Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții, miloși, și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos. Efeseni 4:32
În timpul unei călătorii, doi tineri au avut o ceartă, iar unul dintre ei l-a pălmuit pe celălalt. Simţindu-se rănit, prietenul pălmuit a început să scrie pe nisip: “astăzi cel mai bun prieten al meu mi-a dat o palmă.” Cei doi şi-au continuat călătoria până au găsit o oază unde s-au hotărât să facă o baie. Cel pălmuit s-a aventurat prea mult şi s-a blocat în mâl. Era să se înece, însă prietenul lui şi-a riscat viaţa şi l-a salvat. După ce şi-a revenit din şoc, el a scris pe o piatră: “astăzi cel mai bun prieten al meu mi-a salvat viaţa.” Când a văzut asta, prietenul lui l-a intrebat: “De ce faci asta? După ce te-am lovit ai scris pe nisip, iar acum scrii pe piatră”.Tânărul a răspuns: “Atunci când cineva ne răneşte ar trebui să scriem în nisip, unde vântul iertării poate şterge durerea, însă atunci când cineva face ceva bun pentru noi trebuie să gravăm într-o piatră pentru ca vântul să nu poată şterge niciodată asta.”
Cu mulţi ani în urmă, Cineva a scris păcatele noastre în nisip şi ne-a oferit iertarea cu preţul vieţii. “Hristos a fost tratat aşa cum meritam noi, pentru ca noi să fim trataţi aşa cum merita El. El a suferit moartea care era a noatră, ca noi să primim viaţa care era a Lui.” (Ellen G. White, HLL. p. 19)
Andrada Sîngeorzan, Intructor exploratori, Tr.Sud