obama-hatch-tithing-bill/ ”.
„ Vezi art. «How to Pay Off Credit Card Debt», wikihow.com ”.
„ Ray și Shirley Noftsinger, Liber de datorii, Alfa Omega Publishing, 2013.”
„ Ray și Shirley Noftsinger, op. cit.”
„ Varujan Vosganian, Cartea șoaptelor, Polirom, 2012.”
„ Varujan Vosganian, op. cit.”
Leave a CommentSubmit