Dincolo de simțire e sfințirea

Devoțional zilnic

Iosif le-a zis: “Fiți fără teamă; căci sunt eu oare în locul lui Dumnezeu? Voi, negreșit, v-ați gândit să-mi faceți rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceeace se vede azi, și anume, să scape viața unui popor în mare număr.” – Geneza 50:19

Suntem in Londra, anul 1666. Pe alea Pudding, domnul Thomas Farriner își conduce afacerea sa, o brutărie moștenită de la tatăl său. Îi mergea destul de bine, căci Londra era un oraș extrem de aglomerat, înțesat cu locuitori îngrămădiți in case simple înghesuite in niște străduțe cu greu încăpătoare pentru un oraș european înfloritor. 

E toiul noptii, iar pe stradă nici țipenie de om. Printre șindrilele acoperișului finisate cu rășină se putea vedea cum în cuptor pâlpâiau limbi de foc. Încetul cu încetul flăcările se iviră printre șindrile și în scurt timp acoperișul lui Thomas Farriner deveni o făclie imensă. Îngroziți, vecinii sar in stânga și-n dreapta urlând după ajutor însă casele din împrejurimi erau înghițite cu repeziciune de flăcări. 

Din 2 Septembrie până în 5 Septembrie Londra a fost dizolvată de prăpădul flăcărilor. Tot orașul își aduna acum puteri noi pentru a renaște din cenușa-i. 

Când focul a fost gata, calcule au început să fie făcute: 13.200 case, 87 biserici, 2 catedrale, mulți oameni au murit in flăcări și aproape tot atâția au murit in iarna care a urmat, din lipsa adăpostului. Ai putea concluziona fără să greșești, printr-un singur cuvânt: tragedie! 

Dar un alt calcul ar trebui adăugat aici: 

Din 1665 și pana in 1666, din cauza străzilor îmbâcsite și a miriadelor de șobolani, ciuma bubonică ucidea londonezi cu miile anual. Nimic nu putea opri scârboasa plagă. Medicamente nu, igienă nu, nimic! Nimic pana când pârjolită accidental Londra a fost purificată de marele incendiu. 
Cu ajutorul lui Christopher Wren, fiecare strada, fiecare clădire au fost regândite, reconstruite, reașezate și reabilitate. Londra respira acum aerul de oraș european ce se pregătea de marea înflorire industrială. 

Te Invit sa privești cu curaj la Suferințele sau chiar tragediile vieții tale. Sunt ele un sfârșit sau un nou început? 

Când privește răul prin ochii lui Dumnezeu știi că cel mai mare rău este lipsa lui Dumnezeu. Restul sunt doar suferințe care vin și trec. Cum vei privi răul pe care îl vei întâlni astăzi și prin ce bine îl vei învinge?


Nițu Daniel, Conducator de Zona – Muntenia

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit