Despre ce discutați?

Devoțional zilnice

El le-a zis: „Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbaţi între voi pe drum?” Şi ei s-au oprit uitându-se trişti. – Luca 24:17

Uneori, când sufletul meu este plin de durere, mă opresc şi simt că nu pot face niciun pas mai departe. Următoarea relatare biblică – povestită din punctul de vedere al unui martor ocular – mă încurajează să-I împărtăşesc totul lui Isus, să merg cu cererea mea la El ca să pot continua călătoria cu El.

Speranţa mea într-un Mesia victorios s-a spulberat. Cum de L-am înţeles atât de greşit pe Isus? Femeile sunt mai îndurerate decât noi şi halucinează cum că mormântul ar fi gol şi că nişte îngeri ar fi spus că Isus este viu. Înaintăm greoi pe drumul către Emaus, cu spatele la Ierusalim, mărind distanţa dintre noi şi posibilitatea de a-L vedea pe Mântuitorul înviat.

– Despre ce discutaţi? ne întreabă un călător.

Cleopa rămâne pironit pe loc. Chiar vorbeşte serios? Omul acesta a fost în Ierusalim, dar nu ştie ce s-a întâmplat acolo? Ne copleşeşte tristeţea: L-am pierdut pe scumpul nostru prieten Isus, am pierdut visul de a vedea Israelul readus la grandoarea lui de altădată, am pierdut timpul urmându-L pe mult-aşteptatul Mesia.

Dar Păstorul Isus nu vrea să piardă nicio oaie şi ne caută mereu, invitându-ne să-I împărtăşim durerile şi temerile noastre. Străinul ne întreabă din nou:

– Despre ce?

Pornim iarăşi la drum şi îi spunem despre ce discutăm.

Când Cain era tulburat, Domnul a venit la el şi l-a întrebat: „Pentru ce ţi s-a posomorât faţa?” (Geneza 4:6). Dumnezeu vrea să ne descărcăm sufletul înaintea Lui, ca să ne poată sluji. Domnul îi dă lui Cain următorul sfat: „Păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti” (v. 7). Străinul ne îndreaptă atenţia către Cuvântul lui Dumnezeu. Ne ajută să ne ridicăm deasupra deznădejdii şi scânteia speranţei se reaprinde în inimile noastre. Scriptura anunţă că Isus Mesia moare ca să aducă salvare. Visul nu a murit; Mântuitorul trăieşte. Când noi ajungem acasă, călătorul vrea să-şi continue drumul, dar nu vrem să ne despărţim de compania lui încurajatoare şi îl implorăm să intre şi să frângă pâinea împreună cu noi. Chiar dacă ochii ne sunt înceţoşaţi, Isus ni Se descoperă când ÎI invităm să fie Domnul inimilor noastre, la masa noastră.

Ce fac eu cu descoperirea aceasta, cu focul care mi s-a aprins în inimă? Mă împinge el pe drumul către Noul Ierusalim? Le dau şi altora vestea că Isus a înviat, că avem un viitor şi o speranţă? Sau rămân acasă şi mă bucur singură de masă?

Rebecca Timon

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit