Deschide-mi ochii!

Devoțional zilnic

„Acum, iată că mâna Domnului este împotriva ta: vei fi orb şi nu vei vedea soarele până la o vreme.” îndată a căzut peste el ceaţă şi întuneric şi căuta bâjbâind nişte oameni care să-l ducă de mână. – Faptele apostolilor 13:11

Te-ai gândit vreodată care este cea mai importantă parte a trupului tău? Cărei părţi i-ai simţi cel mai mult lipsa dacă ai pierde-o? Braţele? Picioarele? Palmele? La un moment dat, am încercat să îmi imaginez cum ar fî dacă mi-aş pierde o mână sau un picior şi care pierdere aş resimţi-o mai puternic. Am analizat acest scenariu şi am concluzionat că aş suferi foarte mult dacă mi-aş pierde vederea.

Potrivit unor medici, ochiul este organul „regal”, sau „suveran”, al trupului. Cred că acest lucru este adevărat. Avem multe beneficii de pe urma darului vederii. Voi menţiona doar câteva: percepţia luminii, a formelor şi a culorii, dar şi percepţia mişcării sau a direcţiei. Vederea ne ajută să ne îndepărtăm de pericol, să ne recunoaştem prietenii, să ne bucurăm de frumuseţile acestei lumi şi să recunoaştem dragostea portretizată în zâmbete şi priviri.

Ochii noştri mai sunt importanţi deoarece au propriul lor „limbaj”. Din expresia ochilor putem identifica ce simt ceilalţi. Dacă suntem îngrijoraţi, ochii noştri adesea privesc mai direct. Când suntem trişti, aceştia sunt înlăcrimaţi. Dacă suntem speriaţi sau înspăimântaţi, ochii noştri stau larg deschişi şi par agitaţi. Când suntem fericiţi, ochii noştri parcă sunt mai luminoşi. Iar când suntem îndrăgostiţi, ei par a se fixa asupra persoanei iubite.

Dar mai putem aminti o misiune importantă pe care o au ochii noştri: să îi privească pe fraţii şi pe surorile noastre şi să le vadă durerea şi nevoia. Dar, mai mult decât a vedea, noi trebuie să acţionăm. Apostolul Ioan ne spune că, dacă pretindem că trăim în dragostea lui Dumnezeu, noi trebuie să trăim aşa cum a trăit El (1 Ioan 2:5,6). Isus a văzut nevoile celor din jurul Lui şi de aceea a încercat să le potolească setea şi să le aline durerea, uneori prin minuni. Biserica ar trebui să fie cel mai plăcut loc din lume – un loc în care oamenii să simtă că sunt văzuţi, iubiţi, respectaţi şi preţuiţi. Aceasta aşteaptă Dumnezeu de la noi. Biserica trebuie să fie locul în care dragostea Sa să se manifeste cel mai mult.

Aceasta este misiunea noastră: să ne vedem unii pe alţii şi să împărtăşim cu ceilalţi, prin fapte pline de evlavie, dragostea minunată care a ajuns până la noi. Această dragoste este Isus Hristos! Lasă-te folosită de Dumnezeu pentru a descoperi dragostea Sa şi celorlalţi!


Carmen Virginia dos Santos Paulo

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit