„Până în 2050, rezistenţa antimicrobiană ar putea să omoare o persoană la fiecare trei secunde şi să devină o cauză mai frecventă a morţii decât cancerul.” ( Vytenis Andriukaitis, comisar european pentru sănătate şi siguranţă alimentară)

În 2016, o femeie în vârstă de 49 de ani din Pennsylvania a ajuns la o clinică medicală, cu o problemă comună de sănătate: o infecţie a tractului urinar. Doar că analizele au descoperit o infecţie cu o tulpină rară de Escherichia coli (E.coli), bacteria care stă în spatele celor mai frecvente infecţii urinare. Cercetările au arătat că bacteria a fost contaminată cu un fragment de ADN care i-a transmis o genă numită MCR-1, care o făcea rezistentă chiar și la colistină, un antibiotic folosit în infecţii grave, în care alte antibiotice de uz sistemic sunt fie contraindicate, fie ineficiente din pricina rezistenţei bacteriene.

Acest caz „ne indică faptul că sfârșitul antibioticelor nu este departe și că s-ar putea ajunge în situaţia în care vom avea pacienţi la terapie intensivă sau pacienţi cu infecţii ale tractului urinar pentru care nu vom avea antibiotice”, declara atunci Tom Frieden, directorul Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC).

De fapt, colistina este un antibiotic folosit frecvent de medici în anii ’70 și ’80, dar la care au renunţat din pricina efectelor secundare foarte grave, și la care s-au văzut nevoiţi să revină, după ce noua clasă de antibiotice, cu o toxicitate mai scăzută, a devenit tot mai ineficientă în tratarea bacteriilor rezistente la antibiotice, punctează epidemiologul William Schaffner. Colistina se folosește de obicei atunci când carbapenemele, antibiotice de „ultimă instanţă”, nu își mai fac efectul, consumul acesteia dublându-se aproape în perioada 2010-2014 în Europa. În prezent, rezistenţa la colistină a început, de asemenea, să se răspândească.

În cele din urmă, pacienta din Pennsylvania a fost tratată cu un trio de antibiotice care a reușit să distrugă bacteria E. Coli, medicii fiind nevoiţi să abordeze problema „în afara standardelor de administrare”, după cum a explicat profesorul Brian Tsuji, de la Universitatea din Buffalo.

Cazul a adus în prim plan o avertizare în privinţa tipurilor de bacterii cu care ne-am putea confrunta în viitor, spune profesorul Zackery Bulman, de la Colegiul Farmaceutic Chicago al Universităţii din Illinois, care a subliniat că succesului tratamentului aplicat „demonstrează că perioada de glorie a antibioticelor nu s-a sfârșit”.

O viziune optimistă, dar la care mulţi dintre cercetători s-ar raporta cu reticenţă.

Primele semne de avertizare

Rezistenţa la antibiotice ar putea să se răspândească peste tot în lume, lărgind spectrul infecţiilor netratabile, au avertizat cercetătorii, după ce, în 2015, o testare de rutină dintr-o crescătorie de porci din Shangai a depistat o tulpină de E. Coli rezistentă la polimixine, o clasă de antibiotice de rezervă, folosite doar pentru infecţiile grave, cauzate de microorganisme rezistente.

Cercetătorii au identificat atunci o nouă mutaţie, gena MCR-1 (depistată cu un an mai târziu și la pacienta din Pennsylvania), care împiedică antibioticul să omoare bacteria, și au constatat că această rezistenţă la medicamente s-a răspândit între mai multe tulpini și specii bacteriene, inclusiv Klebsiella pneumoniae și Pseudomonas aeruginosa.

„Toţi jucătorii-cheie sunt acum la locul lor pentru a face lumea post-antibiotice o realitate. Dacă MCR-1 devine global, ceea ce este o chestiune mai degrabă de timp, decât de posibilitate, iar gena se aliniază altora rezistente la antibiotice, ceea ce este inevitabil, atunci vom ajunge, foarte probabil, la începutul erei post-antibiotice”, a declarat profesorul Timothy Walsh, de la Universitatea Cardiff, care a participat la studiu.

Chiar dacă rezistenţa antimicrobiană nu e o problemă de dată recentă, diferenţa este că acum ea este mediată de gene de rezistenţă, care pot trece de la o populaţie de bacterii la alta. Rata de transfer a genei MCR-1 este „ridicol de mare”, spune profesorul Mark Wilcox, de la Leeds Teaching Hospitals NHS Trust. În 2015, acesta se plângea că spitalul la care lucrează are mai multe cazuri pentru care medicii se chinuie să identifice un antibiotic eficient, în timp ce, cu doar 5 ani în urmă, situaţiile de acest gen erau la fel de rare „ca și găinile cu dinţi”. Apocalipsa antibioticelor nu poate fi marcată doar de un eveniment singular, dar sunt destule semne că aceasta este destinaţia spre care ne îndreptăm și că este limpede că „pierdem bătălia”, conchide Wilcox.

Sub tăișul unei ameninţări microscopice

Atunci când este întrebat cât de aproape suntem de prăpastie, profesorul James Johnson, de la Universitatea din Minnesota are un răspuns tranșant: „Se întâmplă deja. Oamenii mor. Se întâmplă chiar aici, chiar acum. Sigur, lucrurile se vor înrăutăţi. Dar suntem deja acolo”.

Declaraţia lui Johnson a venit în contextul decesului provocat de o superbacterie în 2016, în Nevada. După o operaţie la șold, o femeie septuagenară a fost diagnosticată cu o infecţie cu bacteria Klebsiella pneumoniae, care s-a dovedit rezistentă la toate cele 26 de antibiotice cunoscute. În final, pacienta a decedat din cauza șocului septic.

Aproximativ 700.000 de persoane mor anual în lume din cauza infecţiilor netratabile cu antibiotice, în multe cazuri infecţia fiind identificată atunci când nu mai este timp pentru a testa un medicament eficient, potrivit unui raport din 2016.

Bacteriile rezistente la antibiotice afectează 2,8 milioane de americani și cauzează peste 35.000 de decese anual, arată un raport publicat în noiembrie 2019, realizat de Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor. Comparativ cu anul 2013, s-a înregistrat o scădere cu 18% a deceselor cauzate de complicaţiile date de superbacteriile care nu mai reacţionează la antibiotice, dar numărul acestor infecţii s-a dublat faţă de 2013 (sau, cel mai probabil, raportul de acum 6 ani a subestimat numărul de cazuri). Raportul din 2019 arată că, la fiecare 15 minute, o persoană moare în Statele Unite din pricina bacteriilor rezistente – oricât de îngrijorătoare ar fi aceste date, probabil și acest raport subestimează numărul real al deceselor, crede Greg Frank, expert în boli infecţioase, care consideră de altfel studiul un „prim pas cu adevărat bun” în descrierea provocării pe care o reprezintă rezistenţa la antibiotice. Frank citează situaţia ipotetică a unui pacient diagnosticat cu cancer care moare după ce s-a infectat cu o bacterie rezistentă la antibiotice, dar la care cancerul va fi raportat, cel mai probabil, drept cauză a morţii.

„În ciuda progreselor semnificative, această ameninţare rămâne inamicul nostru. Trăim într-o perioadă în care medicamentele-minune nu mai fac minuni, iar familiile sunt sfârtecate de un dușman microscopic”, a afirmat Robert Redfield, director CDC, care a îndemnat publicul să nu se mai refere la era post-antibiotic ca la o realitate viitoare, pentru că ea „este deja aici”.

Raportul a identificat 18 bacterii și fungi care au nevoie de monitorizare, cinci dintre bacterii fiind considerate „ameninţări urgente”. Astfel, pe lista celor trei superbacterii considerate pericole iminente în 2013 (Clostidrium difficile, cu cea mai mare rată de mortalitate, Enterobacteriaceae, numită și „bacteria de coșmar”, din pricină că este asimptomatică, prin urmare, dificil de detectat și Neisseria gonorrhoeae), s-au adăugat încă două, Candida auris și Acinobacter.

Nimeni nu este, cu adevărat, la adăpost de ameninţarea superbacteriilor; ele au „potenţialul de a afecta fiecare persoană de pe planetă”, a avertizat Michael Craig, consilier în cadrul CDC.

Anual, peste 150 milioane de reţete de antibiotic sunt eliberate anual doar în SUA, așa încât este greu de imaginat cum ar arăta medicina în secolul nostru dacă antibioticele și-ar pierde eficienţa.

Pentru a putea evita apocalipsa antibioticelor (sau cel puţin pentru a o amâna suficient cât să poată fi descoperite medicamente mai eficiente) este nevoie însă să înţelegem cum am ajuns la acest punct de răscruce.

De la alfa la omega rezistenţei antimicrobiene

Rezistenţa la antibiotice reprezintă una dintre cele mai importante trei ameninţări la adresa sănătăţii publice din acest secol, potrivit OMS, iar această ameninţare este indusă, în mare parte, de om.

Deși unele bacterii pot căpăta rezistenţă în mod natural la antibiotice, amploarea acestui fenomen se datorează folosirii excesive a antibioticelor, atât în medicina umană, cât și în cea veterinară.

Un studiu publicat în 2018 de Organizaţia Mondială a Sănătăţii a arătat că există discrepanţe semnificative în consumul de antibiotice din diferite ţări. Astfel, în timp ce olandezii folosesc 9,78 doze zilnice definite (DDD) la 1.000 de locuitori, Marea Britanie are un consum de două ori mai mare, iar turcii și iranienii folosesc aproape la fel de multe antibiotice ca britanicii.

Raportul a mai arătat că Italia, Spania și Japonia sunt utilizatori relativ mari ai medicamentelor care ar trebui să fie păstrate în stocuri de rezervă și folosite doar în caz de strictă necesitate.

„Constatările acestui raport confirmă necesitatea de a lua măsuri de urgenţă, precum aplicarea unor politici bazate exclusiv pe prescripţie medicală pentru a reduce utilizarea inutilă a antibioticelor”, a declarat Suzanne Hill, director al Departamentului de Medicamente Esenţiale şi Produse de Sănătate în cadrul OMS.

Utilizarea regulată, de întreţinere, a antibioticelor pentru animalele sacrificate ulterior pentru consum favorizează, la rândul ei, apariţia bacteriilor rezistente. În ferme, antibioticele sunt folosite frecvent, pentru a ajuta animalele să crească în greutate și pentru a le ocroti de bolile frecvente în spaţiile închise în care sunt crescute.

În ciuda unei tendinţe de scădere a consumului de antibiotice din agricultură în Statele Unite, utilizarea antibioticelor la nivel global va crește cu două treimi până în 2030, estimează un studiu publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences și efectuat de specialiști din 8 instituţii diferite. Potrivit cercetătorilor, în 2030, marii utilizatori de antibiotice în agricultură vor fi China (care va folosi 30% din antibioticele folosite în acest sector la nivel global), SUA (cu 10% din total, în condiţiile unui consum actual de aproximativ 13%), Brazilia (8%), India (4%) și Mexic (2%).

Aproximativ 80% din consumul total al antibioticelor din unele ţări are loc în sectorul animal, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care avertizează că un pas important în rezolvarea problemei rezistenţei la antibiotice este oprirea utilizării nejustificate a medicamentelor în cazul animalelor. De altfel, un studiu publicat în The Lancet Planetary Health a arătat că, în situaţiile în care a fost restricţionată folosirea antibioticelor pentru animalele de consum, numărul bacteriilor rezistente la antibiotice a scăzut cu până la 39%.

Evitând o coliziune cu cost incalculabil

Nu toate măsurile de reducere a consumului de antibiotic sunt populare sau confortabile, dar OMS avertizează că nu există decât foarte puţine „opţiuni promiţătoare” la soluţia restrângerii utilizării antibioticelor.

Potrivit recomandărilor OMS, folosirea antibioticelor puternice, rezervate în cazul infecţiilor letale care afectează omul, ar trebui interzisă în cazul animalelor. Acestea ar trebui puse în carantină, lăsate să moară ori sacrificate pentru a împiedica răspândirea bolii, mai degrabă decât să fie tratate cu antibiotice de „ultimă instanţă”. Aceasta reprezintă o măsură crucială pentru a preveni rezistenţa la antibioticele foarte puternice, spun specialiștii OMS, deși una foarte nepopulară pentru fermieri, din pricina pagubelor financiare implicate.

Legăturile dintre utilizarea antibioticelor în ferme și riscurile pentru sănătatea umană sunt clare, a subliniat Kazuaki Miyagishima, directorul securităţii alimentare la OMS, explicând că, în spatele creșterii volumului de antibiotice folosite pentru animale se află „cererea tot mai mare de alimente de origine animală, adesea produse prin creșterea intensivă a animalelor”.

Diminuarea sau renunţarea la consumul de carne nu se regăsesc în trendul alegerilor alimentare, însă modificarea tiparelor noastre alimentare ar putea fi parte din soluţie, și nu doar la problema rezistenţei la antibiotice (detalii suplimentare despre modul în care decizile noastre alimentare ar putea frâna degradarea planetei, dar și a sănătăţii noastre au fost prezentate în articolele „Acum știm cât este nota de plată a apetitului nostru pentru carne” și „Azi mâncăm, mâine murim. Nesustenabilitatea consumului de carne”).

Modul în care medicii și pacienţii se raportează la consumul de antibiotice este un factor-cheie în contracararea răspândirii bacteriilor rezistente.

După ce un studiu a arătat că 4,5 milioane de români și-au tratat răceala cu antibiotice în ultimul an, o treime dintre ei fără recomandarea medicului, profesorul Codruţ Sarafoleanu, de la Societatea Română de Rinologie, a explicat că automedicaţia, ușurinţa cu care medicii prescriu antibiotice pentru viroze simple și lejeritatea cu care medicamentele se pot procura din farmacii formează un trio primejdios în contextul dezvoltării alarmante a rezistenţei bacteriene.

Recomandarea Consiliului Uniunii Europene privind siguranţa pacienţilor creionează o serie de măsuri de prevenire a bacteriilor extrem de rezistente. Printre acestea se numără crearea unui grup de lucru multidisciplinar naţional format din experţi, care să elaboreze politici de prevenţie și să intervină la nivel spitalicesc, asigurarea unui raport adecvat între numărul cadrelor medicale specializate în controlul infecţiilor (CCI) și numărul de paturi din spitale sau examinarea activă a pacineţilor de „risc” la internarea în spital.

În cele din urmă, toată lumea poate contribui la prevenirea răspândirii rezistenţei la antibiotice, susţine Michael Craig, consilier pentru CDC Antibiotic Resistance Coordination, prin măsuri la îndemână precum administrarea de antibiotice doar cu recomandarea medicului, reguli simple de igienă (precum spălatul pe mâini) sau protejarea faţă de bolile cu transmitere sexuală (unele infecţii rezistente la antibiotice, cum este cazul gonoreei, se pot transmite prin contact sexual).

Deja rezistenţa la antibiotice face ca unele boli, precum meningita sau pneumonia, să fie mai dificil și mai costisitor de tratat. O lume în care ne-am întoarce în timp, la perioada în care antibioticele nu puteau fi folosite, pentru că nu fuseseră încă descoperite, ar fi înfricoșător de locuit, după ce ne-am obișnuit, de zeci de decenii, cu o speranţă de viaţă crescută, intervenţii chirurgicale mai sigure și tratament eficient pentru infecţii odinioară letale. Era post-antibiotice e o veste foarte rea, dar nu doar pentru cei care s-ar îmbolnăvi de pneumonie sau ar contracta o infecţie la nivelul tractului urinar. Bacteriile rezistente reprezintă deja o ameninţare letală pentru persoanele vulnerabile, precum bătrânii sau pacienţii cu boli cronice, explică Anne Schuchat, director adjunct principal al CDC. Dar în momentul în care antibioticele nu ar mai funcţiona, o categorie largă de pacienţi ar rămâne fără o „plasă de siguranţă”. Printre ei, cei diagnosticaţi cu cancer, diabeticii, pacienţii care au nevoie de dializă, cei care au nevoie de un transplant de organe sau de un implant de șold.

Rezistenţa la antibiotice este un subiect care ar trebui să suscite aceeași îngrijorare ca schimbările climatice, pentru că e vorba de un tsunami, chiar dacă unul care se formează lent, conchide John Conly, profesor la Universitatea din Calgary. Vestea bună din spatele ghemului de informaţii descurajante este totuși că, în cazul unui val seismis, șansele de supravieţuire ale locuitorilor cresc dacă sistemul de alertă este funcţional. Și, desigur, dacă avertizările sunt luate în seamă.