De câte ori să iert?

Devoțional zilnic 19 aprilie 2019

Isus i-a zis: „Eu nu-ți zic până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte.” (Matei 18:22; citiți și v. 15-35)

Atunci Petru s-a apropiat de El și I-a zis: «Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la șapte ori?» Isus i-a zis: «Eu nu-ți zic până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte.»”

„De aceea, Împărăția cerurilor se aseamănă cu un împărat care a vrut să se socotească cu robii săi. A început să facă socoteala și i-au adus pe unul care îi datora zece mii de galbeni. Fiindcă el n-avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să-l vândă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui și tot ce avea, și să plătească datoria. Robul s-a aruncat la pământ și a zis: «Doamne, mai îngăduie-mă și-ți voi plăti tot.» Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul și i-a iertat datoria. Robul acela, când a ieșit afară, a întâlnit pe unul din tovarășii lui de slujbă care-i era dator o sută de lei. A pus mâna pe el și-l strângea de gât, zicând: «Plătește-mi tot ce-mi ești dator!» Tovarășul lui s-a aruncat la pământ, îl ruga și zicea: «Mai îngăduie-mă și-ți voi plăti.» Dar el n-a vrut.”

Această parabolă are ca scop să ne arate spiritul de amabilitate și compasiune pe care trebuie să-l manifestăm față de semenii noștri. Iertarea oferită de acest împărat simbolizează iertarea care este supranaturală – iertarea divină a tuturor păcatelor. Domnul Hristos este reprezentat de către împărat, care, plin de compasiune, a iertat datoria robului său. (…)

Când datornicul a cerut o amânare, promițând: „Doamne, mai îngăduie-mă și-ți voi plăti tot”, sentința a fost revocată, întreaga datorie a fost anulată, iar robul a avut curând ocazia de a proceda la fel ca stăpânul lui, care îl iertase. Însă cel care fusese tratat cu atâta milă s-a purtat cu totul altfel față de tovarășul lui. (…)

Lecția pe care să o învățăm este că noi trebuie să avem un spirit iertător autentic, asemenea celui al Domnului Hristos, care i-a iertat pe păcătoși, care în niciun caz nu și-ar fi putut plăti imensa lor datorie. Trebuie să nu uităm niciodată că Domnul Hristos a plătit un preț infinit pentru ființele omenești păcătoase și noi trebuie să le tratăm ca pe ființe răscumpărate de Hristos – Review and Herald, 3 ianuarie 1899

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro