În continuarea ediţiei speciale din luna noiembrie, care s-a concentrat pe principiile în baza cărora biserica ar trebui să își extindă sau să își limiteze influenţa în societate, în luna decembrie Semnele timpului vine cu un număr dedicat în întregime exemplelor practice.
Iniţiative mari, cu efecte consistente, arată cât de mult pot face comunităţile de credinţă pentru anumite categorii de oameni aflaţi în dificultate. În spatele acestei ediţii s-a aflat dorinţa de a oferi nu doar exemple de gesturi altruiste emoţionante, ci modele de intervenţii care au produs efecte sistemice la nivel local sau chiar mai extins. Ce poate face biserica sau ce pot face creștinii, la nivel practic, pentru a apăra dreptatea socială?
Editorialul lui Norel Iacob anunţă seria de răspunsuri practice prin formularea unei întrebări-provocare: „Cum s-ar putea dovedi cineva priceput în a purta de grijă spiritului unui om dacă nu îl înţelege pe om în mijlocul nevoilor sale?” Redactorul-șef lansează declaraţia care urmează să fie argumentată prin studii de caz pe parcursul întregii reviste: „Misiunea socială a bisericii nu este un adaos la evanghelizare, ci parte integrantă a acesteia.”
Dependenţa este, în prezent, una dintre cele mai complexe și mai răspândite probleme, nu doar ale societăţii, ci și ale bisericii. În cazul creștinilor practicanţi, ceea ce diferenţiază între a fi un sprijin bun și a agrava situaţia este, de multe ori, simpla perspectivă. Cele două materiale semnate de Alina Kartman și Laura Maria Oancea-Pascu arată, prin numeroase exemple practice, cât de vast este ajutorul pe care îl poate oferi o comunitate de credinţă persoanelor care suferă din cauza alcoolismului și a dependenţei de droguri. Primul pas este încă extrem de necesar: informarea serioasă cu privire la ce este dependenţa și cum interacţionează ea cu așteptările noastre privind „morala”.
Andreea Irimia a căutat metode la îndemâna noastră de a ne implica în ajutorarea refugiaţilor, iar răspunsurile le-a găsit la organizaţii care au venit în ajutorul autorităţilor depășite de provocări. A descoperit oameni pentru care pragmatismul nu se răsfaţă în pesimism: „Nu ne facem iluzii. Știm că ne confruntăm cu provocări imense. Dar dacă este un lucru pe care l-am învăţat ca organizaţie caritabilă și comunitate, acela este că fiecare dintre noi putem juca un rol în crearea lumii pe care vrem să o vedem.”
Reintegrarea în societate a persoanelor cu antecedente penale e un proces anevoios, care poate fi scurtcircuitat în multe dintre etapele sale. După ce poarta închisorii s-a închis, iar fostul deţinut respiră aerul îmbătător al libertăţii, confruntarea cu viaţa reală – care și-a modificat între timp contururile – se poate dovedi destul de tăioasă. Însă, oricât de dramatică ar fi prăbușirea unei vieţi, dragostea lui Dumnezeu o poate vindeca – acesta a fost mesajul simplu și frapant cu care o comunitate creștină a întâmpinat valul de infracţionalitate din cel mai violent cartier al orașului. O istorie pe care ne-o împărtășește Carmen Lăiu.
O ieșire în aer liber, într-o după amiază caldă de toamnă, alături de niște oameni speciali și cei care îi ajută a fost suficientă pentru a o inspira pe Corina Matei să scrie despre modelul oferit de o organizaţie creștină dedicată persoanelor cu nevoi speciale, care suplinește neimplicarea instituţiilor statului și ne arată că este nevoia noastră specială să ajutăm și să ne umanizăm.
Și materialul semnat de Adrian Neagu este menit să inspire. Autorul a scris cu speranţa de a ne motiva să ne mărturisim credinţa cu mâinile și cu dragostea. De ce? Pentru că, deși sărăcia rămâne un dat al lumii noastre, dragostea încă face minuni.
Atunci când ne gândim la sărăcie și ajutorare, oamenii fără adăpost sunt probabil primii care ne vin în minte. Nu ajunge să Îi mulţumim lui Dumnezeu că avem noi un acoperiș deasupra capului. Succesul în rezolvarea problemelor oamenilor fără adăpost ţine de o schimbare de perspectivă – de la implicarea instituţională la cea civică și de la proiecte de reintegrare la proiecte de prevenţie, iar despre aceasta scrie cu responsabilitate asumată Ștefăniţă Poenariu.
Norel Iacob pune în balanţa acestei discuţii empatia și modul în care aceasta poate fi educată astfel încât să dezrădăcineze concepţiile greșite, iar misiunea creștină poate atinge eficienţa anticipată de Iisus. Avem nevoie de această educaţie în dragoste, dacă dorim să înţelegem mintea umană așa cum o înţelegea El.
Cel care încheie ediţia, cu cel mai grăitor dintre tipurile de modele – exemplul personal –, este Adrian Bocăneanu, care duce argumentul întregii reviste într-un loc contraintuitiv: acasă. „Nu încetez”, spune autorul, „să mă minunez de cei care se ocupă organizat de copii cu probleme, de vârstnici abandonaţi și de victimele violenţei. Totuși, nevoia de asemenea eroi arată și către un eșec al grupului social apt să rezolve aceste situaţii: familia.” Nu că lupta pe terenul de acasă și cea pe frontul bisericesc ar fi incompatibile… Ci tocmai pentru că biserica este un acasă multiplicat.
Dacă vreţi să luaţi acasă revista Semnele timpului din luna decembrie și pe mai departe, vă puteţi abona contactând Editura Viaţă și Sănătate la numărul de telefon 021 323 00 20 sau la adresa de e-mail ab********@vi*************.ro. Preţul unui abonament pe 6 luni este de 48 de lei, iar abonamentele pe un an costă 90 de lei. Revista apare lunar.