Ni se întâmplă de multe ori ca, faţă în faţă cu emoţiile puternice ale celuilalt – fie bucurie intensă, fie durere sfâșietoare –, să nu știm să reacţionăm. Și, dacă în cazul bucuriei celălalt poate trece mai ușor peste incapacitatea noastră de a ne sincroniza la simţămintele lui, pentru că acestea sunt o consolare în sine, în cazul durerii lucrurile stau cu totul altfel. Suferinţa neînţeleasă îl poate face pe cel care o simte să se izoleze chiar de cei printre care ar putea găsi ieșirea la liman. Cum putem ajuta, în mod real, pe cineva care suferă?

Felul în care depresia se insinuează în vieţile noastre o poate face uneori mai ușor de depistat de către cei din jur decât de către cel afectat de ea. Dacă suntem în situaţia de a observa că cineva drag suferă de depresie, este foarte posibil ca bunul-simţ să nu ne fie suficient pentru a veni în ajutorul celui care suferă. Uneori ar putea fi nevoie să apelăm la strategii contraintuitive, pe care cel mai bine le putem învăţa informându-ne direct de la specialiști.

Depresia poate fi vindecată, iar ajutorul cuiva drag, în tot acest proces, este nepreţuit. La nevoie, un prieten poate ajuta persoana care suferă de depresie să facă faţă, să își depășească gândurile negative, să își recapete energia, optimismul și capacitatea de a savura viaţa. Pentru aceasta însă, e nevoie ca prietenul să recunoască mai întâi simptomele depresiei în celălalt.

Recunoaște depresia cuiva drag

The Depression and Bipolar Support Alliance, un ONG internaţional care activează în domeniul conștientizării cu privire la problematica depresiei, spune că există câţiva indicatori care ar trebui să fie consideraţi semnale de alarmă.

Dacă celălalt pare să nu mai fie interesat de nimic din ce îl interesa înainte: nu își mai dă interesul la serviciu, nu mai găsește plăcere în relaţia sexuală, în hobbyurile lui sau alte activităţi care îi plăceau, dacă se înstrăinează de familie, de prieteni și evită, în general, activităţile sociale, acesta este deja un prim semnal.

O persoană deprimată va exprima o perspectivă sumbră și pesimistă asupra vieţii. Va fi neobișnuit de tristă, iritabilă, lipsită de răbdare, critică sau instabilă emoţional. Va vorbi despre neputinţă și disperare.

Poate se va plânge constant de dureri de cap, de probleme de stomac, de dureri de spate. Va spune că este obosită sau chiar epuizată tot timpul.

Lipsa somnului sau somnul în exces trădează o posibilă depresie, atunci când vine la pachet și cu o incapacitate a celuilalt de a se decide, de a se organiza, de a se implica total în ceea ce face.

Dacă cineva drag mănâncă mult mai mult sau mult mai puţin decât de obicei, dacă s-a îngrășat sau dacă a slăbit brusc, este din nou un semnal de alarmă.

Cel care suferă de depresie ar putea recurge la un consum abuziv de alcool sau de droguri, de sedative sau chiar de analgezice.

În cazul persoanelor vârstnice, informează organizaţia caritabilă Age UK, simptomele ar putea fi puţin mai greu de depistat, însă ele sunt acolo pentru cei care doresc să le observe: un frigider sau un bufet gol (ceea ce ar putea sugera o alimentaţie deficitară), aspectul fizic neglijat (nu se mai spală, nu se mai îngrijesc de aspectul lor), lipsa bucuriei atunci când au musafiri sunt toate semne că persoana vârstnică ar putea trece printr-o tulburare de dispoziţie. O persoană căreia să îi pese ar putea face diferenţa între o bătrâneţe însingurată și tristă și una plină de afecţiune și sens.

Cum poţi ajuta pe cineva care are depresie

„Depresia îi poate face pe oameni să se închidă în ei și să se retragă, ceea ce un altul ar putea percepe drept respingere”, scria activista pentru probleme de sănătate mintală JoEllen Notte într-un material BBC. „Și eu sufăr de depresie și știu cât de greu poate fi”, scria Notte, „dar vreau să mă adresez celor care trăiesc cu cineva care suferă de depresie. Știu că nu e ușor nici pentru ei.”

„Nu o lua personal”, recomanda Notte. „Dacă partenerul tău și-ar rupe piciorul și nu ar vrea să iasă să danseze, sigur nu te-ai simţi jignit. Ei bine, și cu depresia e la fel. Produce o dizabilitate. Și, deși pare că cel deprimat pur și simplu refuză să petreacă timp cu tine (…), de cele mai multe ori adevărul este că pur și simplu nu poate atunci.”

Scriitorul Steven Skoczen descria depresia ca fiind asemănătoare unei răceli care te epuizează și te pune la pat. E ca atunci când „te trezești și te întrebi dacă nu cumva ai răcit iar, fiindcă te simţi terminat și simplul fapt de a te da jos din pat pare un obstacol. Te gândești la ziua care îţi stă înainte, la toate ședinţele și programările și la oamenii pe care va trebui să îi vezi și te întrebi cum vei putea face toate astea cu puţina energie pe care o ai, când tu abia te dai jos din pat. (…) Sari peste duș… bagi în gură ceva mâncare care nu presupune să consumi energie și pleci la muncă. Opt ore par 18. La finalul programului, abia te mai ţii pe picioare. Ajungi acasă și cazi lat pe canapea, te simţi praf și uneori te surprinzi vizitat de gânduri sumbre. Cauţi ceva care să te mai anime… o bere poate sau poate somn. Și mâine o iei de la capăt.”

Acesta e cadrul în care Skoczen afirmă cu tărie că „poţi ajuta cu siguranţă un om aflat în situaţia asta”. Cum? Răspunde tot el: „Ascultă. Stai acolo ca butucul și ascultă. Îţi promit – și numai faptul că am scris cuvintele acestea mi-au umplut ochii de lacrimi – îţi promit că ascultatul va ajuta cu adevărat.”

„Unii spun că ascultarea nu rezolvă rădăcina problemei. Așa e. Dar în mijlocul unui episod depresiv nu ai timp să te îngrijorezi de rădăcini. E ca și cum te-ai apuca să vorbești despre măsurile de protecţia muncii când tu ai un picior tăiat cu ferăstrăul. Da, siguranţa e bună. Dar poate ar fi o idee mai bună să te îngrijești de rană mai întâi.” Terapia cognitiv-comportamentală poate avea un impact pozitiv pe termen lung în depresie, scrie Skoczen. „Dar acestea sunt soluţii pe termen lung. Tu ești triajul.” Oamenilor care, trecând ei înșiși prin depresie, sunt tentaţi să vină imediat cu soluţii pentru cei care suferă chiar în acest moment, Skoczen le spune că „există un timp și un loc când acestea sunt adecvate. Uite cum știi dacă ești acolo: Când persoana cealaltă te întreabă: «Ai idee cum să fac?» Acesta e indiciul tău. Dacă nu ai auzit cuvintele acestea, ia un loc, întreabă și ascultă. De ce? Pentru că atunci când pur și simplu stai, întrebi și asculţi îi oferi simţământul controlului persoanei care se simte fundamental neputincioasă din cauza unei chestii ciudate care i se întâmplă în creier.”

Scriitorul avertizează că acest drum al ascultării îi poate crea o stare negativă celui care se forţează să nu-și dea glas ideilor bine intenţionate: „Poate nu te va face pe tine să te simţi mai bine, dar pe ei îi va ajuta enorm. De ce? Pentru că așa neutralizezi cea mai dură caracteristică a depresiei: capacitatea extremă de a izola.”

Câteva recomandări schematice pe site-ul NHS creionează câteva moduri în care putem ajuta o persoană care suferă de depresie:

– să îi transmitem că ne pasă și că suntem dispuși să o ascultăm;

– să o acceptăm așa cum este, fără să o judecăm;

– să o încurajăm cu blândeţe să se ajute singură (prin menţinerea activităţii fizice, printr-o alimentaţie echilibrată, prin continuarea activităţilor care îi fac plăcere);

– să ne informăm cu privire la serviciile care îi pot veni în ajutor (poate psihoterapie, poate un grup suport pentru persoanele cu depresie, în apropierea casei ei);

– să ţinem legătura cu ea prin mesaje, telefon sau întâlniri. Persoanele care sunt deprimate pot să se izoleze și le poate veni greu să plece din casă;

– să încercăm să fim răbdători.

Însă medicul britanic Radha Modgil vine și cu sugestii foarte aplicate. Într-un podcast BBC legat de modurile concrete în care putem ajuta pe cineva care suferă de depresie, ea spunea că „putem ajuta făcându-i cumpărăturile acelei persoane sau spălând în locul ei, fiindcă lucrurile acestea banale sunt foarte dificil de făcut atunci când ești deprimat”. Apoi, să ne oferim compania. „Dacă nu are chef să vorbească, simplul fapt de a sta acolo și a vă uita la TV împreună poate ajuta. Mesajele și telefoanele regulate sunt și ele de mare ajutor.”

Atunci când riscul suicidului este real

În situaţiile cele mai urgente, este posibil ca persoana care suferă de depresie să nutrească gânduri suicidare. Suicidul este un risc cât se poate de real atunci când o persoană este deprimată – avertizează Melinda Smith, Lawrence Robinson și Jeanne Segal, într-un material auxiliar publicat de HelpGuide.com. „Poate îţi vine greu să crezi că persoana pe care o cunoști și o iubești s-ar putea gândi la ceva atât de drastic precum sinuciderea, dar o persoană deprimată poate să nu vadă nicio cale de ieșire. Depresia întunecă judecata și distorsionează gândirea, până acolo încât poate duce o persoană rezonabilă în condiţii normale să considere că moartea este singura cale de a pune capăt durerii.”

Experţii spun că există câteva semne că persoana deprimată nutrește gânduri suicidare: vorbește despre sinucidere, despre moarte, despre autovătămare sau este preocupată de moarte. Exprimă sentimente de disperare sau ură faţă de propria persoană. Se comportă în moduri autodistructive. Își pune lucrurile în ordine și își ia „la revedere” de la cei dragi. Se interesează de pastile, arme sau alte obiecte letale. Pare subit calmă, după o perioadă de depresie.

„Dacă crezi că un prieten sau un membru al familiei ia în calcul sinuciderea, nu aștepta și dă curs îngrijorării pe care o simţi. A vorbi deschis despre gândurile și sentimentele suicidare poate salva viaţa cuiva, așa că, dacă ești îngrijorat, vorbește cu celălalt și caută imediat ajutor profesionist”, scriu experţii. Dacă persoana în cauză nu pare dispusă să apeleze la un psiholog/psihiatru pentru a primi ajutor în privinţa acestor gânduri, dacă nu poate promite că nu va acţiona autovătămător sau dacă riscul de suicid pare iminent, cel mai bine este să sunăm fie la un centru local de prevenire a sinuciderii, fie la Ambulanţă; ori chiar să ducem persoana la o cameră de gardă. În astfel de condiţii, specialiștii recomandă să ne asigurăm că persoana în cauză nu deţine arme, medicamente sau alte obiecte cu care și-ar putea lua viaţa și să nu o lăsăm singură.

Cum să ai grijă și de tine

Depresia nu este contagioasă. Însă este vital ca, atunci când dorim să contribuim la recuperarea emoţională a unui prieten sau a unei persoane dragi care suferă de depresie, să ne echipăm și noi emoţional pentru a face faţă unor sentimente dintre cele mai variate. Atunci când încercăm să ajutăm pe cineva care suferă de depresie, putem fi surprinși că ne simţim neajutoraţi, frustraţi, furioși, îngrijoraţi, vinovaţi și triști. Aceasta se întâmplă pentru că întâlnirea cu depresia este o provocare chiar și pentru cel care suferă indirect din pricina ei. De aceea este important să nu ne neglijăm propria sănătate, pentru a nu fi copleșiţi de problema pe care încercăm să o ameliorăm.

Teoria inelelor, introdusă de psihologii Susan Silk și Barry Goldman, se va dovedi foarte utilă în demersul de a ne proteja sănătatea psihică atunci când ajutăm pe cineva care suferă. Teoria lor este menită să fie un reper de răspuns în situaţiile de criză care nu ne au pe noi în centru și integrează nevoia noastră, a tuturor, de a ne descărca emoţional atunci când suntem sub presiune.

Cu toţii avem nevoie și ne dorim ca, atunci când avem de înfruntat o provocare (în cazul de faţă, provocarea de a ajuta pe cineva care trece printr-o situaţie de criză), să ne putem spune oful cuiva. Însă atunci când încercăm să creăm un echilibru, și nu doar să ascultăm, ci să fim și ascultaţi, putem greși cerând să fim ascultaţi tocmai de persoana care suferă și care nu are resurse nici pentru ea însăși, darmite pentru un altul, fie el și persoana care îi vrea binele. Teoria inelelor – sau a cercurilor concentrice – este un model de acţiune în astfel de circumstanţe. Și urmează câţiva pași simpli.

Primul pas este să desenăm un cerc mic, în care să putem persoana care suferă. În jurul acestui cerc, vom desena apoi alt cerc cu persoana/persoanele care sunt cele mai apropiate de persoana în criză. Apoi, pe fiecare cerc mai larg și mai larg, vom trece persoanele în ordinea apropierii lor faţă de persoana care suferă. Astfel, putem avea o serie de cercuri concentrice care arată astfel: cel care suferă este în mijloc, pe cercul următor sunt partenerul / copiii / părinţii, pe următorul cerc sunt prietenii apropiaţi, pe următorul sunt prietenii mai depărtaţi, colegii de muncă, apoi străinii. Ne vom plasa și pe noi înșine pe cercul care ni se potrivește. Apoi, vom urma principiile de bază ale teoriei: (1) singura persoană care are voie să spună orice oricui este persoana din centru; (2) nu ne vom „văita” persoanelor aflate pe un cerc mai mic decât cel pe care stăm noi – persoanelor acelora doar le vom oferi susţinerea noastră, ascultând și ajutându-le –, ci ne vom descărca doar faţă de persoanele aflate pe un cerc mai mare decât cel pe care suntem noi.

Echilibrul este unul dintre primele lucruri de care avem nevoie atunci când ne apropiem de cineva care suferă. Însă tot de echilibru avem nevoie și atunci când facem un pas în spate și evaluăm ajutorul pe care am fost capabili să îl oferim.

Matthew Johnson, cercetător în domeniul relaţiilor și profesor la Universitatea din Alberta, spunea că eforturile cuiva de a ajuta pe cineva care suferă de depresie ajută cu adevărat chiar și atunci când nu simţim efectele pozitive. „Efortul unui partener de a diminua stresul celuilalt poate preveni apariţia sau agravarea problemelor de sănătate mintală și, mai mult, poate menţine relaţia sănătoasă.”

Probabil cel mai valoros element de echilibru care se desprinde din această evaluare este că e bine să nu ne descurajăm și să facem tot ce putem mai bine pentru a-i ajuta pe cei care suferă. Chiar dacă nu vedem rezultatul pe loc, într-o zi vom ști cât de mult i-a ajutat.