Daniel – preferințe și performanțe

Devoțional zilnic

Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului şi cu vinul pe care-l bea împăratul şi a rugat pe căpetenia famenilor dregători să nu-l silească să se spurce. Daniel 1:8

Probabil că hotărârea lui Daniel li s-a părut destul de ciudată responsabililor babilonieni care trebuiau să le poarte de grijă tinerilor din şcoala imperială. Ei nu puteau înţelege de ce refuza el hrana bogată, destinată elitelor de la curte. Ei considerau o mare favoare să primeşti hrana de la masa împăratului şi nu puteau vedea ce anume nu era pe placul tânărului evreu.

Pentru Daniel lucrurile stăteau însă altfel. În primul rând, alimentele de la masa împăratului nu erau acceptabile pentru că erau necurate din punct de vedere ceremonial. Ele erau jertfite zeilor Babilonului şi lucrul acesta le făcea improprii pentru a fi consumate de către un evreu credincios. Alte alimente de la masa împăratului erau deja pe lista biblică de alimente necurate, aşa că Daniel nici nu se gândea să mănânce aşa ceva. Un al treilea motiv pentru care Daniel a preferat o hrană ve-getariană a fost acela al sănătăţii. El nu era bolnav şi nici nu avea vreo interdicţie din acest punct de vedere. Pur şi simplu, Daniel a ales să trăiască sănătos.

Când a venit vremea examinării finale şi a evaluării academice. Daniel a trecut toate testele obţinând calificative maxime pe toată linia. Aprecierea şi binecuvântarea lui Dumnezeu pentru credincioşia sa, împreună cu stilul său sănătos de viaţă, au contribuit din plin la realizarea performanţelor sale fizice şi intelectuale. Iată o mare lecţie de viaţă nu numai pentru Babilonul antic, dar şi pentru lumea modernă.

Succesul la un pas de tine:

Verifică dacă stilul tău de viaţă este corespunzător cu voia lui Dumnezeu pentru tine. Operează schimbări, dacă este cazul.

Leave a CommentSubmit