Şi fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută. (Evrei 11:6)
Urmărește ediția video aici.
Când, prin pocăință și credință, Îl acceptăm pe Domnul Hristos ca Mântuitor al nostru, Domnul ne iartă păcatele și anulează pedeapsa prescrisă pentru călcarea Legii. Păcătosul stă atunci înaintea lui Dumnezeu ca o persoană dreaptă, este în grația cerului și, prin Duhul Sfânt, are părtășie cu Tatăl și cu Fiul. Atunci mai este încă o lucrare de făcut, și aceasta este de natură progresivă. Sufletul trebuie sfințit prin adevăr. Şi acest lucru se împlinește tot prin credință. Căci caracterul poate fi transformat doar prin harul lui Hristos, pe care îl primim prin credință.
Este important să înțelegem cu claritate natura credinței. Sunt mulți care cred că Domnul Hristos este Mântuitorul lumii, că Evanghelia este adevărată și descoperă planul de mântuire, dar cu toate acestea ei nu au o credință mântuitoare. Din punct de vedere intelectual, ei sunt convinși de adevăr, însă acest lucru nu este îndeajuns; pentru a fi îndreptățiți, păcătoșii trebuie să aibă credința care să-și însușească meritele lui Hristos pentru propriile lor suflete. Noi citim că demonii „cred și se înfioară”; însă credința lor nu le aduce îndreptățire, și nici acelora care încuviințează doar intelectual adevărurile Bibliei nu le aduce beneficiile mântuirii. Această credință eșuează în a atinge punctul esențial, căci adevărul nu angajează inima și nu transformă caracterul.
În credința autentică, mântuitoare, există încredere în Dumnezeu prin încrederea în marele sacrificiu ispășitor făcut de Fiul lui Dumnezeu pe calvar. În Hristos, credincioșii îndreptățiți privesc spre unica lor speranță și spre izbăvitorul lor. Convingerea poate exista fără încredere, însă confidența izvorâtă din încredere nu poate exista fără credință. Toți păcătoșii care ajung la cunoașterea puterii mântuitoare a lui Hristos vor da pe față această încredere tot mai mult pe măsură ce avansează în această experiență.
Cuvintele apostolului aruncă lumină asupra a ceea ce constituie credința autentică. El spune: „Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit. Căci prin credința din inimă se capătă neprihănirea și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire.” A crede cu inima înseamnă mai mult decât convingere, mai mult decât încuviințarea adevărului. Această credință este sinceră, serioasă și implică și emoții sufletești; este credința care lucrează prin dragoste și curăță inima. – Signs of the Times, 3 noiembrie 1890