Demonizatul din Gadara – înstrăinare avansată

Devoțional zilnic 13 august 2019

Omul acesta îşi avea locuinţa în morminte, şi nimeni nu mai putea să-l ţină legat, nici chiar cu un lanţ. Marcu 5:3

Posesiunea demonică este un lucru cât se poate de serios. Oricât ar părea de ciudat pentru mintea seculară, există rău, există păcat, există demoni şi există posesiune demonică. Diagnosticarea stării de posesiune nu este o treabă uşoară şi nu este la îndemâna noastră să clasificăm oamenii din această perspectivă. Adesea suferinţele minţii şi ale sufletului sunt dublate de posesiune şi simptomele se amestecă şi se confundă. Alteori există posesiune fără niciun semn clinic de boală psihică.

Din fericire, există şi bine, există Dumnezeu, există îngeri buni şi există mântuire. Nu suntem lăsaţi fără speranţă la dispoziţia duhurilor rele. Există o mare luptă între bine şi rău, dar nimeni nu este damnat să fie luat rob de împărăţia întunericului. Oricine poate ajunge în această robie, dar nimeni nu este predestinat să devină posedat.

În situaţii reale de posesiune demonică, nu este de folos a stabili cine este vinovat şi cât este de vinovat, Hristos nu a făcut niciodată aşa ceva. El nu a pricinuit niciodată o durere suplimentară unui suflet sensibil şi plăpând. Mântuitorul a intervenit eficient ori de câte ori a fost nevoie.

Tehnicile actuale de exorcizare conţin uneori elemente dubioase şi obscure, care pot fi suspectate de aceeaşi origine ocultă ca şi posesiunea însăşi. În măsura în care se poate face ceva, numai Dumnezeu poate să intervină. Singura noastră cale de scăpare este la El.

Succesul la un pas de tine:

În caz de suferinţă suspectă de posesiune demonică, nu face greşeala de a pune diagnostice empirice şi nu te substitui nici medicului specialist şi nici lui Dumnezeu. Oferă-i fiecăruia ocazia să-şi împlinească partea!

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro