De ce nu ne-ai spus?

Devoțional zilnic

Treci în Macedonia şi ajută-ne! – Faptele 16:9

În copilărie, sora mea, Bonnie, şi cu mine visam să devenim misionare. Doream să ne implicăm, să dăm şi altora din talentele noastre şi să facem din micul nostru colţ de lume un loc mai bun.

Când au venit nişte studenţi misionari de la un colegiu creştin în Collegedale, Tennessee, şi L-a prezentat umilei noastre familii pe Isus, noi am fost încântate şi ne doream să fim exact ca ei. Continuându-ne educaţia, Bonnie a devenit învăţătoare la şcoala bisericii şi eu am studiat pentru a deveni asistentă medicală.

Recent, un grup de specialişti în domeniul medical au călătorit din statul lor pentru a evalua o zonă cu venituri mici din statul nostru, în vederea construirii unei biserici şi a unei şcoli şi pentru a aduce lucrători creştini în spitalul local. Dorinţa lor era să „meargă să spună lumii”. Când Bonnie a acceptat funcţia de învăţătoare, ne-au cerut amândurora să fim parte a comitetului de primire a acestor misionari.

Pentru a sărbători sosirea oaspeţilor noştri, noi am plănuit un eveniment în natură pentru a avea timp de părtăşie împreună. De acum toţi erau aşezaţi pe dealul verde, aproape de o zonă în care copacii făceau umbră, puţin mai sus de spital, anticipând cu nerăbdare o „cină în stil vechi”. Totul era perfect, cu excepţia faptului că acela se pare că era habitatul preferat al puricilor de nisip, pe care Dicţionarul Webster îi defineşte ca fiind „larve acariene… cu şase picioare, care sug sângele de la vertebrate şi produc iritaţii roşiatice cu senzaţie intensă de mâncărime”.

Ziua următoare am auzit multe comentarii pozitive din partea oaspeţilor noştri care au participat la serată. Dar am auzit şi „de ce nu ne-aţi spus că astăzi vom avea mâncărimi? Acei gândăcei roşii au fost foarte şireţi!”

Comitetul nostru de primire nu s-a gândit să treacă pe agendă şi „evitarea puricilor de nisip”!

Dragi prieteni, noi ne amintim să îi avertizăm pe ceilalţi despre Satana, care pândeşte în ascuns, gata să îi sfâşie? Să le spunem, cu multă dragoste, că Isus este adăpostul lor.

Nu vrei să mi te alături în a-i recruta pe alţii care să poată spune: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru în care aveam încredere că ne va mântui” (Isaia 25:9)? în spiritul adevăraţilor misionari, să nu mai aşteptăm până când va fi prea târziu, când vor veni la noi şi vor spune: „De ce nu mi-aţi spus?”


Jane Wiggins Moore

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit