3. Ce ne învaţă textele următoare despre „starea morţilor”? Cum ne protejează ele de această erezie? Eclesiastul 9:5,6,10; Psalmii 115:17; Psalmii 146:4; 1 Corinteni 15:16-18; Daniel 12:2
În ultimele decade, atenţia publică a fost acaparată de mărturiile unor oameni care au „murit” – li s-au oprit bătăile inimii şi respiraţia -, dar au fost resuscitaţi. Ei au povestit experienţe extraordinare despre o existenţă conştientă avută după ce „au murit”. Unii au povestit că au plutit în aer şi că şi-au văzut trupul de sus. Alţii, că au ieşit din trup şi s-au întâlnit cu o fiinţă minunată, plină de lumină şi de căldură, care le-a vorbit despre bunătate şi dragoste. Alţii şi-au amintit că s-au întâlnit cu rude decedate şi au vorbit cu ele. Fenomenul a devenit atât de comun, încât a căpătat un nume ştiinţific: experienţe din apropierea morţii. Ele rămân controversate, dar mulţi creştini le aduc ca argument în favoarea ideii că sufletul ar fi nemuritor şi că, la moarte, s-ar muta pe un alt tărâm al existenţei conştiente.
Însă experienţele din apropierea morţii sunt doar o altă manifestare a ereziei despre nemurirea sufletului. Cine crede că la moarte sufletul continuă să existe într-o formă sau alta este expus la amăgirile spiritiste, care promovează direct sau indirect ideea că nu am avea nevoie de Isus. În general, cei care au avut astfel de experienţe au spus că fiinţele spirituale sau rudele moarte cu care s-au întâlnit le-au vorbit despre dragoste, pace şi bunătate, dar nu şi despre mântuirea prin Hristos, despre păcat sau despre judecata viitoare – concepţii biblice fundamentale. Ar fi de aşteptat ca presupusa pregustare a vieţii viitoare să fie însoţită de învăţăturile creştine de bază, însă ce aud aceşti oameni seamănă mai mult cu dogmele New Age. Urmarea este scăderea interesului pentru creştinism.
De ce trebuie sa ne bazam pe Cuvântul lui Dumnezeu chiar şi atunci când simţurile ne spun ceva diferit?