Marţi, 29 mai – Nemurirea sufletului

ȘCOALA DE SABAT

3. Ce ne învaţă textele următoare despre „starea morţilor”? Cum ne protejează ele de această erezie? Eclesiastul 9:5,6,10; Psalmii 115:17; Psalmii 146:4; 1 Corinteni 15:16-18; Daniel 12:2

În ultimele decade, atenţia publică a fost acaparată de mărturiile unor oameni care au „murit” – li s-au oprit bătăile inimii şi respiraţia -, dar au fost resuscitaţi. Ei au povestit experienţe extraordinare despre o existenţă conştientă avută după ce „au murit”. Unii au povestit că au plutit în aer şi că şi-au văzut trupul de sus. Alţii, că au ieşit din trup şi s-au întâlnit cu o fiinţă minunată, plină de lumină şi de căldură, care le-a vorbit despre bunătate şi dragoste. Alţii şi-au amintit că s-au întâlnit cu rude decedate şi au vorbit cu ele. Fenomenul a devenit atât de comun, încât a căpătat un nume ştiinţific: experienţe din apropierea morţii. Ele rămân controversate, dar mulţi creştini le aduc ca argument în favoarea ideii că sufletul ar fi nemuritor şi că, la moarte, s-ar muta pe un alt tărâm al existenţei conştiente.

Însă experienţele din apropierea morţii sunt doar o altă manifestare a ereziei despre nemurirea sufletului. Cine crede că la moarte sufletul continuă să existe într-o formă sau alta este expus la amăgirile spiritiste, care promovează direct sau indirect ideea că nu am avea nevoie de Isus. În general, cei care au avut astfel de experienţe au spus că fiinţele spirituale sau rudele moarte cu care s-au întâlnit le-au vorbit despre dragoste, pace şi bunătate, dar nu şi despre mântuirea prin Hristos, despre păcat sau despre judecata viitoare – concepţii biblice fundamentale. Ar fi de aşteptat ca presupusa pregustare a vieţii viitoare să fie însoţită de învăţăturile creştine de bază, însă ce aud aceşti oameni seamănă mai mult cu dogmele New Age. Urmarea este scăderea interesului pentru creştinism.

De ce trebuie sa ne bazam pe Cuvântul lui Dumnezeu chiar şi atunci când simţurile ne spun ceva diferit?

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit

Adresa ta de email nu va fi publicată.