Devoțional zilnice

Datoria ispravnicului

Cine dă să dea cu inimă largă (Romani 12:8)

Generozitatea constituie o datorie care nu trebuie neglijată nicidecum; însă nici bogatul, nici săracul să nu creadă vreo clipă că darurile pe care I le aduc lui Dumnezeu ar putea face ispășire în dreptul defectelor lor de caracter. Marele apostol spune: „Chiar dacă mi-aș împărți toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aș da trupul să fie ars, și n-aș avea dragoste, nu-mi folosește la nimic.”

Domnul ne cere să aducem daruri și jertfe pentru a ne învăța să cultivăm un spirit de bunăvoință. El nu este dependent de noi în ce privește mijloacele pentru susținerea cauzei Sale. (…)

Dumnezeu ar fi putut face din îngeri ambasadorii adevărului Său. Ar fi putut face cunoscută voia Sa El Însuși, așa cum a proclamat Legea de pe Sinai… Însă El a ales să Se folosească de bărbați și femei pentru a face această lucrare. Și doar pe măsură ce îndeplinim planul divin în crearea noastră, viața poate fi o binecuvântare pentru noi. Toate bogățiile încredințate nouă se vor dovedi doar un blestem dacă nu le folosim pentru a împlini nevoile noastre zilnice și pe ale celor săraci din jurul nostru, și pentru a aduce slavă lui Dumnezeu prin înaintarea cauzei Sale pe pământ.

Maiestatea cerului a renunțat la autoritatea Sa cea înaltă, la slava Sa alături de Tatăl și chiar la propria viață pentru a ne mântui pe noi. Și noi ce facem acum pentru El? Dumnezeu să-i ferească pe cei care susțin că sunt copii ai Săi să trăiască doar pentru ei înșiși! (…) Cele dintâi și cele mai bune dintre toate lucrurile Îi aparțin Lui de drept… El ne cere ca în viața aceasta să ne punem la schimb toți talanții. (…)

Nu trebuie să privim zecimea ca o limitare a generozității noastre. Iudeilor li s-a cerut să-I aducă lui Dumnezeu numeroase alte daruri pe lângă zecime, iar noi, care ne bucurăm de binecuvântările Evangheliei, nu am putea face la fel de mult pentru a susține cauza lui Dumnezeu, așa cum s-a făcut în timpul acela, mai puțin favorizat? Pe măsură ce lucrarea pentru acest timp se extinde pe pământ, apelurile pentru ajutorare sporesc continuu. (…)

Doar dacă dorim ca Tatăl nostru ceresc să înceteze să ne acorde darurile Sale ar trebui noi să spunem: Când o să încetăm să dăruim? Nu doar că trebuie să-I aducem lui Dumnezeu cu credincioșie zecimile noastre, pe care El le socotește ca aparținându-I, ci ar trebui să aducem în vistieria Sa un tribut ca o jertfă de mulțumire. Să aducem așadar Creatorului, cu bucurie în inimile noastre, cele dintâi roade ale tuturor darurilor Sale generoase față de noi – ce avem mai bun din averile noastre și slujirea noastră cea mai bună și sfântă. Review and Herald, 9 februarie 1886