Dincolo de cer

Devoțional zilnice

Tu, Doamne, numai Tu, ai făcut cerurile, cerurile cerurilor și toată oștirea lor, și pământul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce cuprind ele. Tu dai viață tuturor acestor lucruri, și oștirea cerurilor se închină înaintea Ta. (Neemia 9:6)

 
„Spațiul, ultima frontieră.” Cu aceste cuvinte începe un renumit serial de science-fiction ce poartă telespectatorul într-o lume imaginară a viitorului în care omul explorează universul în căutarea unor noi forme de viață și a unor noi civilizații. Unul dintre puținii oameni care au avut privilegiul ieșirii în spațiul cosmic este astronautul Jeffrey Williams, care a declarat: „Când priveam prin hublou și admiram spațiul și Pământul, mi-am dat seama că toate acestea nu puteau apărea dintr-o simplă întâmplare. Am văzut design-ul, frumusețea, scopul și ordinea în fiecare detaliu și mi-am dat seama că toate aceste elemente sunt creația unui Dumnezeu puternic și măreț”. 

Provocare: Ridică-ți ochii spre cer, privește stelele, meditează la Cel care a creat totul și gândește-te că, într-o zi, le vei putea vedea de aproape împreună cu Isus, Regele Universului.

Fii binecuvântat!
 

Adrian Petrache – masterghid

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit