Da, sunt Tatăl tău

Devoțional zilnic

Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. – 1 loan 3:1

Când aveam unsprezece ani, am mers într-o excursie specială împreună cu tatăl meu. Cu degeţelele mele în siguranţă în mâna lui caldă, am mers pas la pas pe străzile pavate înguste din oraşul Eger, Ungaria. Mergeam să o luăm pe o fată adolescentă, Maria, de la orfelinat.

Eu şi tata am intrat în hol, unde ne-a întâmpinat o doamnă în halat alb. „Vă rog să luaţi loc cât timp Maria îşi pregăteşte lucrurile”, ne-a spus ea cu blândeţe.

Sincer, era un lucru destul de curajos pentru părinţii mei să mai adauge încă o persoană în viaţa noastră simplă, ţinând cont că aveam şi un buget limitat, dar şi spaţiu limitat. Sora mea o întâlnise pe Maria la o tabără pentru fete şi ea a reuşit să îi convingă pe părinţii mei să o luăm în plasament pe Maria.
Din holul orfelinatului am văzut două coridoare înguste cu uşi pe ambele părţi. Stând acolo şi aşteptând, am observat că una dintre uşi s-a deschis puţin şi a apărut un căpşor. Nu a trecut mult timp până au apărut şi altele pe la toate uşile. Câteva minute mai târziu, un băieţel foarte curajos, cu părul blond, a ieşit afară şi a venit spre noi. Deja era evident că toţi băieţii îşi aţintiseră ochii pe nimeni altul decât pe tatăl meu. Vocea timidă a micuţului băieţel blond a spart tăcerea când s-a uitat la tata şi l-a întrebat: „Sunteţi… tatăl meid Aţi venit să mă luaţi acasă?”

De îndată au venit şi alţii, repetând aceeaşi întrebare cu o fărâmă de speranţă în ochii lor de copii. „Sunteţi tatăl meu? Aţi venit să mă luaţi acasă?”

Tatăl meu şi-a întins mâinile spre ei şi le-a oferit tuturor un zâmbet, dând uşor din cap. Răspunsul era „nu”, un răspuns cu care erau mult prea obişnuiţi. Mai târziu, tata mi-a spus că îl durea inima că nu le putea fi tată tuturor băieţilor de acolo, în acel moment am înţeles ce înseamnă să ai un tată, un tată cu care mă puteam întoarce acasă.

Pe măsură ce am crescut, am început să văd o imagine şi mai mare despre Tatăl meu ceresc, care, dându-L pe Fiul Său omenirii, ne-a adoptat pe fiecare dintre noi în familia Sa.

La întrebarea: „Tu eşti Tatăl meu?”, Dumnezeu ne răspunde fără îndoială: „Da, copilul Meu. Eu sunt… Tatăl tău. Hai să mergem acasă!”


Ida T. Ronaszegi

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit