Daniții

Devoțional zilnic 10 aprilie 2018

Croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce şchiopătează să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat. (Evrei 12:13)

Este greu să stabilim influența pe care o poate avea o decizie luată de noi la un moment dat. În unele cazuri, o singură decizie poate avea influență pentru sute de ani. Acesta este și cazul relatării din Judecătorii 17–18, unde ne sunt prezentate trei astfel de situații.

Primul exemplu este al mamei lui Mica. Aceasta a rostit un blestem atunci când a constatat că argintul i-a fost furat. Când a aflat însă că propriul fiu este hoțul, a încercat să anuleze cumva acest blestem, făcând din argintul acesta un chip cioplit. Acesta a devenit însă obiectul de închinare al seminției lui Dan până în vremea lui Solomon. Apoi a fost înlocuit cu vițelul făcut de Ieroboam.

Al doilea exemplu este al lui Ionatan, nepotul lui Moise. În căutarea unui loc de muncă, acceptă propunerea lui Mica de a deveni preotul lui particular. Mai târziu, primește o ofertă mai bună din partea daniților de a fi preotul lor. Decizia aceasta a făcut ca toți urmașii lui să devină preoții unui sistem alternativ de închinare, neaprobat de Dumnezeu.

Iar al treilea exemplu este al seminției lui Dan. În loc să se așeze în locul care le-a căzut la sorți pe vremea lui Iosua, ei au ales să își caute un alt loc în țară. Așa au ajuns să cucerească cetatea Lais. Iar decizia lor de a-l angaja pe Ionatan ca preot al lor a dus la închinarea păgână până pe vremea robirii țării. La Dan s-a instituit un centru al închinării păgâne în Israel care a ținut mai bine de opt secole.

Fie că suntem conștienți sau nu, fie că dorim sau nu, noi suntem modele pentru cei ce ne privesc. Deciziile noastre îi influențează și pe alții, mai ales pe cei din familia noastră. De aceea, alege astăzi să iei doar acele decizii pe care ai dori să le ia și urmașii tăi de acum înainte!

Silviu Țuțuianu, pastor, Conferința Muntenia

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro