Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu. (Ioan 17:3)
Dacă Domnul Hristos ar fi considerat că este necesar, El ar fi putut prezenta ucenicilor Săi taine care ar fi eclipsat și ar fi întrecut orice descoperire făcută minții omenești. El ar fi putut prezenta dovezi cu privire la orice subiect care ar fi trecut dincolo de puterea de înțelegere a minții omenești, însă fără a reprezenta deformat adevărul în vreo privință. El ar fi putut dezvălui ceea ce era necunoscut, lucruri care ar fi încordat imaginația și ar fi atras atenția a multe generații spre încheierea istoriei pământului. El ar fi putut deschide uși spre taine pe care mintea omenească ar fi căutat în zadar să le deschidă. El ar fi putut prezenta oamenilor un pom al cunoștinței din care s-ar fi putut înfrupta veacuri de-a rândul; însă acest lucru nu ar fi fost esențial pentru mântuirea sufletului; ceea ce era necesar pentru interesele lor veșnice era cunoașterea caracterului lui Dumnezeu. (…)
Isus, Domnul vieții și al slavei, a venit pentru a sădi pomul vieții pentru familia omenească și să invite pe membrii unui neam decăzut să mănânce și să se sature. El a venit să le descopere care era singura lor nădejde, singura lor fericire, atât în lumea aceasta, cât și în cea care va veni. El nu a îngăduit ca vreun lucru să-I distragă atenția de la lucrarea pe care a venit s-o facă.
Domnul Isus a văzut că mintea oamenilor trebuia atrasă spre Dumnezeu, pentru ca ei să se familiarizeze cu caracterul Lui și să obțină neprihănirea lui Hristos reprezentată în Legea Sa cea sfântă. El a știut că era necesar ca toți să aibă o reprezentare fidelă a caracterului divin, ca să nu poată fi induși în eroare de înșelăciunile lui Satana, care aruncase umbra lui diabolică de-a curmezișul cărării lor, iar mintea le-a amăgit-o punând asupra lui Dumnezeu însușirile lui satanice.
Oricât de mari și înțelepți ar fi considerați învățătorii acestei lumi în zilele Sale, sau ar putea fi considerați în zilele noastre, în comparație cu El, ei nu pot fi admirați; căci orice adevăr pe care ei îl rosteau își avea originea în El, și tot ce provenea din altă sursă nu era decât nebunie. Chiar adevărul pe care ei îl rosteau, în gura Lui era înfrumusețat și făcut glorios, căci El îl prezenta cu simplitate și demnitate. – Signs of the Times, 1 mai 1893