Dilema unei femei

Devoțional zilnic

Curând după aceea, Isus umbla din cetate în cetate şi din sat în sat şi propovăduia şi vestea Evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu. Cei doisprezece erau cu El şi mai erau şi nişte femei care fuseseră tămăduite de duhuri rele şi de boli: Maria, zisă Magdalena, din care ieşiseră şapte draci, Ioana, nevasta lui Cuza, ispravnicul lui Irod, Susana şi multe altele, care-L ajutau cu ce aveau. – Luca 8:1-3

După ce am ieşit de la serviciu, am mers în staţia de autobuz, am urcat în autobuz şi am fost norocoasă să găsesc un loc confortabil pentru lunga călătorie spre casă. Eram obosită şi epuizată după o zi lungă de lucru, dar mi-am propus să nu dorm. Autobuzul a ieşit din gară şi se îndrepta încet spre colţ când am văzut-o ghemuită aproape de intrarea într-un fast-food şi probabil dormind. La o privire rapidă, dar atentă, am descoperit în faţa ochilor o femeie tânără, îmbrăcată decent, cu mizerie de pe stradă pe haine. Probabil că nu era de mult timp pe stradă. Inima mi s-a umplut de tristeţe. Am strigat în sinea mea: Doamne, ai milă! Ai milă, Isuse, ai milă! Ce s-o fi întâmplat ca o femeie aşa de tânără să ajungă într-o astfel de strare? am continuat să mă întreb. Oare drogurile, o boală mintală neglijată sau problemele de acasă care au copleşit-o? Oare nu a făcut niciodată cunoştinţă cu Domnul nostru iubitor, cu Mântuitorul Isus Hristos!

Nu am răspunsuri la aceste întrebări şi probabil că nu le voi primi niciodată. Totuşi găsesc mângâiere în Cuvântul lui Dumnezeu şi mintea mea fuge în trecut, la lucrarea lui Isus Hristos când a întâlnit-o pe Maria din Migdal, cunoscută şi ca Maria Magdalena. Ea a suferit multe abuzuri şi respingeri, dar s-a schimbat când L-a întâlnit pe Isus.

Ce face ca lucrurile să stea altfel pentru noi, femeile de astăzi? Şi noi am fost respinse, abuzate, rănite şi batjocorite. Şi noi am suferit multă durere. Totuşi, la fel ca Maria Magdalena, L-am găsit pe Isus Hristos, care ne-a atins viaţa, ne-a atras cu dragostea Sa şi ne-a învăţat demnitatea de a fi femeie şi cum să creştem în relaţia noastră cu El.

Multe pericole o înconjoară pe acea tânără de pe stradă, dar eu îmi exercit credinţa în dreptul ei, ştiind că mâna lui Dumnezeu este puternică pentru a o salva şi elibera. Mântuitorul nostru plin de grijă îşi poate trimite îngerii sfinţi să o protejeze şi să o călăuzească pe calea spre răscumpărare.

Mă rog ca fiecare dintre noi să îşi îndrepte gândurile şi rugăciunile spre o femeie pe care o cunoaşte şi despre care ştie că are nevoie ca mâna puternică a lui Dumnezeu să lucreze în viaţa ei.


Elizabeth Ida Cain

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit