Cum a devenit empatia cenușăreasa valorilor sociale

semneletimpului.ro

Tendinţa noii generaţii de a se replia asupra sinelui, uzurpând rolul central pe care l-au avut relaţiile cu ceilalţi în constelaţia valorilor vechilor generaţii, a fost semnalată și analizată de cercetători sau de simpli observatori ai acestui proces. În spatele acestei realităţi am putea regăsi însă mesajele confuze pe care adulţii le transmit despre succes și despre lucrurile care dau grandoare și împlinire vieţii.

Credem că individualismul este în creștere mai degrabă în ţările occidentale, dar lumea devine mai individualistă în asamblul ei, iar dezvoltarea socio-economică este un predictor bun al creșterii valorilor și practicilor individualiste, a arătat un studiu din 2017.

„O mare parte din cercetările privind manifestarea individualismului în creștere – care arată, de exemplu, creșterea narcisismului și rate mai mari ale divorţului – s-au concentrat asupra Statelor Unite. Rezultatele noastre arată că acest model se aplică și în alte ţări care nu sunt occidentale sau industrializate ”, a concluzionat unul dintre autorii studiului, cercetătorul Henri C. Santos de la Universitatea din Waterloo. Chiar dacă există diferenţe transnaţionale în ce privește individualismul/colectivismul, tendinţa majorităţii statelor este de a se îndrepta spre un individualism mai exacerbat, subliniază Santos.

„În viitor, se pare, va exista un singur «ism» – individualismul – iar regulile lui ne se vor sfârși niciodată”, scrie jurnalistul Ross Douthat într-un editorial în The New York Times.Palpând contururile unui profil nou și destul de straniu al unei generaţii, Douthat se întreabă cât de trainic este individualismul „postpatriotic, postfamilial, dezafiliat” al milenialilor – ar putea dura pe toată durata vieţii acestei generaţii, preschimbându-se eventual într-o trăsătură dominantă a culturii noastre?

Când diferenţele se estompează într-un creuzet individualist

Atunci când vorbim despre mileniali, ne gândim, în mod obișnuit, la generaţia care trăiește în Occident, și de altfel aceștia sunt cei pe care-i întâlnim portretizaţi, chestionaţi și analizaţi în studii, sondaje și analize. Totuși, milenialii din diferite spaţii geografice și culturale seamănă mai mult unul cu altul decât cu generaţiile mai vârstnice, spun specialiștii. Un exemplu relevant este cel al milenialilor chinezi, care au trăsături similare cu cele ale omologilor occidentali, printre care încrederea în sine și centrarea pe propria persoană.

În Occident, tinerii se maturizează mai târziu decât generaţiile dinainte, realitate ce a stat la baza creării unui concept nou, „emerging adulthood” (maturitate emergentă, sau în devenire), o etapă imprecis delimitată, cu o limită superioară de 25 sau chiar de 29 de ani, după cum explică autorul conceptului, profesorul de psihologie Jeffrey Jensen Arnett.

Psihologul Jean Twenge, care s-a specializat în studiul diferenţelor dintre generaţii, spune că a întâlnit pentru prima dată această creștere a individualismului în anii ’90. Lucrând la un proiect despre rolurile de gen, Twenge a observat că subiecţii de ambele sexe au obţinut un punctaj ridicat la trăsăturile care exprimă un individualism accentuat. Însuși procesul de amânare a maturizării trădează o atitudine individualistă, susţine psihologul; când ai nevoie de mai mult decât obișnuitele două decenii pentru a ajunge la vârsta adultă, de fapt spui: „«Vreau să am acest timp pentru mine, înainte ca să mă așez». Această atitudine este una necunoscută în societăţile colective tradiţionale”.

Centrarea pe sine, într-un soi de „individualism gol”, ar putea schimba profund societatea în datele sale cunoscute, prin regulile pe care le urmărește, scrie Douthat – un declin al (interesului faţă de) religie, respingerea ideologiilor, amânarea căsătoriei, neîncrederea în străini. Și nu în cele din urmă, un recul dramatic al empatiei.

Unde s-a poticnit empatia

Nivelul de empatie auto-raportată a studenţilor s-a diminuat începând cu anii ’80, a constatat un studiu coordonat de cercetătoarea Sara Konrath de la Universitatea Michigan și publicat în 2011, care a analizat 72 de studii diferite, efectuate între 1979 și 2009.

„Am constatat că empatia a scăzut cel mai mult după anul 2000. Tinerii de astăzi sunt cu 40% mai puţini empatici decât omologii lor de acum 20 sau 30 de ani, conform măsurătorilor realizate prin testele standard ale acestei trăsături de personalitate”, a declarat Konrath. Comparativ cu studenţii de la sfârșitul anilor ’70, cei investigaţi după anul 2000 erau mai puţin susceptibili de a fi de acord cu afirmaţii precum „Încerc uneori să-i înţeleg mai bine pe prietenii mei, imaginându-mi cum arată lucrurile din perspectiva lor” sau „Am adesea sentimente de îngrijorare pentru oamenii mai puţin norocoși decât mine”.

În paralel cu datele rezultatele obţinute din auto-estimarea nivelului de empatie, studiile asupra comportamentelor și atitudinilor au arătat același trend descrescător al empatiei. Într-un sondaj realizat în 2007 de către Pew Research Center, 81% dintre tinerii între 18 și 25 de ani au considerat că a câștiga bani reprezintă cel mai important obiectiv ale generaţiei lor, în timp ce 64% au considerat că acest obiectiv este urmărit de toate generaţiile.

Criticii generaţiei de adulţi tineri i-au etichetat cu nume care includă cele mai pregnante trăsături ale acestei generaţii – de la „Generation Me”, numele consacrat de Twenge (și care a fost aplicat și generaţiei baby boomers, milenialii fiind numiţi uneori „Me Me Me Gerneration”, pentru a marca distincţia dintte cele două generaţii) la „Look at Me Generation”, numele oferit de Kimberley Mallan, de la Universitatea din Queensland, punctează Konrath, subliniind că mulţi cercetători văd în această generaţie „una dintre cea mai centrată pe sine, narcisistă, competitivă, încrezătoare în sine și individualistă din istoria recentă”.

Încercând să explice acest recul al empatiri, cercetătorii au observat că relaţia dintre persoanlitate este dinamică, schimbările care au loc în societate influenţând nivelul empatiei, în timp ce variaţia empatiei influenţează credinţele și normele societăţii.

Printre factorii care au erodat empatia tinerilor se pot număra expunerea la violenţă prin intermediul mass-media, cu rol de „anesteziere a oamenilor la durerea altora”, transferul detașării cu care acţionăm în prieteniile online și asupra relaţiilor din viaţa reală, dar și creșterea competitivităţii și goana după succes, toate alcătuind un mediu social puţin favorabil formării și exersării empatiei.

„Studenţii de astăzi pot fi atât de ocupaţi să se îngrijoreze de ei înșiși și de problemele proprii, încât nu au timp să mai fie empatici cu ceilalţi sau, cel puţin, percep acest timp ca fiind limitat”, a subliniat Edward O’Brien, unul dintre cei doi studenţi care au lucrat alături de Konrath.

Deși este tentant să blamezi tinerii pentru subţierea unei trăsături umane cardinale, realitatea este că adulţii ar trebui să se privească în oglindă pentru a înţelege mai limpede de ce grija pentru cei de lângă noi a devenit atât de friabilă.

Mesaje ambivalente

Elevii pun mai mult preţ pe aspectele succesului personal decât pe grija faţă de cei din jur, a arătat un raport al Universităţii Harvard, publicat în 2014, care s-a bazat pe un sondaj efectuat pe 10.000 de elevi de gimnaziu și de liceu și pe sute de conversaţii cu părinţii și profesorii.

Aproape 80% dintre elevi au afirmat că fericrea și realizarea academică și profesională reprezintă cele mai importante valori, în timp ce numai 20% au așezat grija faţă de ceilalţi pe primul loc în lista lor de valori. Unii tineri au declarat că interesul faţă de sine este primordial, iar celălalte valori pot fi urmărite abia după ce succesul personal a fost atins: „Dacă nu ești fericit, viaţa nu este nimic. După asta vine succesul. Și abia apoi poţi să-ţi cheltui surplusul de energie cu alţii”. Și corectitudinea a obţinut un scor mai mic în clasamentul valorilor, fiind plasată, în general, mai jos decât „muncitul din greu”.

Centrarea pe fericirea și reușita personală ar putea deriva dintr-un decalaj între retorica și preocupările reale ale părinţilor și profesorilor, observă cercetătorii. Studii anterioare au arătat că majoritatea părinţilor și profeorilor spun că sunt mai preocupaţi de moralitatea copiilor decât de realizările școlare. Într-un studiu efectuat în 2012, 96% dintre părinţii americani au declarat că „un caracter moral puternic” este important, dacă nu esenţial, pentru viitorul copiilor lor.

Sondajele pe care s-a bazat studiul Universităţii Harvard au sugerat, de asemenea, că majoritatea profesorilor valorizează moralitatea mai mult decât realizările școlare ale elevilor, dar tinerii aud un mesaj diferit, și se pare că acesta este, de fapt, mesajul real, spun cercetătorii, în urm observaţiilor directe și a conversaţiilor cu dascălii și părinţii copiilor. În interacţiunile zilnice, aceștia transmit copiilor cu și fără cuvinte că este foarte important să lupte pentru fericirea și succesul personal. Aproximativ 80% dintre tinerii chestionaţi au spus că părinţii sunt mai interesaţi ca ei să înregistreze reușite școlare decât să fie buni cu ceilalţi, iar 62% declarat că profesorii le tramsit frecvent mesaje care subordonează altruismul și bunătatea succesului școlar. Concetrarea excesivă pe preformanţele academice scade nivelul de empatie, a arătat studiul, care a identificat asocieri și între prioritizarea fericirii personale și un nivel scăzut de empatie și altruism.

Deși fericirea, succesul și munca asiduuă sunt importante, accentuarea intereselor proprii dezechilibrează balanţa, cu efecte nocive asupra calităţii relaţiilor, dar și asupra dezvoltării abilităţilor sociale și emoţionale, precum empatia, subliniază cercetătorii. De asemenea, deși o societate sănătoasă depinde de disponibilitatea membrilor ei de a se îngriji de categoriile vulnerabile, dar și de capacitatea de a urmări, în anumite circumstanţe, binele comun înaintea binelui propriu, cercetările arată că adulţii nu pregătesc copii pentru a crea acest tip de societate.

În ce direcţie este ieșirea?

Pentru o schimbare de perspectivă, este nevoie ca adulţii să conștientizeze că sunt parte a problemei atunci când se plâng de lipsa de bunătate sau de empatie a copiilor și să-și analizeze mesajele pe care le transmit în mod obișnuit.

În finalul raportului lor, cercetătorii de la Harvard conturează soluţii pentru realizarea unui echilibru între grija faţă de sine și grija faţă de alţii.

Copiii și tinerii trebuie învăţaţi să-și extindă preocupările, înglobând și perspectiva celor care nu fac parte din cercul lor restrâns, dar și să recunoască nevoile din imediata vecinătate și perspectiva celor invizibili, cum poate fi, de exemplu, un coleg care nu vorbește limba lor.

În al doilea rând, copiii și tinerii au nevoie de modele morale puternice, și, nu în ultimul rând, de modificarea mesajelor pe care „societatea noastră le transmite copiilor noștri despre definiţia succesului și despre ce înseamnă să fii un membru moral al comunităţii”.

Doar o zecime dintre diferenţele individuale de empatie poate fi explicată genetic, a fost concluzia unui studiu amplu, coordonat de cercetătorii de la Universitatea Cambridge, oferindu-ne astfel o perspectivă corectă asupra rolului pe care îl joacă alegerile individuale în manifestarea empatiei.

Nu suntem condamnaţi să devenim o societate de oameni izolaţi, devoraţi de preocuparea pentru sine, subliniază Konrath, punctând faptul că, dacă alegerile noastre din prezent diminuează empatia, atunci un set de alegeri diferite ar putea să-i ofere combustibilul de care are nevoie.

„Faptul că empatia este în scădere înseamnă că există mai multă fluiditate decât s-a crezut până acum. Înseamnă că empatia se poate schimba. Poate începe să urce”, spune Konrath.

Avem nevoie însă să redescoperim forţa fiecărui individ, a fiecărui gest și a fiecărei alegeri. Vorbind despre bunătate, scriitoarea nigeriană Chibundu Onuzo observă cât de ușor este să te convingi că nu reprezinţi decât o unitate neglijabilă în uriașa masă de decizii care fac lumea să meargă pe făgașul ei familiar: „Cu siguranţă, inegalităţile și nedreptăţile acestei lumi sunt la fel de fixe ca gradele de latitudine.Vor fi întotdeauna oameni flămânzi. Săracii vor deveni tot mai săraci, iar cei bogaţi vor fi și mai bogaţi”. Nedreptatea se solidifică însă cu fiecare ridicare neputincioasă din umeri, spune Onuzo, susţinând că, așa cum un sistem nedrept e construit pe un milion de acte injuste, la fel acumularea binelui, bob cu bob, poate disloca realităţi care par imuabile.

Doar așa se poate naște o lume diferită, și fiecare dintre noi poate fi, într-un fel sau altul, artizanul ei.

 

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit