Cuplurile care nu se tem de conflicte

semneletimpului.ro

Gestionarea conflictelor în cuplu seamănă cu baletul pe sârmă – necesită exerciţiu, un echilibru foarte bun și o motivaţie solidă pentru a nu confunda partenerul, în toiul luptei, cu un vrăjmaș care trebuie împins de pe sârma subţire, cu tot cu argumentele și punctul lui de vedere.

O întrebare retorică plutea pe deasupra capetelor, în timp ce cuplurile știau prea bine că nu e cazul să răspundă la ea, iar necăsătoriţii poate că mai fantazau gândind că, dacă ar fi să existe un asemenea miracol într-o relaţie, ar putea să îl trăiască chiar ei. Cel care conducea seminarul tocmai le ceruse cuplurilor să ridice mâna în eventualitatea improbabilă în care n-ar fi avut niciodată, pe niciun motiv, o discuţie mai încinsă. Poate că a pronunţat chiar și cuvântul care arde buzele mai abitir decât un cartof fierbinte: o ceartă. Și, în timp ce mâinile ședeau cuminţi, odihnindu-se pe cotiere, două mâini au ţâșnit în aer – probabil nu chiar simultan, ci la două-trei secunde distanţă –, fluturând a nepământeană victorie. Se poate ca vreun cuplu sau mai multe să se fi gândit că au nevoie de pix și hârtie, ca să noteze secretele familiei pe de-a-ntregul neconflictuale care se afla, iată, chiar în mijlocul lor. După cum se poate ca unii să fi zâmbit grav sau ironic – cei care știau că uneori liniștea cuplului armonios se prelungea răstită peste gardul vecinilor din dreapta și din stânga.

Am putea ambala conflictul în ambalaje și nume lucioase, după cum am putea să-l ascundem de ochi indiscreţi sau chiar de noi înșine, însă el rămâne o realitate în relaţiile de cuplu, fie că miza lui este mare, fie că gravitează în jurul unor probleme insignifiante și, teoretic, ușor solvabile.

Este adevărat că nu toate cuplurile își tranșează neînţelegerile conjugale cu decibeli dezlănţuiţi sau cu o grindină de cuvinte insultătoare, dar la fel de adevărat este că lipsa reacţiilor explozive nu înseamnă neapărat o gestionare corectă a conflictelor, care să nu permită fragilizarea relaţiei.

Sunt specialiști care spun că prezenţa conflictelor într-o relaţie nu reprezintă un motiv de îngrijorare decât dacă acestea escaladează, protagoniștii nefiind dispuși sau echipaţi corespunzător pentru a rezolva neînţelegerile într-un mod care să salveze relaţia și s-o cimenteze.

Unde se ascund asasinii unei relaţii

În sine, conflictul nu destabilizează o relaţie, decât dacă este abordat cu tehnici greșite, care să-l agraveze în loc să-l aplaneze, afirmă cercetătorul și profesorul John Gottman, care s-a specializat în stabilitatea mariajului.

Gottman identifică 4 comportamente care pot deteriora relaţia conjugală, pe care le numește „călăreţii apocalipsei”: critica, defensiva, dispreţul și izolarea/pietrificarea. În cartea sa Cele șapte principii ale unei căsnicii fericite, Gottman susţine că 80% dintre relaţiile care tolerează acești ucigași ai comunicării se îndreaptă către divorţ.

Critica apare și în cuplurile cele mai compatibile, pentru că, în ciuda posibilelor asemănări, partenerii aduc în relaţie și experienţe și percepţii diferite asupra realităţii, precum și o viziune proprie despre modul în care se fac lucrurile „corect”.

Dacă un partener obișnuiește să critice frecvent acţiunile celuilalt, distanţa dintre cei doi crește cu timpul – cel criticat se simte lezat, iar criticul se vede subevaluat și neascultat, afirmă psihoterapeutul Caitlin Cantor. Totuși există căi de a gestiona critica așa încât relaţia să înflorească, susţine Cantor, vorbind despre practicarea vulnerabilităţii și „mestecarea” criticii, în loc de a o arunca instinctiv sau de a o înghiţi neanalizată.

Avem nevoie să înţelegem ce anume din critica unui partener vizează probleme obiective ale comportamentului nostru, dar și să recunoaștem că suntem supuși imperfecţiunii. Este ușor să critici și la fel de simplu să intri în defensivă când partenerul pune reflectorul pe minusurile tale, dar recunoașterea faptului că fiecare mai are de lucrat la comportamentul și atitudinile lui transformă bătălia pentru corectitudine într-un exerciţiu de empatie și sprijin, punctează Cantor.

Defensiva, în schimb, transmite dezinteresul pentru ceea ce simte celălalt. „Atitudinea defensivă nu rezolvă conflictul, ci îl amplifică. Dacă devii defensiv atunci când partenerul tău îşi exprimă o nemulţumire, tot ce faci este să refuzi să îţi asumi responsabilitatea pentru probleme şi să le pui pe toate în seama partenerului”, notează Gottman.

Deși mai greu de definit, dispreţul e ușor de identificat instantaneu de radarul nostru interior și reprezintă un indicator exact al faptului că relaţia merge pe un drum greșit. Dispreţul plasează partenerul pe o poziţie de inferioritate, pentru a-l respinge ulterior ca indezirabil și în același timp macină speranţa acestuia că lucrurile vor merge mai bine. Psihologul Martin Seligman spune că oamenii se simt deprimaţi, lipsiţi de speranţă atunci când o situaţie este permanentă, imposibil de schimbat. Dispreţul îi transmite partenerului tocmai această idee, că are defecte care nu pot fi modificate.

Izolarea, retragerea partenerului din interacţiune și închiderea lui în sine (ceea ce Gottman numește stonewalling) a fost descrisă astfel de psihologul Jeff Pipe: „Este echivalentul emoţional al acţiunii de a tăia oxigenul cuiva.” Potrivit profesorului Gottman, bărbaţii practică mai frecvent decât femeile dezangajarea emoţională dintr-o relaţie. Când unul dintre parteneri se poartă ca și cum nu i-ar păsa de celălalt, comunicarea și intimitatea tind spre zero, iar celălalt partener se simte abandonat, ceea ce alimentează disperarea, depresia sau anxietatea.

„Călăreţii apocalipsei” nu sunt singurii asasini ai unei relaţii, tacticile greșite de rezolvare a diferendelor conjugale fiind, de departe, mai numeroase.

Tocăniţa de probleme

Terapeutul de cuplu Jamie Turndorf prezintă în cartea sa, Arena conjugală. Soluţionarea conflictelor, metode de dezamorsare a neînţelegerilor maritale, dar și sfaturi pentru a evita escaladarea lor.

Ţinerea scorului e o metodă foarte păguboasă de reacţie într-un conflict, pentru că reactivează toate păcatele celuilalt, deviind discuţia de la problema curentă la blamarea partenerului pentru toate imperfecţiunile sale. Când cuplul alunecă în această capcană a comunicării, toate armele interzise într-un conflict ies la iveală, de la jigniri, discreditări, globalizarea greșelilor („tu întotdeauna”, „tu niciodată”) la ceea ce Turndorf numește „tocăniţa de probleme” – aruncarea în arenă a întregului ghem de dispute conjugale.

Atacul mârșav sau lovitura sub centură vizează situaţia în care partenerul mânios se folosește de o informaţie care nu are legătură cu motivul disputei (o informaţie legată de o problemă de serviciu, de exemplu, care a fost destăinuită într-un moment de apropiere sau de acalmie în cuplu) pentru a-i demonstra celuilalt că este sub nivelul așteptărilor pe toată linia.

Și lupta tacită dintre parteneri are darul de a acutiza conflictul, printr-un șir lung și perfid de tactici. Poate fi vorba de încercarea de a-l face pe partener să se simtă vinovat, de sabotaj silenţios (soţia arde frecvent mâncarea sau soţul uită să cumpere articole necesare casei exact în perioadele de încordare din cuplu), aplicarea tratamentului tăcerii, remarci răutăcioase „scăpate” în public sau recursul la sâcâieli, văicăreli și reproșuri – arme preponderent feminine, după cum subliniază Turndorf.

Cronicizarea certurilor și eventual punerea pe tapet a acelorași probleme în fiecare ocazie de conflict arată că relaţia riscă să ajungă într-o fundătură. La celălalt capăt al spectrului, evitarea cu orice preţ a conflictului sau „politica struţului”, este de asemenea perdantă, pentru că problemele nediscutate arareori dispar de la sine, mai degrabă tinzând să se agraveze.

Motivele de conflict între soţi sunt, de regulă, aceleași la toate popoarele și multe dintre ele sunt prezente și în căsniciile fericite, subliniază Turndorf. Ceea ce face diferenţa între căsniciile bune și cele disfuncţionale este modul de gestionare a conflictelor – în timp ce în primul caz partenerii au deprins instrumentele cele mai bune de a interacţiona, în relaţiile nefericite conflictele escaladează cu mult înainte de a ajunge la etapa soluţionării lor.

De fapt, modul în care se derulează un conflict marital oglindește destul de fidel starea de sănătate a relaţiei respective.

Faţetele pozitive ale conflictului

Un cuplu poate valorifica aspectele pozitive ale unui dezacord, scrie Elizabeth Dorrance Hall, profesor de comunicare la Universitatea din Michigan și directoarea Laboratorului de Comunicare și Relaţii Familiale.

Conflictul poate ajuta la însănătoșirea relaţiei, pentru că oferă oportunitatea de a se face schimbările necesare și de a se lucra la problemele care împiedică mariajul să funcţioneze armonios. De fapt, conflictul nu este aproape niciodată cauzat de problemele de suprafaţă, de la care pornește, ci de motive mult mai profunde, ignorate, nediscutate sau prea puţin conștientizate până la acel moment, susţine Hall. După ce emoţiile fierbinţi din miezul dezacordului încep să se stingă, este momentul potrivit pentru a descâlci nodurile mai adânci și mai pline de semnificaţie ale relaţiei.

Unele cupluri se descurajează din pricina conflictelor care le divizează și ar putea privi dincolo de gard, crezând că iarba relaţiilor vecine este mai ușor de întreţinut, dar adevărul este că neînţelegerile sunt inevitabile în orice cuplu, punctează într-un articol psihologul Rob Pascale și Lou Primavera, decanul Școlii de Știinţe ale Sănătăţii din cadrul Colegiului Touro. De fapt, partenerii care nu au conflicte măcar ocazional ar putea să fie angajaţi într-o relaţie mai precară decât cei care se luptă între ei, susţin Pascale și Primavera: poate că e vorba de cupluri deconectate emoţional, de cupluri care consideră că au diferende irezolvabile, de cele atât de disfuncţionale încât orice discuţie minoră escaladează într-un conflict de proporţii sau de mariaje tradiţionale, în care credinţele despre rolul fiecărui sex sunt stabilite odată pentru totdeauna, așa încât nu mai rămâne spaţiu pentru negociere.

Mai important decât frecvenţa conflictelor este modul în care se tratează partenerii aflaţi în dezacord, conchid Pascale și Primavera – dacă nu trenează mai mult decât e necesar, se rezumă la subiectele importante și nu derapează spre subiecte fără relevanţă în context, reușesc să evite atacurile la persoană, iar la final cei doi parteneri nu se simt înstrăinaţi unul de celălalt, atunci modul în care s-a tranșat neînţelegerea a fost unul eficient și pozitiv.

Pentru aceasta însă este nevoie de ceea ce psihologul Daphne de Marneffe, autorul cărţii The Rough Patch: Marriage and the Art of Living Together, etichetează drept „atitudinea emoţională esenţială în căsătorie”: a înţelege și a accepta opiniile și sentimentele celuilalt, conștientizând faptul că realitatea unuia nu o anulează pe a celuilalt.

O problemă de (ne)înţelegere

Rezolvarea constructivă a unui conflict necesită o schimbare de perspectivă: de la a fi absorbit de propriul punct de vedere la efortul de a înţelege ce simte și crede celălalt și motivul pentru care subiectul respectiv are o miză mare pentru el.

Gordon și colega ei Serena Chen au efectuat o serie de studii pentru a înţelege mai bine dinamica unui conflict. Astfel, unul dintre studii a ajuns la concluzia previzibilă că somnul insuficient este un predictor al unei relaţii mai pronunţat conflictuale, explicaţia avansată de autoarele studiului legându-se de scăderea empatiei și a expresivităţii emoţionale în condiţiile unui somn sărac.

„Conflictele vin într-un număr mare de forme și de dimensiuni, dar, în miezul lor, se referă la neînţelegerea reciprocă”, subliniază psihologul Amie Gordon.

O serie de 7 studii efectuate de aceleași autoare au reliefat însă rolul de tampon pe care îl are faptul că un partener se simte înţeles împotriva efectelor potenţial dăunătoare ale conflictului dintr-o relaţie.

Pe parcursul investigaţiei, a fost confirmată ipoteza de la care au pornitt autoarele: conflictul dintre parteneri este în detrimentul relaţiei doar în cazul în care protagoniștii simt că nu sunt înţeleși. Atunci când cred că le-au fost înţelese punctele de vedere și sentimentele, partenerii primesc validarea de care au nevoie, iar conflictul devine, în efectele sale, o experienţă pozitivă.

Studiile lui Gordon și Chen au arătat că partenerii care simt că sunt înţeleși nu au simţit și o scădere a satisfacţiei în relaţia lor, în ciuda situaţiilor de conflict pe care le-au traversat. Chiar și cei care au raportat conflicte frecvente nu s-au declarat mai puţin mulţumiţi de relaţie în zilele în care au luptat pentru a regla neînţelegerile dintre ei, dacă au simţit că partenerul le recunoaște sentimentele.

Gordon afirmă un lucru chiar mai surprinzător: cei care funcţionează mai degrabă ca o echipă decât ca adversari în mijlocul unui conflict, transmiţând celuilalt ideea că le înţeleg poziţia, deși ea nu coincide cu a lor, pot traversa mai bine conflictele care nu pot fi rezolvate cu ușurinţă. Sau chiar conflictele care nu se vor rezolva niciodată, pentru că în trena multor relaţii rămân agăţate și acest gen de neînţelegeri.

Privind relaţia dintr-un unghi diferit

„Este un mit acela că, dacă vă rezolvaţi problemele, veţi fi automat fericiţi. Trebuie să învăţăm cuplurile că nu își vor rezolva niciodată problemele”, este afirmaţia deconcertantă a cercetătorului John Gottman.

De fapt, susţine cercetătorul, 69% dintre conflictele ce se ivesc într-un cuplu nici nu pot fi soluţionate, pentru că au la bază diferenţe majore dintre parteneri – poate că e vorba de anumite valori sau de o viziune despre viaţă care nu poate fi negociată. Fericirea unui cuplu nu vine neapărat din absenţa conflictelor, ci din capacitatea lui de a se raporta într-o manieră adecvată la acestea și mai ales la relaţie, susţine Gottman.

Deși ne-am aștepta la o reţetă magică de a păstra stabilitatea și fericirea relaţiei chiar și în contextul conflictelor de nesoluţionat, cercetătorul ne oferă în schimb un ingredient simplu, dar vital în păstrarea unei relaţii.

Începând cu anii ’80, specialiștii de la Institutul Gottman au analizat mai multe loturi de cupluri, împărţindu-le în cele din urmă în două categorii: „maeștrii”, care comunicau în mod calm, fără să ridice tonul chiar atunci când aveau dispute, și „dezastrele”, care erau într-o stare de agitaţie, gata de atac, inclusiv atunci când erau rugaţi să povestească momentele frumoase ale relaţiei lor. Șase ani mai târziu, cuplurile din prima categorie erau împreună și fericite, iar celelalte fie se despărţiseră, fie aveau o relaţie nefericită.

Încercând să descopere care e diferenţa majoră dintre „maeștri” și „dezastre”, Gottman a studiat 130 de cupluri, care erau invitate să petreacă o săptămână într-un laborator amenajat ca o pensiune, discuţiile de cuplu din acest interval fiind înregistrate.

În cartea sa The Cure Relationship, Gottman avea să noteze concluzia la care a ajuns în urma studiului: „Poate nu e vorba de profunzimea intimităţii din conversaţiile importante. Poate nici nu contează dacă cuplurile sunt de acord sau nu. Poate cel mai important este modul în care acești oameni își acordă atenţie unii altora, indiferent de ce vorbesc sau fac.”

Ingredientul care făcea diferenţa, a constatat Gottman, era disponibilitatea de conectare a partenerilor. Dacă unul dintre ei îi atrăgea atenţia celuilalt la o pasăre de dincolo de geam, de exemplu, partenerul răspundea pozitiv aproape întotdeauna în cuplurile fericite. În cuplurile dezastru, probabilitatea mai mare era ca partenerul să ignore oferta de conectare (bids, engl.) sau chiar să reacţioneze ostil la aceasta. Astfel, în timp ce „dezastrele” practicau aceste miniconexiuni în 33% dintre situaţii, „maeștrii” răpundeau pozitiv la încercarea partenerului de a le atrage atenţia în 9 din 10 situaţii.

În cele din urmă, a concluzionat Gottman, cuplurile nu se despart de obicei din cauza infidelităţii sau a conflictelor, ci din cauza înstrăinării produse prin refuzul constant al unuia sau al ambilor de a se conecta la nevoia emoţională a partenerului.

Tim Kimmel, fondatorul organizaţiei Family Matters, subliniază în cartea sa că mariajele care se destramă au câteva lucruri în comun. A pierdut șirul cuplurilor ajunse în pragul divorţului pe care le-a consiliat, dar nu a întâlnit nici măcar un singur cuplu care să fi interacţionat într-o manieră care să arate că partenerii se susţin unul pe celălalt. Cei care eșuează în căsnicie nu reușesc să identifice și să celebreze și punctele tari ale partenerului și nu fac o prioritate din a-i acorda susţinere acestuia, notează Kimmel.

În timp ce luptă cu bolovanul sisific al problemelor conjugale, oamenii își pot închipui că ar avea nevoie de mai multă compatibilitate, de abilităţi și de cunoștinţe speciale, poate chiar de o baghetă fermecată de transformare a partenerului, pentru ca relaţia să meargă. Bunătatea, compasiunea, susţinerea sunt însă cărămizile cu care se clădesc fundaţiile căsniciilor solide sau se repară breșele create de intemperii.

Chiar și oamenii se clădesc din aceleași ingrediente, atunci când partenerul lor este dispus să investească și să se investească pentru a-i ajuta să devină cea mai bună versiune a lor. „Ea m-a ajutat să devin omul care sunt astăzi”, spunea un tânăr la mormântul alesei sale. E una dintre cele mai frumoase declaraţii de dragoste și dovada vie că putem ţinti (în anii întotdeauna prea scurţi ai căsniciei) spre un scop mai înalt decât acela de a supravieţui următorului conflict.

Leave a CommentSubmit