Demonstrează-mi chiar acum!

Devoțional zilnic 21 martie 2019

Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare – zice Domnul oştirilor- şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare. – Maleahi 3:10

Se poate ca cineva să-L jefuiască pe Dumnezeu? Nu! Nu această femeie. Acela ar fi fost primul meu răspuns. Totuşi, recesiunea economică din 2008 a lovit atunci când predam în Coreea de Sud şi mi-a adus mari greutăţi financiare, mie şi tuturor. Valoarea won-ului sud-coreean a scăzut drastic şi, până în octombrie-noiembrie, lucrurile se înrăutăţiseră şi mai mult. Din cauza obligaţiilor financiare din Coreea (atât aşteptate, cât şi neaşteptate), nu am mai putut trimite bani acasă cum făceam de obicei, în special din cauza ratei de schimb şi a taxelor de transfer.

Chiar m-am gândit să nu plătesc zecimea şi darurile timp de o lună pentru a putea rezolva toate obligaţiile financiare. De îndată ce mi-a venit acest gând, am auzit o şoaptă spunând: Îi va jefui un om pe Dumnezeu? Chiar atunci am ştiut că trebuie să rămân credincioasă în ceea ce dau. La întâlnirea de închinare din acea săptămână, învăţasem împreună cu studenţii mei despre grija lui Dumnezeu, în special faţă de păsările cerului (Matei 6:26). De asemenea, mi-am amintit că o membră a bisericii noastre, mama Elliot, obişnuia să spună: „Pune-L la încercare pe Dumnezeu.” Aşa că, în acel moment, chiar acolo, în sala de clasă, m-am oprit şi m-am rugat. I-am spus Domnului că mă încredeam în El să îşi susţină făgăduinţa de a fi credincios faţă de mine pentru a mă ajuta să fiu credincioasă faţă de El.

În ziua următoare, când am verificat contul, aveam exact 644,65 de dolari (după taxa de transfer). Din nou am fost descurajată de suma mică din cont. Totuşi, mai întâi am dat zecimea şi darurile, apoi am adăugat cheltuielile: zecime (135,10 dolari), daruri (67,55 dolari), plăţi pentru maşină (230 dolari), taxa şcolară (65 dolari) şi rata lunară pentru credit (114 dolari). După ce am adunat totul, am clipit şi am făcut adunarea din nou. Era exact 611,65 dolari! Nu avem un Dumnezeu minunat?

Când vine vorba de finanţe, niciodată nu îl pusesem la încercare pe Dumnezeu. Dacă aş fi fost acasă în Statele Unite, probabil că aş fi încercat să găsesc o cale de a face câţiva bani în plus şi să rezolv problema singură. Dar, fiind în străinătate, am fost obligată să depind de Dumnezeu ca El să rezolve situaţia.

Chiar şi astăzi, când mai am momente în care mă îngrijorez din cauza banilor, îl aud pe Dumnezeu şoptind: „Pune-Mă la încercare chiar acum.” Îmi amintesc de credincioşia Lui, care nu este doar o întâmplare unică. El spune: „Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb” (Maleahi 3:6). Dumnezeu îşi împlineşte făgăduinţele din nou şi din nou.


Denise C. Braswell

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro